Connect with us

ROMÂNIA

Ministerul Afacerilor Externe îşi manifestă “surprinderea şi dezamăgirea” pentru modul în care premierul bulgar, Boiko Borisov, s-a referit la turiştii români

Published

on

Ministerul Afacerilor Externe îşi manifestă “surprinderea şi dezamăgirea” pentru modul în care premierul bulgar, Boiko Borisov, s-a referit la turiştii români despre care a spus, potrivit presei, că ar aduce pesta porcină în ţara sa, relatează Agerpres.

În mesajul transmis pe pagina oficială de Facebook, MAE român a reamintit premierului bulgar că la PIB-ul Bulgariei, turiștii români au o contribuție substanțială: ”Dincolo de argumentele tehnice ce vor fi oferite de Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor pentru a raspunde la afirmațiile nefericite ale premierului Bulgariei 🇧🇬, Boiko Borisov, nu putem să nu ne manifestăm surprinderea și dezamăgirea pentru modul în care premierul bulgar s-a referit la turiștii români, mai ales în condițiile în care aceștia contribuie substanțial la PIB-ul Bulgariei 🇧🇬.”

Reamintim că cele două state membre, România și Bulgaria, au sărbătorit pe 2 august 140 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice, iar dinamica schimburilor comerciale dintre cele două țări  a cunoscut un real succes în ultimii ani, depășind 4 miliarde de euro în 2018.

Ministerul Afacerilor Externe din România a subliniat cu această ocazie, că un alt factor pozitiv al cooperării dintre cele două țări îl reprezintă numărul turiștilor români care vizitează Bulgaria, respectiv bulgari care vizitează România și care a crescut constant.

Citiți și: România și Bulgaria sărbătoresc 140 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice. MAE: Relația celor două state este caracterizată de cooperarea consolidată prin calea comună în cadrul Uniunii Europene și NATO

Diana Zaim este foto jurnalist, premiată în cadrul #România@10EU, concurs de fotografie organizat cu ocazia a 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană. Studentă la secția germano-portugheză în cadrul Universității din București și pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019

Klaus Iohannis critică Comisia Juncker în privința MCV-ului: Nu mi-a căzut bine că au făcut o diferențiere crasă între Bulgaria și România

Published

on

© Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, că în următorul an se pot face multe, dar, în opinia sa, Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) nu va fi eliminat și admis că ”nu i-a căzut bine” că executivul european face o “diferenţiere crasă” între România şi Bulgaria.

“În următorul an se pot face multe, dar Mecanismul (n.r. – MCV) nu va fi eliminat după părerea mea. Nu suntem singurii, şi bulgarii sunt cu MCV şi decizia de eliminare a MCV este una la care trebuie să achieseze cam toţi. Discuţia se poate purta mai degrabă de ce a acceptat Comisia să declare că Bulgaria a îndeplinit toate solicitările, pentru România ştim de ce s-a dat un raport aşa cum s-a dat, cu o guvernare catastrofală, vădit antijustiţie, vădit de politizare a justiţiei. Cine se aştepta să avem un raport mai bun? Dar lucrurile pot fi corectate, nu uşor, va fi greu, însă deja noul ministru al Justiţiei, domnul Cătălin Predoiu, s-a apucat cu echipa domniei sale şi se va găsi pas cu pas ce trebuie făcut ca să ajungem în situaţia ca să spunem: ‘Ok, asta mi-aţi cerut, asta am făcut. E bine. Mulţumesc. Trecem la altă etapă'”, a spus Iohannis, într-o conferinţă de presă organizată la sediul central al PNL, citat de Agerpres.

El a admis că ”nu i-a căzut bine” că CE face o “diferenţiere crasă” între România şi Bulgaria.

”Nu mi-a căzut bine când am aflat că această Comisie, aflată la final de mandat, face o diferențiere crasă între România și Bulgaria, pe care noi nu o vedem chiar așa”, a completat președintele.

Criticile președintelui la adresa Comisiei în exercițiu, condusă de Jean-Claude Juncker, apar în contextul în care Iohannis și Juncker au avut o relație foarte bună, care datează din anii când Sibiul și Luxemburgul au deținut titlul de Capitală Culturală Europeană. Mai mult, în 2017, cu prilejul primei sale vizite la București în calitate de președinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker declara, alături de Klaus Iohannis, că România va scăpa de MCV și că va fi primită în spațiul Schengen în timpul mandatului său.

De asemenea, în debutul summitului de la Sibiu din 9 mai 2019, găzduit de Klaus Iohannis, șeful statului a promis că ”peste puțin timp România va fi și în Schengen și va scăpa și de MCV”.

Comisia Europeană a publicat la 22 octombrie, la Strasbourg, noul raport din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare privind România și Bulgaria, un document în care executivul european critică evoluțiile în domeniul judiciar și în privința luptei anticorupție în cazul României și salută progresele înregistrate de Bulgaria, creând premisele pentru ridicarea MCV în cazul țării vecine.

În privința României, Comisia Europeană arată, în raportul MCV, că ”evoluția situației în primele luni ale anului 2019 a constituit o sursă de preocupare majoră pentru Comisie”.

”Prin urmare, în mai 2019 Comisia a trebuit să informeze autoritățile române că, dacă nu fac îmbunătățirile necesare sau dacă adoptă noi măsuri negative, Comisia va lua măsuri în temeiul Cadrului UE pentru consolidarea statului de drept, care depășește parametrii evaluați în cadrul MCV”, se arată în raportul privind România.

”Comisia regretă faptul că România nu a pus în aplicare recomandările suplimentare formulate în noiembrie 2018, care erau în deplină concordanță cu pozițiile exprimate de celelalte instituții în această privință (…) Comisia are convingerea că România ar putea insufla un nou elan procesului de îndeplinire a obiectivelor MCV și își afirmă disponibilitatea de a oferi sprijin autorităților române în acest scop. Comisia va continua să urmărească îndeaproape evoluția situației prin intermediul MCV”, mai spune executivul european.

Continue Reading

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019

Klaus Iohannis: ”Guvernul PSD s-a dovedit antieuropean şi antiamerican cum nu sunt nici ţări pro-ruse din zona noastră”

Published

on

Președintele Klaus Iohannis a criticat fostul guvern PSD spunând că acesta “s-a dovedit a fi antieuropean şi antiamerican cum nu sunt nici ţări pro-ruse din zona noastră”.

Întrebat în cadrul unei conferințe de presă cu jurnaliștii în calitate de candidat PNL la prezidențiale cu ce calități își propune să convingă cetățenii să-l voteze, Iohannis a răspuns: ”poate pentru că doresc să construiesc o Românie normală, am reprezentat bine spre foarte bine România în plan internațional, am adus toți liderii europeni în inima României”.

Printre celelalte motive enumerate de Iohannis se numără faptul că va ”lucra cu un guvern bine intenționat pentru a îmbunătăți viața românilor”.

Am reușit să țină linia dreaptă, cu un guvern care s-a dovedit a fi antieuropean și antiamerican cum nu sunt nici ţări pro-ruse din zona noastră, m-am dăruit cu trup și suflet muncii de președinte”, a spus președintele.

Actualul șef al statului, Klaus Iohannis, candidat al PNL la alegerile prezidențiale, a susținut miercuri o conferință de presă la sediul central al PNL, în contextul în care în spațiul public a luat amploare subiectul unei potențiale dezbateri electorale cu contracandidata sa Viorica Dăncilă, idee pe care președintele o respinge, anunțând în schimb organizarea unei dezbateri marți, 19 noiembrie, cu politologi, specialiști și jurnaliști.

Continue Reading

ROMÂNIA

Guvernul adoptă o OUG privind reglementarea regimului de ședere în România a cetățenilor britanici în cazul unui Brexit fără acord

Published

on

© Facebook/ Parlamentul European, Biroul de Informare în Romania

Guvernul a adoptat în ședința de astăzi o ordonanță de urgență cerută de Marea Britanie privind reglementarea regimului de ședere în România a cetățenilor britanici în cazul unui Brexit fără acord, pe fondul invocării principiului reciprocității, a informat șeful cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, potrivit Agerpres

,,A fost adoptată în şedinţa de Guvern de astăzi o ordonanţă de urgenţă privind regimul cetăţenilor din Marea Britanie în cazul ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană fără un acord. Este o ordonanţă de urgenţă necesară, cerută de partea britanică, şi în acelaşi timp are în vedere reglementarea situaţiei în condiţii de reciprocitate pentru cetăţenii români aflaţi în Marea Britanie în cazul ieşirii Regatului Unit al Marii Britanii din UE fără un acord”, a spus Dancă, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, potrivit sursei citate. 

Șeful cancelariei a explicat că ordonanța era necesară în condițiile în care România este singurul stat membru al UE care nu aplică o astfel de reglementare privind regimul de ședere al cetățenilor britanici pe teritoriul țării în cazul retragerii Regatului Unit din UE fără un acord. În plus, a spus acesta, ,,evoluțiile politice imprevizibile din Marea Britanie fac urgentă adoptarea acestei legislații”. 

Țările UE-27, reunite la nivelul ambasadorilor statelor membre, au decis la 28 octombrie să accepte solicitarea din partea Marii Britanii pentru extinderea termenului privind Brexit până la cel târziu 31 ianuarie 2020, aceasta reprezentând a treia amânare a procesului de retragere a Regatului Unit din UE.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending