ROMÂNIA
Ministerul Energiei caută parteneri pentru realizarea studiului pentru dezvoltarea de parcuri eoliene offshore în Marea Neagră
Published
3 hours agoon

Ministerul Energiei lansează un apel public pentru transmiterea expresiilor de interes privind realizarea studiului de identificare și delimitare a perimetrelor din Marea Neagră care pot fi concesionate pentru dezvoltarea de parcuri eoliene offshore. Această etapă marchează începutul unei noi etape în implementarea Legii nr. 121/2024 privind energia eoliană offshore – o lege-cadru care oferă României șansa de a valorifica un potențial energetic de excepție și de a deveni lider regional în producerea de energie curată în Marea Neagră.
Studiul va analiza potențialul eolian din Marea Neagră, caracteristicile geotehnice ale mediului marin, impactul de mediu și biodiversitatea, posibilitățile de racordare la Sistemul Energetic Național, dar și compatibilitatea cu alte utilizări ale spațiului maritim – precum navigația, pescuitul, extracțiile sau zonele militare. În plus, vor fi evaluate și aspectele logistice, de securitate și transport, pentru a propune o prioritizare coerentă a perimetrelor ce pot susține dezvoltarea de proiecte strategice.
În acest demers, Ministerul Energiei beneficiază de sprijinul unor parteneri internaționali de renume, precum Banca Mondială, și al Comisiei Europene, prin instrumentul TSI oferit de Secretariatul General REFORM.
„Marea Neagră este o resursă energetică strategică pentru țara noastră, pe care prea puțin am valorificat-o până acum, dar care poate deveni un pilon esențial al securității energetice naționale și regionale. În mandatul meu am prioritizat investițiile în Marea Neagră, cu scopul de a diversifica și consolida mixul energetic, pentru ca România să devină liderul energetic de care regiunea noastră are nevoie. Prin producția de gaze din perimetrul Neptun Deep și prin producția de energie electrică din perimetrele eoliene offshore, cu un potențial teoretic total de 76GW conform studiului Băncii Mondiale, sistemul energetic românesc devine mai sigur și contribuie la creșterea competitivității și rezilienței economiei naționale. Acest apel lansat de Ministerul Energiei este parte din construcția unei noi arhitecturi energetice pentru țara noastră. Studiul pe care îl pregătim va sta la baza deciziilor strategice de concesionare a perimetrelor offshore și va oferi investitorilor o viziune clară, fundamentată științific și în acord cu cele mai bune practici internaționale. Invit toți actorii relevanți – companii, consorții, institute de cercetare – să participe activ la acest proces. Împreună vom transforma potențialul Mării Negre într-un motor real al tranziției energetice din România”, a transmis Sebastian Burduja, ministrul Energiei.
Studiul are ca obiectiv final susținerea dezvoltării unei capacități instalate de energie eoliană offshore de minim 3 GW până în 2035, în linie cu țintele asumate de România la nivel european.
Expresiile de interes pot fi transmise până la data de 10 iunie 2025, prin email la adresa offshorewind@energie.gov.ro sau telefonic, la +40 374.496.834. Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul oficial: https://energie.gov.ro/offshore-wind
Ministerul Energiei își reafirmă angajamentul pentru o tranziție energetică sustenabilă, sigură și competitivă, și încurajează implicarea tuturor actorilor interesați de viitorul energiei curate în România.
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

You may like
Patru fundații germane, decorate de Ilie Bolojan pentru sprijinirea valorilor europene și a dezvoltării democrației și societății civile în România
UE adoptă cel de-al 17-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Noile măsuri vizează aproape 200 de nave din „flota fantomă” de petroliere rusești
Ambasada SUA, prima reacție după victoria lui Nicușor Dan: Așteptăm cu interes să colaborăm cu președintele și cu noul guvern al României
În viitorul buget al UE, Politica de Coeziune și Politica Agricolă Comună vor ocupa un loc central, anunță Ursula von der Leyen: Vor fi modernizate și mai bine adaptate provocărilor actuale
Zelenski a discutat cu președintele Finlandei despre continuarea presiunii internaționale asupra Rusiei pentru a-și schimba comportamentul
UE speră la o „reacție puternică” din partea SUA, în cazul în care Rusia continuă să refuze o încetare a focului, afirmă șefa diplomației europene
NATO
New Strategy Center organizează a noua ediție “Black Sea and Balkans Security Forum”. Foști comandanți ai forțelor NATO în Europa, liderii opoziției ruse și eroi ucraineni, printre invitații de renume
Published
8 minutes agoon
May 20, 2025
În perioada 22-23 mai 2025, New Strategy Center va organiza cea de-a noua ediție a „Black Sea and Balkans Security Forum”, eveniment dedicat problemelor de apărare, securitate și relații internaționale privind regiunea extinsă a Mării Negre și a Balcanilor.
Forumul este organizat în parteneriat cu Ministerul Apărării Naționale, având ca partener instituțional Ministerul Afacerilor Externe, iar ca partener academic Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterină din București Evenimentul va avea loc în București, la InterContinental Athénée Palace.
Cu o agendă ambițioasă și invitați de prestigiu, „Black Sea and Balkans Security Forum” se afirmă ca cel mai important eveniment dedicat securității în regiunea Mării Negre. CaleaEuropeană.ro este partener media al evenimentului.
Forumul va include 50 de paneluri și 198 de vorbitori, reunind oficiali, diplomați, militari și analiști de renume din statele membre ale Uniunii Europene și NATO, precum și din țări partenere.
Evenimentul se va concentra pe patru mari teme: relația transatlantică și recalibrarea prezenței militare americane în Europa și în regiunea Mării Negre; negocierile pentru un acord de pace în Ucraina și necesitatea de a împiedica un nou atac al Rusiei care poate să o aducă la Gurile Dunării și la granița cu România; intențiile reale ale Rusiei în negocierile unei păci în Ucraina și ce fel de Rusie vom avea lângă noi, agresivă sau dispusă la concesii; sprijinul pe mai departe al Republicii Moldova, astfel încât drumul ei spre Uniunea Europeană să nu fie oprit de războiul hibrid al Rusiei.
În mai multe paneluri se va discuta despre lecțiile învățate pe frontul din Ucraina în mai multe domenii ale artei militare, despre reconstrucția Ucrainei, securitatea energetică, războiul cognitiv și dezinformare, provocările de securitate în Balcani, tehnologii disruptive. Întregul eveniment se dorește a fi o pledoarie pentru securitate și prosperitate la Marea Neagră și în Balcani, un spațiu deschi și liber pentru comerț, conectivitate și exploatarea resurselor energetice.
Ediția din acest an are drept invitați experți de renume precum foștii Comandanți ai Forțelor NATO în Europa, Generalul (rez) Phillip Breedlove și Generalul (rez.) Mike Scaparrotti, liderii opoziției ruse Myjkahil Kasyanov și Vladimir Kara-Murza, dar și eroi ai rezistenței Ucrainei împotriva agresiunii ruse, care ne vor împărtăși cu cei prezenți drama suferită în timpul ocupației ruse sau în prizonierat. Lista completă a vorbitorilor și moderatorilor evenimentului poate fi consultată aici.
Pentru programul integral al conferinței, vizitați pagina https://2bsecurityforum.ro/.
ROMÂNIA
Patru fundații germane, decorate de Ilie Bolojan pentru sprijinirea valorilor europene și a dezvoltării democrației și societății civile în România
Published
51 minutes agoon
May 20, 2025
Președintele interimar Ilie Bolojan a înmânat marți, 20 mai 2025, Ordinul „Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului și Angajament Social” în grad de Ofițer reprezentanților a patru fundații germane active în România, respectiv Fundația Konrad Adenauer, Fundația Friedrich Ebert, Fundația Hanns Seidel și Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate.
