Compania feroviară națională din Finlanda va suspenda luni serviciile între Helsinki și Sankt Petersburg blocând una dintre ultimele rute de transport public pentru cetățenii ruși către Uniunea Europeană, informează Reuters, preluat de Agerpres. Frontiera dintre Finlanda și Rusia rămâne, însă, deschisă pentru traversarea cu mașina personală.
Pe fondul sancțiunilor impuse Rusiei, operatorul VR a primit indicații de la stat că nu mai este oportun să opereze serviciul către Sankt Petersburg, cunoscut sub numele de Allegro, a declarat vineri șeful departamentului de trafic pentru călători, Topi Simola. „Așadar, suspendăm traficul pentru moment”, a precizat acesta.
Trenurile rusești către capitala finlandeză Helsinki sunt aglomerate de ruși de la începutul invaziei Ucrainei, iar închiderea reciprocă a spațiului aerian a întrerupt legăturile aeriene între Rusia și Uniunea Europeană.
Ministrul finlandez însărcinat cu participațiile de stat, Tytti Tuppurainen, a declarat pentru cel mai mare cotidian al țării, Helsingin Sanomat, că unul dintre motivele pentru care au fost menținute până acum serviciile de trenuri a fost acela de a permite finlandezilor care trăiesc în Rusia să se întoarcă în Finlanda.
„Acum este evident că situația s-a schimbat pentru (trenurile) Allegro, iar continuarea traficului Allegro nu mai este adecvată din punctul de vedere al proprietarului de stat”, a declarat aceasta pentru cotidian.




