Guvernul danez a calificat joi prezența mai multor drone deasupra unor aerodromuri și instalații militare drept un „atac hibrid sistematic”, la doar câteva zile după un incident similar ce a forțat închiderea aeroportului din Copenhaga pentru câteva ore, relatează EFE, potrivit Agerpres.
„Nu pare o coincidență, ci mai degrabă ceva sistematic. Nu putem spune cu siguranță cine se află în spatele acestor lucruri, dar totul indică un actor profesionist și un atac hibrid cu diferite tipuri de drone lansate simultan”, a declarat ministrul danez al apărării, Troels Lund Poulsen, într-o conferință de presă.
Poulsen a subliniat însă că nu există „o amenințare militară directă” împotriva Danemarcei și, deși a reiterat că nu se poate stabili nicio „legătură directă” cu Rusia, a menționat că „există țări sau actori care ar putea avea interesul de a reduce sprijinul pentru Ucraina”.
„Scopul acestor atacuri este de a crea frică și divizare în rândul populației”, a afirmat la rândul său ministrul justiției, Peter Hummelgaard, care a subliniat că autoritățile le iau „foarte în serios”.
El a dezvăluit că guvernul va promova achiziționarea de „noi capabilități de detectare și neutralizare a dronelor”, mai consemnează EFE și AFP.
Mai multe drone au fost observate începând de miercuri seara pe aeroporturile din Aalborg – unde spațiul aerian a fost închis și două zboruri au fost deviate către alte aeroporturi -, Esbjerg și Senderborg, precum și la baza aeriană Skrydstrup, a informat poliția daneză.
Prima dronă a fost observată în apropierea aeroportului din Aalborg, în nordul țării și al patrulea oraș ca mărime din Danemarca, miercuri la ora 21:44 ora locală, iar ultima în jurul orei 00:54 ora locală, joi. Nu s-a clarificat încă ce tip de drone au fost implicate în aceste incidente.
Frontierele Europei sunt în stare de alertă maximă după ce forțele NATO au doborât 19 drone rusești care au invadat spațiul aerian al Poloniei. Ulterior, Polonia a activat articolul 4 din Tratatul NATO care se referă la mecanismul de consultări dintre aliați în cazul în care un stat membru este amenințat.
În urma acestor evenimente în care Moscova a testat vigilența aliată, NATO a anunțat lansarea unei noi misiuni majore de descurajare și apărare pe flancul estic. Operațiunea, denumită „Santinela Estică” („Eastern Sentry”), va mobiliza resurse militare din mai multe state aliate, inclusiv Danemarca, Franța, Marea Britanie și Germania, pentru a apăra teritoriul aliat de la Nordul Îndepărtat la Marea Neagră.
După ce a testat vigilența zonei de nord a flancului estic al NATO, Moscova a căutat să vadă care este capacitatea de răspuns și a zonei de sud. O dronă rusească a fost detectată sâmbătă, 13 septembrie, în spațiul aerian al României.




