Între 25 iunie și 4 august, Ucraina a desfășurat un proiect ambițios de 40 de zile de atacuri susținute și țintite, menite să prăbușească încrederea publică în Rusia și să determine presiunea pentru ca Putin să vină la negocieri, realizând că nu poate să mențină și să aprovizioneze teritoriile ocupate din Ucraina, în primul rând Crimeea, nici nu poate să asigure produsele principale, în primul rând combustibilii, pentru proprii cetățeni. Loviturile la distanță de linia de contact au lăsat Rusia fără adâncime strategică și, în plus, retalierea Moscovei a determinat expunerea crimelor de război ruse prin atacurile nediscriminatorii la adresa civililor, forțând Ucraina să-și epuizeze propriile stocuri de interceptori. Bătălia a devenit una de western, cine clipește primul sau cine e constrâns să abdice de la pozițiile consacrate și să negocieze în pierdere. Ucraina resimte în mod substanțial problema interceptorilor – care se dovedește una globală, inclusiv pentru America lui Trump implicată puternic în războiul din Iran – în timp ce Rusia se confruntă cu perioada cea mai probabilă în care riscă o criză economică majoră, declanșată brusc fie de prăbușirea în lanț a băncilor, fie de lansarea inflației galopante, fie combinate cu lipsa posibilității de a acoperi cheltuielile de război și deficitul. Până atunci însă, încăpățânarea de a nu arăta că este slab și a supraviețui cu generația de septuagenari din preajmă îl face pe Putin să refuze negocierile și să joace viitorul imediat al Rusiei și al rușilor la cacealma. Dacă nu face și greșeala mobilizării și distribuirii de arme către soldații recrutați și mobilizați cu arcanul.
Pe scurt:
Planul de 40 de zile al Kievului: realizări și neîmpliniri
Totul a început la 25 iunie, cu o creștere sensibilă a atacurilor ucrainene, într-un plan integrat care trebuia să fie transpus într-o campanie de 40 de zile care să arate hotărârea Ucrainei și capacitatea sa de a constrânge Rusia. Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat planul și campania de lovire a liniilor de aprovizionare militară terestre și navale pentru teritoriile ucrainene ocupate din sud-Estul Ucrainei și Crimeea, prin apele Mării Azov și prin zona de Nord a Mării Negre. Obiectivul principal era aducerea la masa negocierilor a lui Vladimir Putin, din poziție de inferioritate, constrâns de presiunea pe care propria sa populație ar fi pus-o pentru a încheia măcar un acord de încetare a focului. Din punct de vedere militar, era o operațiune de interdicție a furnizării de elemente militare, de la muniție și piese de schimb la aprovizionarea cu benzină și motorină pentru armată și populație, mergând până la hrană și bunuri esențiale.
Operațiunea s-a montat pe un câștig tehnologic al dronelor capabile să lovească pe de o parte în adâncime, pentru a determina pierderi în adâncul teritoriului și a crea probleme în aprovizionarea rușilor, aducând războiul la ușa fiecăruia dintre ei și, în al doilea rând, pe loviturile cu rază medie, în spatele frontului, vizând exact liniile de aprovizionare. Operațiunea ucraineană nu și-a atins obiectivul, în sensul că Putin nu a renunțat la pozițiile sale maximaliste și nici nu a purces la negocieri, în schimb pierderile provocate au fost majore și de impact la nivelul liniilor logistice, a bazelor militare, depozitelor de alimentare cu diverse produse, în primul rând combustibili, sau a drumurilor și căilor ferate utilizate în scopul acestei aprovizionări spre teritoriile ocupate de Rusia în Ucraina.
Sute de drone au vizat cu precădere Crimeea, liniile de aprovizionare cu combustibili, determinând costuri majore și blocând aprovizionarea. La nivelul logisticii militare, impactul a fost catastrofal, în măsura în care atacurile aeriene s-au purtat aproape neîngrădite în spatele liniilor rusești. În cele șase săptămâni de atacuri ucrainene nu s-a schimbat hotărârea conducerii ruse de a continua războiul odată ce în final de iulie, purtătorul de cuvând al Kremlinului, Dmitri Peskov, a reafirmat că obiectivele Rusiei nu s-au schimbat și că atacurile sunt nesemnificative în cadrul efortului de război. La 28 iulie, el a declarat, în numele lui Putin că, în absența perspectivelor de pace – adică a cedării fără condiții a Ucrainei – Rusia va merge înainte și va presa militar până când va obține o victorie completă. Chiar în acea zi, Putin a schimbat din nou comandanții de pe teren, din Ucraina, pentru lipsa de victorii și avans în ocupația Donbasului, în timp ce peste 400 de drone cu rază lungă au lovit ținte în primul rând în zona ocupată din Ucraina și Crimeea, dar nu în ultimul rând depozitele Wildberries, ale comerțului online rusesc, prin care se ocoleau sancțiunile cu produse militare.
Ziua de 4 august va marca nu numai finalul celor 40 de zile ale campaniei ucrainene, ci și ziua de vârf a noului tip de război al dronelor, de secol 21, când chiar Ministerul Apărării rus a consacrat cel mai mare raid din istorie, când au fost identificate și atacate 1158 de droine ale Forțelor Armate Ucrainene în spațiul aerian rusesc – adică însumând cel al Federației Ruse și zonele ocupate și anexate ilegal prin modificarea Constituției Rusiei și decret al lui Putin, în Kherson, Zaporoje, Luhansk și Donetsk, regiunile ucrainene pe care Rusia nu le-a deținut niciodată. Țintele acestui atac masiv de sfârșit al campaniei au fost rafinării de petrol, depozitele Wildberries, o bază de bombardiere strategice în regiunea Volga, o bază de aprovizionare cu combustibil în regiunea Kaluga, patru depozite de drone kamikaze rusești și alte obiective strategice.
Rușii au fost cei care au înregistrat și pus pe rețelele de socializare zborurile dronelor, loviturile și exploziile care au avut loc, transformând atacul din 4 august în cel mai complet și bine documentat atac asupra logisticii ruse care a fost vreodată filmat, în efortul Ucrainei de a submina sprijinul public pentru Putin. Până miercuri, 5 august, fuseseră atacate și distruse în cea mai mare măsură 14 depozite Wildberries, dintre care peste jumătate fuseseră complet pierdute ca urmare a incendiilor masive declanșate de drone, care le-au ars complet. Proprietarii au declarat că pierderile se ridică la peste 2 miliarde de dolari numai aici, în timp ce perspectiva despăgubirilor sau a asigurărilor este nulă, atacurile antrenând falimente în lanț la nivelul micilor distribuitori care comandaseră aprovizionarea astfel, în diverse colțuri ale Rusiei. Oricât de ingenioasă a fost această abordare, vizând publicul larg, totuși presiunea publică a fost absorbită fără mari bătăi de cap de către Putin, deloc preocupat de micile companii sau marile firme de retail sau de competitorii săi, căzuți și ei victime ale dronelor ucrainene.
Strategii și contrastrategii. Impactul major militar al campaniei ucrainene
Dacă obiectivul principal a fost aducerea lui Putin la masa tratativelor ca urmare a presiunilor venite din partea populației, cele secundare au vizat perspectiva electorală a partidului lui Putin, Edinaia Rossia, și mai ales componenta militară a acestor atacuri masive și sistematice ale Ucrainei. În joc au intrat toate unitățile militare specializate în drone, cele cu rază lungă și cu rază medie deopotrivă, ca și cele maritime. Rezultatul este departe de a fi unul nerelevant sau neglijabil, așa cum a comunicat Dmitri Peskov: SBU, serviciul de informații intern ucrainean, după ce a restabilit pe deplin schimbul de informații cu Statele Unite, inclusiv vizând adâncimea teritoriului rus, a reușit sute de misiuni, lovind peste 1700 de ținte militare de înaltă prioritate, respectiv facilități militare, începând cu bazele aeriene din Crimeea, Saky, Hvardiiske, Belbek, distrugând la Saky, de exemplu, la 1 iulie, două avioane MIG 29 și două avioane de antrenament prinse la sol, avioane distruse în întregime, probate de video și imagini satelit.
Tot SBU a fost creditat cu un atac de precizie în interiorul Federației Ruse, la Samara, la final de iulie, unde a lovit un bombardier Tu-95M parcat, propulsat turbo, de 10 milioane de dolari rupându-i coada avionului cu patru motoare cu o dronă de circa 75.000 de dolari. Sateliții au confirmat rezultatul, care a marcat pierderea totală a avionului, în timp ce infrastructura de aprovizionare cu combustibil și hangarurile au fost, de asemenea, lovite, așa cum a reieșit din înregistrarea dată publicității la 1 august. Dacă SBU s-a ocupat de loviturile în adâncime, Forțele Sistemelor fără pilot ucrainene, USF, au lovit ținte la distanțe imediat în spatele frontului, pe o lățime de 30-150 km în spatele liniei de contact și care au transformat întregul teritoriu ocupat în zonă gri, sub atacurile constante ale dronelor ucrainene, fără putința de a reconstrui sau gestiona transporturile logistice de-a lungul Mării de Azov, pe principala autostradă și cale ferată din regiune.
Operatorii USF au folosit vehicule UAV fără pilot pentru a lovi sistematic toate liniile logistice care susțineau și alimentau forțele de ocupație din peninsula Crimeea terestru sau pe apă. Primele ținte au fost tancurile cu petrol și combustibili, cu precădere navele flotei din umbra a Kremlinului cu ajutorul cărora erau evitate sancțiunile, iar majoritatea atacurilor s-au produs pe Marea Azov, la ieșirea din coridorul Volga-Don și mai ales în strâmtoarea Kerci, dintre Marea Azov și Marea Neagră. În 40 de zile, au fost lovite între 100 și 150 nave civile, sub pavilioanele unor state terțe, de dronele care patrulau deasupra podului și apelor din zona strâmtorii, fiind țintite cu precădere turnurile de comandă, sistemele de navigație și de comunicații, de comandă și control, având ca rezultat imobilizarea vaselor. Membrii echipajelor au fost recuperați și aduși la țărm, dar navele au rămas în mijlocul apelor deoarece și remorcherele au fost ținta atacurilor și Rusia nu și-a permis să recupereze vasele și să le aducă în porturi.
USF a mai avut două ținte, operațiunile anti-Crimeea, atacând mișcările de convoaie de mărfuri din sud-vestul Rusiei spre Crimeea prin teritoriile ucrainene ocupate din Donetsk și Zaporoje, cisterne cu combustibil și convoaie militare ale forțelor terestre de pe aceeași rută. Între 500 și 1500 de camioane cu 18 roți au fost distruse în mers, în convoaie și în măcar trei cazuri în parcări, acolo unde au ars mai mult de 30 de vehicule la fiecare atac. Chiar dacă au mutat transporturile pe rute secundare, au camuflat camioanele cu benzină sau alimente și au plătit curse pentru șoferi de trei ori mai scump, pe linia Mariupol-Crimeea, raționalizarea combustibililor a avut loc chiar de la începutul lui iulie iar lipsurile de alimente și carburanți nu au mai putut fi acoperite, determinând lungi cozi de mașini care au plecat din peninsulă peste podul Kerci în Rusia. Și sistemul energetic din Crimeea a fost atacat masiv, la nivelul transformatoarelor, determinând întreruperi de curent zilnice de la începutul lui iulie, întreruperi de până la 13 zile care au afectat toate regiunile în mijloc de vară. Declarația USF de joi, 6 august a notat că atacurile din Crimeea vor continua până la plecarea ocupanților ruși de aici.
Și sistemele de drone navale au avut rolul lor în cele 40 de zile de atac. Aceste bărci cu motor cu încărcături de o tonă de explozibili au lovit și scufundat, în noaptea de 31 iulie pe 1 august, navele de containere și aprovizionarea făcută prin navele guvernului rus. Ca urmare a operațiunii, au fost identificate prin satelit peste 20 de nave cu petrol destinate aprovizionării Crimeii, care este fără combustibili, nave care au făcut drumul înapoi pe râul Don la Rostov, sub apărarea antiaeriană a orașului. Nici o navă civilă nu a mai trecut prin strâmtoarea Kerci de la începutul operațiunii, iar din cele cinci feriboturi care operează în jurul strâmtorii, între Rusia și Crimeea, trei sunt inoperabile și lovite iar altele două nu mai pot fi mișcate decât cu ajutorul remorcherelor, deci sunt inutilizabile.
Încăpățânare, preocupare despre percepția publică și viața cetățenilor. Când va clipi Putin?