Ceremonia a avut loc ca un gest de recunoaștere a contribuției importante pe care aceste organizații au avut-o, de-a lungul anilor, la dezvoltarea democrației și a societății civile în România, informează Administrația Prezidențială într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.
Decretul de decorare a fost semnat anterior, la data de 23 aprilie 2025, în semn de apreciere pentru eforturile depuse în consolidarea relațiilor româno-germane, întărirea statului de drept, promovarea democrației participative, dezvoltarea societății civile și susținerea conștiinței sociale în România.
Au fost decorate Fundația Konrad Adenauer, Fundația Friedrich Ebert, Fundația Hanns Seidel și Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate.
Președintele interimar Ilie Bolojan a exprimat aprecierea statului român față de activitatea constantă și angajamentul acestor fundații în sprijinirea valorilor europene, a dialogului deschis și a unei societăți democratice.
La eveniment a participat și ambasadorul Republicii Federale Germania la București, Peer Gebauer. Înaintea ceremoniei, Președintele interimar Ilie Bolojan a avut o serie de discuții cu ambasadorul german și cu reprezentanții fundațiilor, în care au fost abordate teme de actualitate privind situația politică și economică din România, precum și perspectivele cooperării bilaterale.
ROMÂNIA
Ambasada SUA, prima reacție după victoria lui Nicușor Dan: Așteptăm cu interes să colaborăm cu președintele și cu noul guvern al României
Published
4 hours agoon
May 20, 2025
Ambasada Statelor Unite la București a transmis marți primul mesaj din partea SUA cu privire la rezultatele alegerilor prezidențiale din România, subliniind că partea americană așteaptă cu interes să colaboreze cu președintele Nicușor Dan și cu noul guvern al României.
“Așteptăm cu interes să colaborăm cu Nicușor Dan, în calitate de președinte al României, și cu noul guvern, pentru a promova prioritățile noastre comune, precum apărarea, energia și parteneriatele comerciale“, a transmis Ambasada SUA, într-un mesaj pe Facebook.
Mesajul din partea SUA, similar cu stilul asumat și de Marea Britanie, respectiv la nivel de reprezentanță diplomatică, vine în contextul în care relațiile dintre Washington și București, aflate la nivel de parteneriat strategic, se află într-o situație dificilă după decizia SUA de a retrage România din programul Visa Waiver, dar și după criticile vicepreședintelui american JD Vance privind anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut.
Primarul general al Bucureștiului, Nicușor Dan, a fost ales președinte al României, devenind primul lider al republicii care obține funcția supremă în stat din postura de candidat independent, devansându-l pe contracandidatul său George Simion, liderul partidului naționalist Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), după ce a surmontat o diferență de aproape 2 milioane de voturi diferență în favoarea candidatului izolaționist în primul tur de scrutin.
Potrivit rezultatelor turului al doilea al alegerilor prezidențiale, după centralizarea tuturor voturilor, Nicușor Dan a obținut 6,17 milioane de voturi (53,6%), iar George Simion a primit 5,33 milioane de voturi (46,4%).
Victoria lui Nicușor Dan a fost salutată de lideri din întreaga Europă, de la liderii instituțiilor UE – președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președintele Consiliului European, Antonio Costa, și președinta Parlamentului European, Roberta Metsola – la președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, premierul polonez Donald Tusk, președintele ucrainean Volodimir Zelenski, prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez și șefa guvernului italian Giorgia Meloni.
În același timp, președintele francez Emmanuel Macron a fost primul lider european care l-a sunat pe Nicușor Dan pentru a-l felicita. “În pofida numeroaselor încercări de manipulare, românii au ales în această seară democrația, statul de drept și Uniunea Europeană”, a spus Macron.
Luni, președintele ales al României a mai avut discuții telefonice cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, și cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

New Strategy Center organizează a noua ediție “Black Sea and Balkans Security Forum”. Foști comandanți ai forțelor NATO în Europa, liderii opoziției ruse și eroi ucraineni, printre invitații de renume

Patru fundații germane, decorate de Ilie Bolojan pentru sprijinirea valorilor europene și a dezvoltării democrației și societății civile în România

La inițiativa lui Victor Negrescu, Parlamentul European cere Comisiei Europene prelungirea cu 18 luni a proiectelor din PNRR și posibilitatea continuării lor cu alte finanțări UE

Rusia: UE sancționează alte 21 de persoane și 6 entități implicate în activități hibride destabilizatoare

Roxana Mînzatu va prezenta un plan dedicat sectorului îngrijirilor: „Viitorul buget al UE și Fondul Social European+ reprezintă instrumente-cheie de sprijin”

150 de cetățeni ai statelor UE au prezentat Comisiei Europene un set de recomandări privind viitorul buget european post-2027

UE adoptă cel de-al 17-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Noile măsuri vizează aproape 200 de nave din „flota fantomă” de petroliere rusești

Ministerul Energiei caută parteneri pentru realizarea studiului pentru dezvoltarea de parcuri eoliene offshore în Marea Neagră

Ambasada SUA, prima reacție după victoria lui Nicușor Dan: Așteptăm cu interes să colaborăm cu președintele și cu noul guvern al României

Ministrul Simona Bucura-Oprescu, la sesiunea de formare privind mobilitatea forței de muncă: Trebuie să investim în încredere – între state, instituții, lucrători și angajatori

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

Von der Leyen: Bugetul actual al UE a fost proiectat pentru o lume care nu mai există. Următorul trebuie să fie flexibil, coerent, descentralizat și simplificat

Ministrul Daniel David a prezentat raportul de diagnostic al educației și cercetării din România: Șase copii din 20 de se află în zona de analfabetism funcțional

Decidenți din Parlamentul României și European își exprimă deschiderea de a consolida dialogul cu mediul de afaceri românesc pentru a crește absorbția fondurilor europene: România trebuie să rămână ancorată în UE

Radu Burnete, directorul executiv al Confederației Concordia reliefează caracterul vital al fondurilor UE pentru economia românească: Dacă nu aducem fiecare euro în țară, ne paște recesiunea

Romanian Business Leaders face apel la dialog între decidenții politici și antreprenori și avansează un set de 10 măsuri concrete pentru a accesa ”mai mulți bani” europeni, ”mai repede și mai bine”

Ministrul Finanțelor, vești bune de la Bruxelles: România va încasa pe 10 iunie 1,3 miliarde de euro din a treia cerere de plată din PNRR

„Stare de urgență în gândire și acțiune”: Von der Leyen și noul cancelar german susțin mobilizarea rapidă privind competitivitatea UE, sprijinirea Ucrainei și gestionarea migrației

Marcel Boloș confirmă riscul de suspendare a fondurilor europene dacă reforma fiscală nu este implementată

Boloș: România pregătește cererea de plată nr. 4 din PNRR de 5.7 mld. de euro. La finalul lunii mai, vor fi încasate 1,3 mld. de euro din cererea de plată nr. 3

Marcel Ciolacu: Am ales ordinea, nu haosul. România are nevoie de un președinte cu majoritate parlamentară
Trending
- POLITICĂ7 days ago
Simion îi răspunde lui Tusk cu o fotografie cu Putin din anul 2010: “În această fotografie este omul lui Putin în Polonia”
- POLITICĂ2 days ago
Alegeri prezidențiale 2025/ Exit-poll: Nicușor Dan – 54,9%, George Simion – 45,1%. România a decis cu cea mai mare prezență la vot din ultimii 25 de ani
- POLITICĂ5 days ago
Sondaj IRSOP: Nicuşor Dan conduce pe trend crescător în cursa cu George Simion pentru Cotroceni, cu 52% la 48%. Majoritatea alegătorilor cred că Dan va întări România în NATO și UE, iar Simion va căuta relații bune cu Rusia
- U.E.1 week ago
“Fake news-ul” cu cocaina pe masa lui Macron, Merz și Starmer, demontat de Franța: “Când unitatea europeană devine incomodă, un șervețel pentru suflat nasul arată cum precum drogurile”
- COMISIA EUROPEANA6 days ago
Lovitură de imagine pentru Ursula von der Leyen: CJUE se pronunță împotriva lipsei de transparență a CE în cazul Pfizergate