spot_img

Comisia Europeană constată că sprijinul de 6,6 milioane de euro acordat de România Aeroportului Târgu Mureș este compatibil cu normele UE privind ajutoarele de stat

Comisia Europeană a concluzionat că sprijinul public al României de 6,6 milioane de euro acordat Aeroportului Târgu Mureș, pentru finanțarea costurilor de operare în perioada 2007-2009 și 2011-2019 și pentru finanțarea achiziționării infrastructurii de handling la sol în 2011, este compatibil cu normele UE privind ajutoarele de stat.

Potrivit unui comunicat al instituției, Comisia a concluzionat, de asemenea, că taxele de aeroport și reducerile acordate aeroportului în perioada 2013-2019 nu sunt selective și, prin urmare, nu constituie ajutor de stat.

Comisia a evaluat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, în special în temeiul (i) articolului 107 alineatul (3) litera (c) din Tratatul privind funcționarea UE (”TFUE”) în ceea ce privește finanțarea acordată în perioada 2007-2009 și achiziționarea infrastructurii de handling la sol în 2011 și (ii) articolului 106 alineatul (2) din TFUE în ceea ce privește finanțarea pentru perioada 2011-2019.

În cadrul investigației sale aprofundate, Comisia a constatat că ajutorul este proporțional, deoarece a fost strict limitat la minimul necesar și nu a condus la supracompensare.

Pe această bază, Comisia a concluzionat că măsura României este conformă cu normele UE privind ajutoarele de stat.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare