Gheorghe Falcă anunță o sesiune importantă a Parlamentului European pentru România: Europa trebuie să vorbească mai limpede despre apărare, competitivitate, energie, industrie și siguranța cetățenilor

Eurodeputatul Gheorghe Falcă, anunță o „săptămână importantă” pentru România, în contextul în care Parlamentul European se reunește în sesiune plenară, în cadrul căreia urmează să dezbată sau să voteze subiecte ce „ating direct securitatea noastră, economia, firmele românești, sănătatea și felul în care Europa răspunde unei lumi tot mai dure.”

„De astăzi sunt la Strasbourg, la plenara Parlamentului European, prima din această toamnă politică extrem de încărcată și cu mize majore pentru noi. Va fi o săptămână importantă, iar asta nu doar pentru Bruxelles sau Strasbourg, ci și pentru România, pentru că dosarele aflate la vot sau în dezbateri ating direct securitatea noastră, economia, firmele românești, sănătatea și felul în care Europa răspunde unei lumi tot mai dure”, a subliniat Falcă într-un mesaj pe Facebook.

Acesta a deschis discursul privind Starea Uniunii, pe care președinta Comisiei Europene urmează să îl susțină miercuri, drept „discuția centrală a săptămânii.”

„Europa intră într-o etapă în care trebuie să vorbească mai limpede despre apărare, competitivitate, energie, industrie și siguranța cetățenilor. România are interesul să fie activă în această dezbatere, cu proiecte, cu poziții clare și cu o voce politică serioasă. Iar noi tot nu avem un guvern stabil, după o vară pierdută… Trebuie să ne revenim și să fi serioși cu noi înșine! Lumea nu așteaptă”, a punctat eurodeputatul.

El a dezvăluit că „securitatea va ocupa un loc important în această” sesiune plenară.

„Atacurile hibride, presiunea Rusiei, protejarea infrastructurii critice și pregătirea pentru apărare sunt teme care privesc direct România. Suntem pe Flancul Estic, avem Marea Neagră lângă noi, avem Republica Moldova în vecinătate. Când Europa accelerează în apărare, România câștigă protecție, timp și capacitate de reacție. Dar România trebuie și ea să contribuie la propria apărare”, a mai spus Falcă.

Pentru PPE, „economia reală contează”, a continuat europarlamentul.

Acesta a anunțat că grupul politic din care face parte solicită „o dezbatere despre reglementarea excesivă și povara pusă pe IMM-uri.”

„Este o temă foarte importantă pentru antreprenorii români. Europa poate ajuta firmele să crească, dar numai dacă regulile sunt aplicate cu inteligență, fără birocrație adăugată inutil de statele membre”, a adăugat Gheorghe Falcă.

Parlamentul European va discuta și despre seceta, canicula și incendiile care au afectat Europa în această vară.

„România știe foarte bine ce înseamnă aceste fenomene pentru agricultură, apă, comunități și costuri. Lecția acestei veri trebuie dusă în politici publice serioase, altfel vom constata aceleași probleme la următoarea criză”, a punctat europarlamentarul.

Ziua de joi este consacrată unei dezbateri privind criza forței de muncă din sistemele medicale și votului asupra impactului platformelor online asupra tinerilor.

„România pierde încă prea mulți oameni buni din sănătate. Spitalele, orașele mici și comunitățile rurale simt direct această presiune. Europa poate sprijini soluții mai bune, dar fiecare stat trebuie să își facă partea lui acasă. Tot joi votăm și asupra impactului platformelor online asupra tinerilor. Copiii și adolescenții trăiesc deja într-o lume digitală care le modelează atenția, emoțiile și felul în care privesc realitatea. Libertatea online rămâne importantă, însă protejarea tinerilor a devenit o datorie politică serioasă”, a continuat Gheorghe Falcă.

Un moment special al plenarei va fi alocuțiunea prim-ministrului Canadei, Mark Carney.

„Relația cu Canada contează pentru Europa și pentru România: securitate, economie, energie, parteneriat democratic. Într-o lume cu tot mai multă instabilitate, legăturile dintre democrațiile serioase devin mai importante. Voi urmări această plenară cu o întrebare permanentă în minte: ce aduce concret România din aceste decizii? Pentru mine, Europa are sens atunci când produce securitate, dezvoltare, locuri de muncă, șanse pentru tineri și sprijin real pentru comunitățile noastre. De la Strasbourg, voi susține în această săptămână aceeași linie: România prezentă, activă și respectată în deciziile europene”, a conchis eurodeputatul.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare