Connect with us

PARLAMENTUL EUROPEAN

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu (PNL, PPE): Un ”no deal” Brexit va avea un impact negativ asupra cetățenilor

Published

on

© European Parliament

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu (PNL, PPE), invitat la emisiunea Raw Politics, a transmis că Uniunea Europeană este pregătită pentru Brexit, cu sau fără acord.

În contextul în care nu va exista un acord privind Brexit, cetățenii europeni vor avea cel mai mult de suferit: ”Un ”no deal” în chestiunea Brexit-ului va avea un impact negativ asupra cetățenilor”, transmite Marian-Jean Marinescu.

Reamintim că în Marea Britanie locuiesc peste 400.000 de români, iar în acest sens ambasadorul României în Marea Britanie, Dan Mihalache, precizează că de la data producerii Brexit, 31 octombrie, cetățenii români vor putea, ca și până acum, să intre și să iasă din Marea Britanie pe baza cărții de identitate sau a pașaportului, fără să aibă nevoie de viză. Totuși, acest lucru este valabil doar pentru cei care vor face vizite scurte care să nu depășească perioade mai mari de 3 luni.

Totodată, deputatul european liberal face apel atât la autoritățile din Marea Britanie cât și la negociatorii din partea Uniunii Europene pentru acordul de ieșire a Regatului Unit din blocul comunitar: ”Cred însă că trebuie să depunem eforturi pe încheierea acordului, căci acest lucru este în interesul cetățenilor europeni.”

În contextul în care nu va exista un acord privind Brexit, cetățenii europeni vor avea cel mai mult de suferit: ”Un ”no deal” în chestiunea Brexit-ului va avea un impact negativ asupra cetățenilor.”

”Atât UE cât și guvernul Marii Britanii trebuie să pună cetatenii în centrul găsirii unei soluții”, a mai adăugat acesta.

Marian-Jean Marinescu este coordonatul grupului PPE în cadrul Comisiei pentru Transport și Turism din Parlamentul European. Aflat la cel de-al patrulea mandat, este membru al Parlamentului European încă din 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, fiind europarlamentarul român cu cel mai mare număr de dosare legislative coordonate. Cel mai recent, Marinescu a încheiat negocierile cu președinția română a Consiliului UE privind Mecanismul pentru Interconectarea Europei, noua politică europeană de transport. Din punct de vedere politic, Marian-Jean Marinescu este vicepreședinte al grupului PPE în Parlamentul European. În 2014 și 2017 a fost ales Europarlamentarul Anului la categoria Cercetare și Inovare. (Mai mult despre activitatea lui Marian-Jean Marinescu AICI).

Diana Zaim este foto jurnalist, premiată în cadrul #România@10EU, concurs de fotografie organizat cu ocazia a 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană. Studentă la secția germano-portugheză în cadrul Universității din București și pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

S&D

Bulgaria: Liderul bulgar al Partidului Socialiștilor Europeni susține cererile „îndreptățite” ale protestatarilor pentru o guvernare democratică și transparentă

Published

on

© pes.eu

Democrația, transparența și statul de drept trebuie menținute în Bulgaria – protestele în masă din țară sunt pe calea cea bună pentru a realiza acest lucru, a declarat președintele bulgar al Partidului Socialiștilor Europeni (PES), Serghei Stanishev, potrivit unui comunicat.

PES a urmărit îndeaproape valul de proteste antiguvernamentale din Bulgaria. Timp de cinci zile consecutive, mii de cetățeni au ieșit în stradă în capitala Sofia și în multe alte orașe pentru a cere o guvernare corectă, transparentă și democratică pentru țară.

„Mii de bulgari spun că„ este suficient!”. Susțin furia îndreptățită a protestatarilor. Au dreptate să ceară o societate dreaptă, transparentă și democratică. Nu trebuie tolerată corupția, abuzurile de putere și lipsa respectării drepturilor civile. Valul de proteste este un semn pozitiv că societatea civilă se trezește în Bulgaria. Oamenii au dreptul să-i tragă la răspundere pe cei de la putere și asta fac aceste proteste în acest moment. Susțin pe deplin cererile corecte ale protestatarilor pentru o Bulgaria democratică și transparentă și pentru schimbare – pentru un guvern corect, responsabil și decent”, a declarat președintele PES, Serghei Stanishev.

Președintele PES și-a manifestat sprijinul său pentru proteste alături de comisarii europeni progresiști și conducerea grupului S&D în timpul unei reuniuni a Biroului grupului de Parlamentul European. Joi, Stanishev va informa liderii și prim-miniștri din PES cu privire la situația din Bulgaria, în cadrul unei reuniuni de pregătire a Consiliului European.

