România va continua să fie principalul susținător al Republicii Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană și va accelera proiectele comune de interconectare în domeniile energiei și transporturilor, a declarat joi premierul interimar Ilie Bolojan, după întrevederea de la Palatul Victoria cu omologul său moldovean, Vasile Tofan. La rândul său, premierul de la Chișinău a condamnat incursiunile recente ale dronelor ruse în spațiul aerian românesc și a subliniat că sprijinul pentru Ucraina reprezintă o investiție directă în securitatea Republicii Moldova și a întregii regiuni.
Premierul interimar Ilie Bolojan l-a primit joi, la Palatul Victoria, pe prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, aflat în prima sa vizită oficială în străinătate de la preluarea mandatului, context în care cei doi oficiali au reafirmat caracterul strategic al relației dintre cele două state și sprijinul ferm al României pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.
„Este un gest simbolic, care confirmă încă o dată caracterul special al relației dintre România și Republica Moldova”, a declarat Ilie Bolojan, mulțumindu-i lui Vasile Tofan pentru alegerea Bucureștiului drept prima destinație externă în calitate de premier, relatează Agerpres.
România își reafirmă rolul de principal susținător al integrării europene a Republicii Moldova
Șeful Executivului de la București a subliniat că principalul proiect strategic comun rămâne aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
„România va continua să fie principalul susținător al Republicii Moldova la nivelul Uniunii Europene, punând la dispoziție experiența acumulată ca stat membru și acordând un sprijin politico-diplomatic”, a afirmat Bolojan.
Acesta a salutat deschiderea negocierilor pentru clusterele „Valori fundamentale” și „Relații externe” și și-a exprimat speranța ca până la sfârșitul anului Uniunea Europeană să adopte deciziile necesare pentru lansarea negocierilor și pentru celelalte patru clustere.
Energie, transporturi și infrastructură, în centrul cooperării
Discuțiile au vizat și stadiul proiectelor comune de interconectare.
Ilie Bolojan a anunțat că România și Republica Moldova accelerează dezvoltarea a două noi linii electrice de 400 kV – Suceava–Bălți și Gutinaș–Strășeni –, în contextul provocărilor generate de criza energetică și de războiul din Ucraina.
În domeniul transporturilor, premierul interimar a evidențiat proiectul podului de la Ungheni, care va lega Republica Moldova de rețeaua europeană de transport prin România.
„Lucrările vor fi finalizate până la sfârșitul acestui an”, a spus Bolojan, amintind că podul va fi conectat la viitoarea autostradă A8, iar proiectul include și realizarea primului segment de autostradă la standarde europene pe teritoriul Republicii Moldova.
De asemenea, acesta a salutat redeschiderea legăturii feroviare Fălciu–Cantemir, după 17 ani de întrerupere a traficului.
Vasile Tofan: România este principalul partener strategic al Republicii Moldova
Premierul Republicii Moldova a transmis că relația bilaterală trebuie să intre într-o nouă etapă, bazată pe investiții și proiecte comune.
„Pentru Republica Moldova, România este principalul nostru partener strategic. Avem o istorie comună, avem o limbă comună și o apropiere firească, profundă. Ca prim-ministru, vreau să pun accentul și pe partea foarte concretă a acestei relații, pe ceea ce am construit deja împreună și mai ales pe ceea ce putem construi de acum înainte”, a declarat Vasile Tofan.
Acesta a pledat pentru extinderea investițiilor românești în Republica Moldova și dezvoltarea unor proiecte comune industriale, tehnologice și energetice.
Potrivit premierului moldovean, România este deja principala piață de export pentru produsele Republicii Moldova, aproape 30% din exporturile moldovenești fiind destinate pieței românești, în timp ce schimburile comerciale bilaterale au depășit 3 miliarde de euro.
Condamnare comună a agresiunii Rusiei și solidaritate după incursiunile dronelor
Un capitol important al discuțiilor l-a reprezentat situația de securitate din regiune.
Ilie Bolojan a afirmat că România și Republica Moldova au o evaluare comună asupra acțiunilor ostile ale Federației Ruse și au condamnat încălcările repetate ale spațiului aerian înregistrate în ambele state.
La rândul său, Vasile Tofan și-a exprimat solidaritatea cu România după cele trei incursiuni recente ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc.
„Încălcarea spațiului aerian al unui stat suveran este inacceptabilă și noi știm direct ce înseamnă această amenințare. Trebuie să fim foarte clari și în privința sursei acestor riscuri: ele sunt consecința directă a războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei”, a declarat premierul Republicii Moldova.
El a subliniat că securitatea Republicii Moldova și a României este strâns legată de capacitatea Ucrainei de a se apăra.
„Sprijinul pentru Ucraina este și o investiție directă în securitatea Republicii Moldova și a întregii regiuni”, a conchis Vasile Tofan.
Întrevederea de la Palatul Victoria a avut loc după ce premierul moldovean a fost primit la Palatul Cotroceni de președintele Nicușor Dan. Șeful statului a reafirmat sprijinul constant și multidimensional al României pentru Republica Moldova, atât în procesul de aderare la Uniunea Europeană, cât și în consolidarea securității și rezilienței, iar cei doi oficiali au convenit să accelereze proiectele comune în domeniile energiei, transporturilor și infrastructurii, inclusiv dezvoltarea noilor conexiuni peste Prut.