Poate a fost o copilărie ca cineva să creadă că, doar prin atacuri cu drone, Putin se va așeza la masa de negociere. Și asta în doar 40 de zile. Au încercat și la case mai mari, Statele Unite cu Iranul, de exemplu, să determine capitularea regimului doar prin lovituri aeriene masive, și nu s-a întâmplat. E adevărat că întreaga campanie ucraineană a ocupat pe deplin titlurile din ziare, buletinele de știri ale televiziunilor și social media, așa încât, dacă mai era un dubiu, fiecare rus a realizat că Putin a adus războiul la ușa tuturor. Și cum campania a vizat nu numai teritoriile ocupate, ci lovituri adânc în interiorul teritoriului rus, care îi afectează pe oameni chiar dacă nu sunt loviți și nu mor direct – excepție făcând interceptarea unei drone ucrainene lângă Valdai, care a căzut și a explodat pe o plajă suprapopulată, în plină zi – atacurile au fost vizibile, au influențat populația, deși adevărata măsură o vom avea la alegerile pentru Duma de Stat din septembrie.
Chiar dacă Putin și administrația rusă nu și-au schimbat punctul de vedere și obiectivele de a subordona Ucraina, de a schimba conducerea și de a o readuce ca gubernie în subordinea Moscovei, relansând recompunerea fostului Imperiu rus și sovietic, totuși atacurile ucrainene nu au trecut fără să lase urme adânci și să aibă un impact la nivelul populației și, fără dubii, au avut un impact relevant chiar asupra evoluției războiului în această perioadă. Cum nici una dintre părți nu a reușit să schimbe în mod substanțial linia de contact anul acesta, singura schimbare majoră a rămas expansiunea dramatică a razei de acțiune a războiului de drone al Ucrainei și capacitatea redusă, uneori inacceptabil de mică, a Rusiei de a intercepta și doborî aceste drone până să-și atingă țintele, dincolo de anunțurile propagandistice ale armatei ruse.
După cum am văzut, două au fost țintele strategice ale Ucrainei în cele 40 de zile, dar încadrându-le în întreaga desfășurare a războiului de anul acesta: loviturile cu rază lungă adânc în teritoriul Rusiei și loviturile cu rază medie la adresa liniilor de aprovizionare a frontului invaziei ruse. 2026 a fost anul unui record de atacuri la adresa infrastructurii energetice ruse, de la rafinării, tancuri petroliere, situri de export de produse energetice lovite de cel puțin 30 de ocazii în cele 40 de zile, a doua cea mai mare frecvență și impact în cei peste 4 ani și 1600 de zile de război. Atacurile au determinat cea mai mare criză de combustibili din Rusia de la prăbușirea URSS. Nu numai că au fost lovite posibilele exporturi, care susțin mașina de război rusă, dar țintele au fost și uzinele de producție militară din Rusia, hub-urile logistice și furnizările de echipamente pentru armata rusă, de ocupație din Ucraina.
Obiectivul imediat al acestor atacuri a fost distrugeri masive și oprirea furniturilor militare și de combustibili pe front, dar mai ales lansarea disputelor cele mai importante vizând apărarea anti-aeriană rusă și amplasarea capabilităților limitate ale Rusiei, între zona de război și de ocupație, capitala Moscova și reședința lui Putin de la Valdai, respectiv protejarea aeroporturilor, unităților militare și de producție a industriei de apărare, în condițiile în care deja populația nu mai intră între obiectivele principale de preocupări, pe fondul atacurilor ucrainene care evită programmatic civilii. De altfel, o comunicare eficientă ar putea să sublinieze diferențele fundamentale între atacurile la adresa țintelor militare și cu dublă utilizare ale Rusiei, de către partea ucraineană, față de atacurile directe la adresa civililor desfășurate ca replică de către Rusia lui Putin. Propaganda nu mai e utilă să ascundă războiul și urmările acestuia de populația rusă, cu atât mai mult înainte de alegeri, indiferent de rezultatul anunțat. Efortul vizează crearea imposibilității pentru Putin de a lansa mobilizarea parțială sau generală după septembrie, având în vedere nemulțumirea publică, cu atât mai mult cu cât sunt știute antecedentele istorice, când conducerea Rusiei a dat arme celor care nu aveau nici o motivație să lupte și care le-au utilizat luând cu asalt exact palatele acestei conduceri a statului.
Crimeea este astăzi într-o adevărată izolare logistică, ca urmare a campaniei de bombardamente a Kievului. Rusia face eforturi majore să reușească să strecoare transporturi cu alimente în peninsulă, în timp ce combustibilii nu mai pot fi aduși la nivelul la care e nevoie iar în ceea ce privește energia electrică, întreruperile de aprovizionare fiind zilnice și în întreaga peninsulă. Răspunsul a fost esaladarea atacurilor cu rachete balistice asupra infrastructurii civile, locuințelor și orașelor ucrainene, utilizând vulnerabilitatea lipsei interceptorilor la partea ucraineană. În primele 6 luni ale anului fiind uciși mai mult de 9000 de civili mult în spatele frontului, cu 37% mai mult decât în perioada similară a anului anterior. Rusia are încă avantajul resursei umane și a capabilităților și se pregătește de un război lung, mai degrabă decât să negocieze pacea, indiferent de pierderi. Nici acasă instabilitatea nu a ajuns la un nivel care să oblige la negocieri, în timp ce percepția lui Putin este că timpul curge în favoarea sa. Nemulțumirea publică crește, însă, în Rusia, în ciuda represiunii constante, iar pretenția de a redobândi teritoriile ruse din Ucraina nu sunt credibile și suficiente pentru populație, existând pericolul unor consecințe pentru Putin și regimul său. Războiul se dovedește tot mai costisitor pentru liderul de la Kremlin și pentru imaginea sa, dar nu am trecut de punctul fără întoarcere care să marcheze finalul și să oblige să negocieze pacea.
Bilanțul privind loviturile Ucrainei în cele 40 de zile arată lovirea primelor 5 rafinării ale Rusiei, distorsiuni în aprovizionarea cu combustibili în întreaga țară și lovirea ulterioară, la 6 august, a rafinăriei din regiunea Yaroslav, una dintre cele mai mari din țară. Autoritățile ruse au restricționat traficul pe relația Yaroslav Moscova din rațiuni de securitate. Criza de combustibili e de neimaginat, odată ce la început de iulie, Statul Major ucrainean Estima la 43% din producția de combustibili și rafinarea de petrol distrusă în Rusia. Așa s-a ajuns ca, Rusia, al treilea cel mai mare producător de petrol din lume, să oprească exporturile de benzină, mai întâi, din aprilie, pe cele de kerosen și combustibil pentru avioane, la 1 iunie, și de motorină la 8 iulie, ajungând să importe benzină din India, Kazahstan și Belarus, la prețuri foarte mari și, oricum, mult sub cele 3 milioane de tone necesare consumului lunar din Rusia. La jumătatea lui iulie, evaluările pagubelor arătau că peste 40% dintre facilitățile lovite nu pot fi reparate și aduse la un nivel minim de producție în următoarele 2 luni.
Problema centrală a interceptorilor: combaterea rachetelor balistice rusești
Ultima săptămână, cu precădere ultimele zile de după campania de 40 de zile a Ucrainei, Rusia a lovit Ucraina în orașe și ținte civile cu pachete care conțineau cu precădere rachete și pe care apărarea antiaeriană ucraineană nu le-a mai putut intercepta. Astfel, în noaptea de 5/6 august, au fost trase 115 drone în special Shahed, Gerbera și Italmas, alături de drone momeală, din care Ucraina a dobândit 85-90%, un procent obișnuit, însă și 28 de rachete, 24 Iskaner M și S400 trase din Bryansk și Kursk și 4 Zirkon/Oniks trase din Kursk și Rostov care și-au atins toate ținta, nefiind interceptată nici una. Deși toate țintele au fost civile, Miniserul Apărării rus a pretins că viza transportul și distribuția de arme livrate de occidentali către Ucraina. Falsul a fost evident în lista celor uciși: lucrători la calea ferată, vânzători și oficianți poștali. Raportul a consemnat 17 morți și mai multe persoane rănite.
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a cerut aliaților să grăbească livrările de interceptori pentru apărarea antiaeriană. Ucraina și secretarul general al NATO Mark Rutte au anunțat că-și coordonează eforturile pentru a aduse din statele care dețin interceptori și au capacitatea de a ajuta. În timpul summitului NATO de la Ankara, președintele american Donald Trump a încercat să răspundă apelurilor președintelui Zelenski de ajutor privind interceptorii PAC-3 pentru sistemele Patriot promițând, într-o formă caracteristică și, s-a dovedit, neangajantă, să dea Kievului o licență de producere a interceptorilor Patriot. Vineri, 14 iulie, Trump a negat această promisiune și a invocat imposibilitatea de a face transferul „unei asemenea tehnologii de top, pentru ca nu cumva cei cărora le dai tehnologia să nu se întoarcă împotriva ta”. E adevărat, pe de altă parte, că-n această săptămână au apărut date care susțin că la nivel tehnic negocierile continuă, cu posibilitatea și perspectiva ca interceptorii să poată fi realizați în Germania.
Până la momentul unei soluții, desigur după iarnă, potrivit termenelor avansate de către partea americană, Ucraina are nevoie de noi soluții anti-balistice cât mai rapide. Pe de altă parte, nici statele europene nu au reușit să ajungă la o soluție și producție de serie mare a rachetelor interceptoare de mai bine de 5 ani. Totuși situația aceasta ridică multe semne de întrebare la nivelul tuturor capabilităților de ultimă generație livrate de Statele Unite, care la rândul său nu deține suficienți interceptori pentru propriile sale nevoi. Toți beneficiarii de capabilități americane au avut cum reflecta la perspectiva funcționării în timp de război pe scară largă, de mare intensitate, pe termen lung, când nevoile de interceptori, piese de schimb, mentenanță și chiar noi capabilități cresc exponențial. Or perspectiva de a nu putea cumpăra muniția pentru aceste sisteme în cantități suficiente și de a rămâne expuși în fața unei agresiuni ridică semne mari de întrebare, cu atât mai mult privind dependența de un aliat situat la mare distanță, el însuși mare consumator de material militar.
Subiectul interceptorilor pentru Ucraina a ajuns și în Congresul american, acolo unde Senatoarea Jeanne Shaheen, democrat membru în comisia pentru relații externe și al Comitetului pentru Servicii Armate, a avertizat împotriva amânărilor succesive în privința nu numai a livărilor de interceptori, ci și a sancțiunilor, întârziere care costă vieți. Presiunea economică americană asupra Moscovei și cumpărătorilor de produse petroliere prin flota din umbră și ocolind sancțiunile ar trebui să intre sub sancțiunile secundare din Legea Lindsey Graham, votată în Senat cu 86-12, transpartinic. Astfel că Actul de Sancționare al Rusiei și Iranului din 2026 să reprezinte noi sancțiuni asupra domeniilor energetic și financiar al Rusiei, inclusiv a Băncii Centrale, flota din umbră și proiectele de LNG din zona arctică. Legea îi dă președintelui Trump posibilitatea de a aplica tarife de 100% pentru bunurile provenite din statele care sprijină financiar sau ajută la evitarea sancțiunilor de către Rusia.
O lebădă neagră care devine tot mai mult eveniment probabil în Rusia: prăbușirea băncilor, inflație galopantă, lipsa fondurilor pentru acoperirea deficitului
Dacă la nivelul percepției publice și a eventualelor reacții am văzut nivelul capacității de influențare a deciziilor lui Putin și posibila revenire la masa de negociere, nu același lucru se întâmplă în privința economiei ruse. Desigur, capacitatea de absorbție a presiunii, sancțiunilor și indisponibilizării rezervelor Băncii Centrale au fost subestimate inițial de către experți. Dar chiar dacă suntem departe de o eventuală intrare în faliment sau încetare de plăți a Rusiei, un număr de elemente economice pot juca festă și, dacă altădată acestea erau scenarii de tip lebădă neagră, azi sunt scenarii care ar putea avea loc inopinat oricând.
Principala problemă este sacrificarea de către Rusia a economiei civile pe altarul efortului de război. Deja erau datele cunoscute că economia civilă a fost în recesiune din primele momente ale războiului, în februarie 2022, și nu și-a mai revenit niciodată, fiind marcată de falimente, lipsă de forță de muncă și, mai nou, falimente ca urmare a atacurilor ucrainene asupra depozitelor Wildberries și ale competitorilor săi care aprovizionau micile IMMuri. Iar capacitatea extraordinară a Băncii Centrale și a guvernatoarei acesteia Elvira Nabiulina de a ține lucrurile pe linia de plutire se schimbă dramatic deja. Astfel, politicile monetare și reglementările stricte acceptate până la începutul acestui an nu pot ecrana complet economia rusă. Banca Centrală era deja preocupată de slăbiciunile clasice ale economiei ruse dinaintea războiului, de efortul de război și mai ales de dirijarea resurselor în această direcție, pe lângă sancțiunile internaționale. Și astea nici nu luau în considerație vreodată viitoarea Lege Lindsey Graham.
Astfel, la presiunea conducerii statului rus, Banca Centrală a Rusiei a tăiat, la 24 iulie, pentru a zecea oară, la rând în circa un an, rata dobânzii, de la 14.25 la 14%, asta în ciuda creșterii inflației cu încă 1,5% anunțată în aceeași zi. Stagnare severă, contracția PIB-lui în primul trimestru al anului, presiunea asupra băncilor de a extinde împrumuturile ieftine pentru industrie, toate au concurat la situația de vulnerabilitate actuală, în care “împrumuturile rele” s-au acumulat în portofoliile băncilor, amenințând cu o criză în domino a căderii băncilor. Nici prețurile mai mari la petrol, venite din blocarea Strâmtorii Hormuz, nu au adus creșteri suficiente. Deficitul Rusiei era, în luna aprilie, la 5,8 triliarde de ruble, de două ori mai mare decât situația din anul anterior, 2025, depășind sensibil cele 3,8 triliarde de ruble care era deficitul proiectat pe întreg anul 2026. Și costurile industriei de război au crescut cu 16% în aceeași perioadă.
Acum contează și se adaugă distrugerea a 40-45% din capacitatea de rafinare a Rusiei, lipsurile de carburant și incapacitatea de a transporta și aproviziona Crimeea și teritoriile ocupate. În același timp, s-au limitat drastic și găurile din sancțiunile europene, fiind redusă limita pentru prețul barilului de petrol și au fost dezvoltate reglementările vizând flota din umbră. În plus, veniturile Rusiei din petrol și gaze, o componentă importantă a bugetului său, au scăzut între ianuarie și iunie la circa 64% din nivelul de acum doi ani, reflectând, în fapt, sancțiunile și blocajele în mai mare măsură decât creșterea prețurilor, care nu a reușit să compenseze situația. Mai adăugăm un deficit de 2% din PIB, fără capacitatea de acces la piețele internaționale pentru a-l finanța, și toate în condiția creșterii TVR de la 20 la 22% din ianuarie. Inflația anuală este cotată la 6%, deși realitatea e undeva la 13%. Apar în plus lipsuri majore înregistrate pe piața muncii, cu precădere în domeniile care nu sunt legate de economia de război – șomajul de 2,1% față de cel natural de 5% înainte de război.
Politica de subvenții inflaționiste forțează Banca Centrală a Rusiei să mențină dobânda cheie sub cea a inflației, de unde perspectiva unei spirale inflaționiste explozive care poate avea loc oricând. Creșterea e stagnantă la nivelul întregii economii, cu perioade în care și industria de război a fost în recesiune, dar Kremlinul a cerut ca băncile să finanțeze preferențial, în termenii stabiliți de guvern, contractorii din zona militară. Între jumătatea lui 2023 și octombrie 2024, rata dobânzii a fost ridicată de Banca Cantrală de la 7.5% la 21% pentru a ține economia sub control. Pe perioada ratei de 21% care a durat circa 8 luni, împrumuturile au ajuns la 24,9% pentru industria civilă față de 12,2% la contractorii militari. Mai mult, sectoarele legate de război au crescut de la 48% în 2021 la 58% în 2025 din volumul de împrumuturi, cu o creștere de 265% în industria chimică, 183% la metale de bază și 129% la produsele din metal, care include armele și muniția. Asta poate duce oricând la un început de faliment la bănci, și la proces de domino la nivelul întregii industrii bancare, mai ales că Banca Centrală are circa 300 miliarde din rezervă blocate în Occident, și alte circa 300 miliarde în rezerve interne sau în jurisdicții care nu sancționează Rusia, dar care nu pot fi lichidizate pentru acoperirea deficitelor Rusiei.
Vulnerabilitățile vizează, astăzi, inflația galopantă, falimentele de bănci și incapacitatea de a acoperi deficitul bugetar. În oricare din aceste direcții, ruptura poate să apară oricând, fără putința de a mai putea fi oprită criza bancară, inflația galopantă sau chiar incapacitatea de plată.
