Mircea Abrudean, după întâlnirea cu noul premier moldovean: România susține aderarea R. Moldova la UE în 2028

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a reafirmat sprijinul României pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană până în 2028, în cadrul întrevederii de joi cu noul prim-ministru de la Chișinău, Vasile Tofan, aflat în prima sa vizită oficială externă de la preluarea mandatului.

El l-a primit la Parlament pe prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, pe care l-a felicitat pentru preluarea mandatului, reiterând sprijinul României pentru integrarea europeană a Republicii Moldova și pentru aprofundarea cooperării bilaterale.

„L-am primit astăzi la Senat pe noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, și l-am felicitat pentru preluarea mandatului. Am reiterat sprijinul României pentru eforturile de aderare la Uniunea Europeană, în anul 2028”, a transmis Mircea Abrudean într-o postare publicată pe Facebook.

 

Șeful Senatului a subliniat că relația dintre cele două state rămâne una „solidă și constantă”, evidențiind domeniile considerate prioritare pentru dezvoltarea ambelor țări: energia, infrastructura și digitalizarea.

Totodată, Mircea Abrudean a pledat pentru o implicare mai activă a diplomației parlamentare în susținerea obiectivelor comune ale Bucureștiului și Chișinăului.

„Discuțiile noastre la nivel parlamentar, diplomația parlamentară, sunt instrumente pe care este important să începem să le folosim interconectat cu demersurile pe care le face Executivul și să construim cum putem mai bine punți și relații bilaterale pentru realizarea de investiții și creșterea economică a țărilor noastre”, a afirmat președintele Senatului.

Întrevederea are loc în cadrul primei vizite oficiale externe efectuate de Vasile Tofan de la preluarea mandatului de prim-ministru al Republicii Moldova, Bucureștiul fiind prima destinație aleasă de noul șef al Executivului de la Chișinău.

În cursul zilei de joi, Vasile Tofan a fost primit și de președintele Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni, și a avut consultări cu premierul interimar Ilie Bolojan, la Palatul Victoria. În toate întrevederile, oficialii români au reafirmat sprijinul ferm pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și au convenit accelerarea proiectelor comune în domeniile energiei, transporturilor și infrastructurii, pe fondul preocupărilor comune privind securitatea regională generate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare