VIDEO Moment istoric în Japonia: Împăratul Naruhito a urcat pe Tronul Crizantemei într-o ceremonie la care România a fost reprezentată de președintele Klaus Iohannis

Noul împărat al Japoniei Naruhito şi împărăteasa Masako au urcat pe Tronul Crizantemei oficial marţi, în cadrul unei ceremonii care s-a desfășurat la Palatul Imperial din Tokyo și la care au participat peste 2.000 de personalități japoneze și reprezentanți ai statelor străine, între care regii Belgiei, Spaniei și Olandei, dar și președintele României, Klaus Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis a fost prezent alături de soţia sa, Carmen Iohannis, informează Agerpres, care precizează că șeful statului român a fost îmbrăcat în frac, iar soţia sa a purtat o rochie lungă albastră. Șeful statului a început vizita în Japonia încă de luni, având o întrevedere bilaterală cu prim-ministrul nipon Shinzo Abe, ocazie cu care cei doi înalți demnitari au anunțat că Parteneriatul Strategic dintre România și Japonia va fi lansat în anul 2021, la împlinirea a 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între cele doi țări.

 

View this post on Instagram

 

Sosire la ceremonia de întronare a Împăratului Japoniei

A post shared by Presedintele Romaniei (@klausiohannis) on


Împăratul Naruhito şi-a proclamat oficial ascensiunea la tron în prezenţa a peste 180 de demnitari străini.

Printre personalitățile importante ale lumii care au luat parte la ceremonia de întronare a împăratului Japoniei se află regele Willem-Alexander al Olandei și soția, regina Maxima, regele Philippe al Belgiei și soția sa, regina Mathilde, precum și regele Felipe al VI al Spaniei și soția sa, regina Letitia.

Nu a lipsit nici prințul Charles al Marii Britanii, care alături de prințesa Diana a fost prezent și la ceremonia de întronare a împăratului Akihito.

Printre invitați se află și secretarul pentru transport al SUA, Elaine Chao, vicepreședintele chinez Wang Qishan sau prim-ministrul din Coreea de Sud, Lee Nak-yon.

Au mai participat, de asemenea, președintele Braziliei, Jair Bolsonaro, președintele Finlandei, Sauli Niinisto, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, precum și Aung San Suu Kyi, liderul statului Myanmar și câștigătoare a Premiului Nobel pentru Pace și a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire. 

Toți liderii prezenți participă la finalul zilei de marți la Banchetul Imperial organizat cu ocazia ceremoniei de întronare.

Jur că voi acţiona conform Constituţiei şi că îmi voi îndeplini responsabilitatea mea ca simbol al statului şi pentru unitatea oamenilor“, a spus împăratul Naruhito, potrivit BBC.

Ceremonia de întronare de marţi a reprezentat şi transferul oficial către perioada domniei împăratului Naruhito, intitulată Era Reiwa (“de aleasă armonie”), care succede Erei Heisei (1989 – 2019), asociată perioadei de domnie a împăratului emerit Akihito.


Cum a decurs ceremonia marcată de un ritual solemn?

Proclamarea s-a desfășurat în Sala Pinilor (Matsu no ma), cea mai elegantă din Palatul Imperial din Tokyo, în prezenţa unui grup restrâns de doar 30 de persoane, ceilalţi invitaţi rămânând în sălile anexe.

Ceremonia a durat în total 30 de minute, s-a desfăşurat în baza unei coregrafii stabilite la milimetru şi fără nicio instrucţiune verbală, fiind însoţită doar de ritmurile date de tobe şi de gonguri.

Mai întâi, împăratul a urcat, în sens propriu, pe tronul ţării, denumit Takamikura, o înaltă structură octogonală, cu bogate decoraţiuni aurii şi negre, plasată pe o estradă şi drapată cu perdele violet. În interior se află un jilţ pe care suveranul nipon nu se va aşeza însă în niciun moment al acestui ceremonial.

Imediat alături s-a aflat tronul împărătesei Masako, de dimensiuni puţin mai mici.

În timp ce a stat în picioare pe acea estradă, împăratul și-a proclamat urcarea pe tron şi va primi apoi felicitări din partea prim-ministrului ţării.

Shinzo Abe a strigat de trei ori “banzai” (“10.000 de ani”, urare echivalentă cu tradiţionalul “trăiască împăratul!”), ridicându-şi de fiecare dată braţele în aer.

Invitaţii au trebuit la rândul lor să repete acel cuvânt, cu excepţia oaspeţilor străini, care sunt scutiţi de această sarcină.


Japonia, cea mai veche monarhie ereditară din lume ce datează din anul 600 î.Hr., are un nou monarh după ce, la 1 mai 2019, prințul Naruhito a devenit cel de-al 126-lea împărat al Japoniei, în urma abdicării tatălui său, acum împăratul emerit Akihito.

Ceremonia de întronare de marţi a reprezentat şi transferul oficial către perioada domniei împăratului Naruhito, intitulată Era Reiwa (“de aleasă armonie”), care succede Erei Heisei (1989 – 2019), asociată perioadei de domnie a împăratului emerit Akihito.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare