Laureata Premiului Nobel pentru Pace, Malala Yousafzai își va petrece ziua de naștere în Kenia, în cea mai mare tabără de refugiați din lume pentru a atrage atenția asupra crizei refugiaților care a căpătat valențe globale, având în vedere că există riscul ca tabăra din Dadaab să se închidă, precizează ABCNews. 
Purtătorul de cuvânt al Malalei, Taylor Royle, a susținut că activista pentru educație a păstrat legătura cu un grup de fete din Dadaab prin intermediul Skype încă de anul trecut și că abia așteaptă să îl întâlnească.
Guvernul statului Kenia precizează că tabăra din Dadaab, care găzduiește mai mult de 300.000 de refugiați, marea majoritate a acestora somalezi, va fi închisă în anul următor. Autoritățile keniene au insistat că orice întoarcere în Somalia va fi una voluntară, cu toate că statul vecin încă se confruntă cu conflicte interne.
Marea majoritate a refugiaților au trăit cea mai mare parte, dacă nu întreaga viață, în tabăra din Dadaab, care a fost deschisă timp de 25 de ani.
Malala Yousafzai este cunoscută pentru activitatea și spiritul militant privind problemele educației și societății islamice. Cazul său a ajuns în atenția internațională ca urmare a atentatului din octombrie, 2012, când Malala a căzut victima talibanilor deoarece a încălcat interdicția acestora privind accesul fetelor la educație.
Citiți și Fenomenul „Malala”: inspirație, devotament și curaj
În anul 2014, aceasta a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace, pe care îl va primi împreună cu Kailash Satyarthi, un alt militant al drepturilor copiilor. Adolescenta pakistaneză Malala a primit această distincţie “pentru lupta sa eroică prin care a devenit un simbol al dreptului tinerelor la educaţie”.




