Președintele Partidului Mișcarea Populară, eurodeputatul Eugen Tomac, a condamnat ferm marți seară atacul terorist care a avut loc la Kabul și în urma căruia un cetățean român, membru al misiunii diplomatice a României în Afganistan, și-a pierdut viața
”Am aflat, cu profundă întristare, că un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul și-a pierdut viața și altul a fost rănit în urma unui atac terorist care a avut loc în capitala Afganistanului. Transmit condoleanțe familiei îndoliate și urări de recuperare grabnică și completă celui rănit în același atentat. Terorismul este una dintre cele mai grave amenințări la adresa securității și stabilității internaționale. Noi, toți cei responsabili, trebuie să condamnăm ferm orice manifestare de acest tip și să sprijinim necondiționat participarea României la lupta împotriva terorismului”, a scris Tomac, pe pagina sa de Facebook.
Un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a murit şi altul a fost grav rănit în urma atacului terorist care a avut loc în noaptea de luni spre marţi, la Kabul, în Afganistan, a anunţat marţi seară Ministerul Afacerilor Externe.
Potrivit sursei citate, cetăţeanul român rănit urmează să fie transferat cât de curând posibil în Europa, în funcţie de evoluţia stării de sănătate, pentru a beneficia de asistenţă medicală de specialitate, a informat ministerul.
MAE a precizat că atât şeful misiunii diplomatice, cât şi şeful echipei de pază din cadrul ambasadei au fost evacuaţi într-o bază militară din apropiere, fiind în afara oricărui pericol.
Un atentat sinucigaş, revendicat de talibani, a avut loc în centrul capitalei afgane Kabul, la scurt timp după o întâlnire între preşedintele Ashraf Ghani şi emisarul american Zalmay Khalilzad dedicată proiectului de acord de pace cu insurgenţii afgani, după cum a transmis AFP.
Atacul a survenit într-un moment în care la televiziunea afgană era difuzat un interviu cu Zalmay Khalilzad, în care acesta vorbea despre un posibil viitor acord de pace cu talibanii.