PES a apărat întotdeauna cu fermitate respectarea statului de drept, libertățile civile și libertatea mass-media de către statele membre ale UE și susține pe deplin cererile corecte pentru un guvern democratic și transparent în Bulgaria.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Eurodeputații solicită Comisiei Europene să readucă independeța Uniunii Europene în sectorul farmaceutic

Published

on

©EU Medicines Agency/ Twitter

 

Deputații europeni, membrii ai Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranța alimentară (ENVI) din Parlamentul European, solicită Comisiei Europene să găsească modalități de restabilire a producției farmaceutice în Europa, astfel încât Uniunea Europeană să devină mai independentă în sectorul de medicamente.

Acest raport privind deficitul de medicamente, a fost adoptat cu 79 de voturi pentru și 1 abținere, potrivit comunicatului legislativului.

În raportul votat ieri în Comisia ENVI, eurodeputații subliniază că în prezent 40% din medicamentele comercializate în UE provin din țări din afara UE, în timp ce 60 – 80% din ingrediente farmaceutice active sunt produse în China și India.

Totodată, deputații europeni încurajează introducerea de stimulente financiare, în conformitate cu normele privind ajutoarele de stat, pentru a convinge producătorii să producă ingrediente farmaceutice active și medicamente în Europa. De asemenea, aceștia salută noul program de sănătate al UE EU4Health pentru a face medicamentele și echipamentele medicale și mai accesibile pentru cetățenii europeni.

Raportul va fi pe agenda sesiunii plenare a Parlamentului European din luna septembrie.

 

Continue Reading

Cristian Bușoi

Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru Industrie din PE, discuții cu Kathy Castor, președinte al Comisiei pentu Criza Climatică din Congresul SUA: Am subliniat că pentru România și celalalte state membre UE este important ca tranziția către economia verde să se facă echilibrat

Published

on

Europarlamentarul Cristian Bușoi (PNL, PPE), președintele Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European (ITRE) a avut un schimb de opinii, alături de eurodeputatul Pascal Canfin, președintele Comisiei pentru Mediu, Sănătate Publică și Siguranță Alimentară (ENVI) din Parlamentul European, cu Kathy Castor, membru al Congresului SUA și președinte al Comisiei pentu Criza Climatică, pe tema schimbărilor climatice, a decarbonizării și transformării sectorului energetic din Europa.

”Am prezentat principalele direcții strategice de transformare a sistemelor energetice din UE și am subliniat că pentru Europa, actuala criză a adus pe lângă dezechilibre majore în economie și societate și oportunități financiare și de invesiții nesperate pentru accelerarea implementării Acordului Verde European – Green Deal. În plus, Fondul pentru Tranziția Justă are un buget majorat la aproximativ 40 de miliarde de euro, cu posibilitatea unei noi creșteri. Din toamnă, sperăm să avem și un proiect clar privind stocarea hidrogenului și utilizarea eficientă a acestuia pentru sprijinirea economiilor noastre”, a punctat eurodeputatul român în cadrul unui mesaj pe Facebook.

Acesta a completat că a subliniat în cadrul discuției cu oficialul american că ”atât pentru România, cât și pentru celelalte state membre UE, care își bazează economiile pe utilizarea cărbunelui, spre exemplu, este important ca tranziția către digitalizare și economia verde să se facă echilibrat și fără să lase pe nimeni în urmă”.

La 11 decembrie 2019, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat o inițiativă ambițioasă a Executivului european – Pactul Ecologic European – prin care acesta dorește să transforme Europa în primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050.

Pactul Ecologic European oferă o foaie de parcurs care conține acțiuni menite să încurajeze utilizarea eficientă a resurselor prin trecerea la o economie circulară curată și să pună capăt schimbărilor climatice, să inverseze declinul biodiversității și să reducă poluarea. Acest pact prezintă investițiile necesare și instrumentele de finanțare disponibile și explică modul în care se va asigura o tranziție justă și favorabilă incluziunii.

În contextul pandemiei de coronavirus și a efectelor economice ale acesteia, Uniunea Europeană a mutat în plan secund dezbaterea despre Pactul Ecologic European.

Într-un mesaj video de revitalizare a discuțiilor pe marginea acestui dosar publicat la finalul lunii aprilie, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a precizat că Pactul Ecologic European va reprezenta motorul relansării Europei și a atras atenția asupra reluării vechilor obiceiuri după criza sanitară, care va determina o încălzire mai mare a planetei.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending