Comisia Europeană a plătit astăzi Franței 5,1 miliarde de euro sub formă de prefinanțare, echivalentul a 13% din alocarea financiară a acestei țări în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență ( MRR), potrivit unui comunicat. Plata prefinanțării va contribui la demararea punerii în aplicare a măsurilor cruciale de investiții și de reformă prezentate în planul de redresare și reziliență al Franței.
Comisia va autoriza plățile ulterioare în funcție de implementarea investițiilor și reformelor prevăzute în planul de redresare și reziliență al Franței. Franța urmează să primească în total 39,4 miliarde de euro, constând integral în granturi, pe durata de aplicare a planului său.
Plata de astăzi are loc după ce, recent, au fost implementate cu succes primele operațiuni de împrumut în cadrul NextGenerationEU. Până la sfârșitul anului, Comisia intenționează să mobilizeze până la un total de 80 miliarde EUR în fonduri pe termen lung, care vor fi completate de obligațiuni UE pe termen scurt, pentru a finanța primele plăți planificate către statele membre în cadrul NextGenerationEU.
În cadrul NextGenerationEU, MRR va furniza 723,8 miliarde EUR (în prețuri curente) pentru a sprijini investițiile și reformele în toate statele membre. Planul Greciei face parte din răspunsul fără precedent al UE pentru a ieși mai puternică din criza COVID-19, pentru a promova tranziția ecologică și digitală și pentru a consolida reziliența și coeziunea societăților noastre.
Ulterior, la 9 august, Grecia a primit 4 mld. de euro din totalul de 30,5 mld. pentru implementarea primelor măsuri din PNRR, iar la 13 august, Italia a primit 24,9 miliarde de euro sub formă de prefinanțare, echivalentul a 13% din alocarea de granturi și împrumuturi pentru această țară.
Pe 17 august, Comisia Europeană a acordat Spaniei o prefinanțare de 9 miliarde de euro, respectiv 289 milioane de euro Lituaniei.
Până în acest moment, Executivul European a aprobat 18 planuri de redresare și reziliență, după cum urmează: Portugalia, Spania, Grecia, Danemarca, Luxemburg, Austria, Slovacia, Letonia, Germania, Italia, Belgia, Franța, Slovenia, Lituania, Cipru, Croația, Irlanda și Cehia.
Planurile trimise de Slovenia, Cipru, Croaţia, Lituania, Irlanda și Cehia, care au fost aprobate după 1 iulie, urmează să fie analizate de miniştrii finanţelor în următoarele săptămâni.
În ceea ce privește România, PNRR ar putea fi aprobat de Comisia Europeană în luna septembrie, în urma unei etape de clarificări, după ce Executivul european a aprobat solicitarea țării noastre de a prelungi perioada de evaluare.
Documentul transmis la 31 mai și publicat la 2 iunie cuprinde proiecte în valoare de 29,2 miliarde de euro, din banii alocaţi urmând a fi finanţate cu sume mari trei sectoare importante: Transporturi – 6,7 miliarde de euro, Educaţia – 3,6 miliarde de euro şi Sănătatea – 2,4 miliarde de euro.
Citiți și Premierul Florin Cîțu: Ținta mea este să avem PNRR-ul aprobat în jur de 15 septembrie



