Permutări NATO pentru apărarea aeriană a flancului estic: Spania dislocă avioane F-18 și 200 de militari în România, iar Forțele Aeriene Române își încheie misiunea din Lituania

Italia, Spania și Turcia vor desfășura avioane de luptă pentru a contribui la securitatea spațiului aerian al NATO de pe flancul estic, în cadrul noii misiuni de apărare aeriană a Alianței, care înlocuiește actuala misiune de poliție aeriană și extinde capacitățile de răspuns împotriva amenințărilor aeriene și cu rachete, a anunțat Alianța într-un comunicat. Noile dislocări, deși parte a unor permutări planificate, vin după mai multe incursiuni ale dronelor rusești în spațiul aerian al flancului estic al NATO, inclusiv al României, țară aliată care a doborât trei astfel de aparate în ultima săptămână.

Potrivit NATO, desfășurarea marchează trecerea de la misiunea tradițională de Air Policing la o misiune mai amplă de Air Defence, menită să ofere Alianței o abordare mai flexibilă în cadrul sistemului integrat de apărare aeriană și antirachetă (Integrated Air and Missile Defence – IAMD).

În acest context, Forțele Aeriene Italiene vor trimite patru avioane Eurofighter Typhoon și peste 100 de militari la baza aeriană Šiauliai, în Lituania, unde vor prelua misiunea de la Forțele Aeriene și Spațiale Franceze, care au asigurat, alături de Forțele Aeriene Române, protecția spațiului aerian baltic începând din martie 2026.

Astfel, România își încheie participarea la această rotație a misiunii NATO din Lituania, după mai multe luni în care aeronavele românești au operat împreună cu cele franceze pentru apărarea spațiului aerian al statelor baltice.

În același timp, Spania va desfășura la baza aeriană Mihail Kogălniceanu din România șapte avioane de luptă F-18, aproximativ 200 de militari ai Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, un avion-cisternă A400M pentru realimentare în aer și, în faza finală a desfășurării, trei elicoptere NH-90 destinate misiunilor de combatere a sistemelor aeriene fără pilot (Counter-Unmanned Aerial Systems – C-UAS).

Scopul nostru este clar: să contribuim la descurajarea Alianței, să protejăm spațiul aerian al NATO și să consolidăm postura Alianței pe flancul estic”, a declarat locotenent-colonelul Alberto Calvo, comandantul detașamentului spaniol.

Acesta a subliniat că Spania participă la această misiune „ca un aliat angajat, de încredere și capabil”, adăugând că apărarea colectivă reprezintă „o responsabilitate zilnică ce necesită prezență, pregătire și credibilitate”.

De asemenea, Turcia va participa pentru prima dată la această nouă misiune de apărare aeriană prin desfășurarea a aproximativ 80 de militari și cinci avioane F-16 la baza Ämari din Estonia. Aeronavele turce vor prelua misiunea de la contingentul portughez, prezent în Estonia din martie 2026. Ultima participare a Turciei la misiunea de poliție aeriană în statele baltice a avut loc în urmă cu 20 de ani, când avioanele sale au fost dislocate la baza Šiauliai din Lituania.

NATO precizează că noua misiune de apărare aeriană reprezintă o evoluție a activităților de vigilență sporită lansate în septembrie anul trecut și are rolul de a consolida apărarea integrată aeriană și antirachetă pe întreg teritoriul Alianței.

Spre deosebire de misiunea de poliție aeriană, orientată în principal spre interceptarea aeronavelor cu pilot sau fără pilot, noul concept de apărare aeriană acoperă întregul spectru al amenințărilor, inclusiv drone, rachete de croazieră și rachete balistice. În acest scop, NATO utilizează o arhitectură multistratificată, care combină aeronave aflate în serviciul de reacție rapidă (Quick Reaction Alert – QRA), sisteme navale și terestre de apărare aeriană și antirachetă, precum și capabilități dedicate combaterii dronelor.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare