Noul cuplu de putere în UE? Meloni și Merz au semnat, la Roma, un acord italo-german de cooperare strategică în securitate, apărare, economie și reziliență

Germania și Italia își aprofundează cooperarea în domeniul apărării și al economiei, cu liderii celor două țări, Giorgia Meloni și Friedrich Merz, semnând un acord bilateral la Roma la capătul unei săptămâni în care semnalele unei noi ordini mondiale au fost captate prin discursurile liderilor lumii la Forumul Economic Mondial de la Davos și în care Europa și Statele Unite au mai dezamorsat, cel puțin temporar, încă o criză transatlantică, cu privire la Groenlanda și tarife vamale.

Prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni, și cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, s-au întâlnit la Roma pentru a adopta un acord privind cooperarea consolidată în domeniul securității, apărării și rezilienței și plan de acțiune pentru cooperare strategică bilaterală și la nivelul UE. Documentul, convenit la o zi după ce Franța și Germania au marcat 63 de ani de la semnarea Tratatului de la Elysee care a consfințit reconcilierea necesară impulsionării integrării europene, vine să evidențieze o relație politică în creștere între creștin-democratul Merz, liderul celui mai mare partid național din Partidul Popular European, și Giorgia Meloni, un politician conservator și ex-lider al Alianței Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, o familie politică desprinsă din rândul unor membri care au considerat că Partidul Popular European devenise prea federalist și prea orientat spre centru. 

 

Astfel, cancelarul german Friedrich Merz și prim-ministrul italian Giorgia Meloni au convenit asupra unei cooperări mai strânse în producția de drone, nave navale, sisteme subacvatice și sisteme de apărare aeriană și antirachetă, relatează Deustche Welle.

Cea mai recentă escaladare a tensiunilor dintre Uniunea Europeană și Statele Unite, pe fondul pretențiilor președintelui american Donald Trump asupra Groenlandei, au conferit o semnificație suplimentară vizitei cancelarului Friedrich Merz în Italia din această săptămână. “Ai apucat să dormi?”, l-a întrebat Meloni pe Merz, după ce ambii lideri au participat joi seară la un summit extraordinar al celor 27 de șefi de stat sau de guvern din Uniunea Europeană pe fondul crizei în relațiile dintre Europa și Statele Unite.

 

Summitul de la Bruxelles, concretizat cu declarații ale liderilor instituțiilor UE privind faptul că Europa se va apăra de orice formă de constrângere, s-a încheiat după miezul nopții.

În ceea ce privește acordul bilateral Roma-Berlin, cei doi lideri vizează, de asemenea, colaborarea în dezvoltarea sistemelor de război electronic și a sistemelor de apărare aeriană pentru lupta aeriană.

Liderii au semnat o versiune actualizată a planului de acțiune din 2023, care include cooperarea în domenii precum securitatea internă, migrația și patrimoniul cultural, printre altele.

În planul comun, cele două țări s-au angajat să „consolideze” Centrul European de Excelență pentru Combaterea Amenințărilor Hibride, relatează și Politico Europe care i-a portretizat pe cei doi lideri în „noul cuplu de putere” în UE, o aluzie la faptul că președintele francez Emmanuel Macron mai are aproximativ 15 luni de mandat.

Meloni și Merz s-au angajat să „faciliteze schimburi privind amenințările hibride, reziliența informațională și comunicarea strategică”, precum și să acorde prioritate unei game largi de politici de securitate cibernetică, precum protejarea infrastructurii critice, proiectele de consolidare a capacităților cibernetice și combaterea criminalității informatice. De asemenea, cei doi au declarat că vor „prioritiza tehnologiile disruptive și cu dublă utilizare” pentru apărarea cibernetică.

Cei doi lideri europeni au pledat totodată pentru consolidarea capacităților UE de schimb de informații, în special a „celulei de fuziune pentru amenințări hibride” din cadrul Centrului de Informații și Situații al UE (EU INTCEN).

Chiar dacă acordurile dintre Meloni și Merz au luat forma actualizării unui plan, acestea transmit un semnal de apropiere între două dintre primele trei puteri ale UE.

Franța, cealaltă mare putere din UE, a impulsionat în deceniul în care este condusă de Emmanuel Macron o logică a tratatelor bilaterale cu principalii parteneri europeni. Președintele francez a semnat în numele Franței tratate bilaterale cu Germania la Aachen (2019 – o actualizare a Tratatului de la Elysee), cu Italia la Quirinale (2021), cu Spania la Barcelona (2023) și cu Polonia la Nancy (pe 9 mai 2025).

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare