Evoluțiile din Marea Neagră din ultima perioadă arată un război de interdicție a folosirii navelor civile pentru exportul de produse și blocarea finanțării mașinii de război a Rusiei, în primul rând prin lovirea flotei din umbră, care ajută la ocolirea sancțiunilor și la vânzarea petrolului rusesc. După vizita la Casa Albă a președintelui Zelenski, Donald Trump și-a instruit Departamentul Trezoreriei să introducă sancțiuni secundare pentru cei care cumpără petrol și gaz rusesc sau alte produse energetice. Rusia a reacționat lovind, scufundând și chiar, uneori, făcând victime în rândul echipajelor tuturor navelor care încărcau în Odesa și în porturile ucrainene și exportau grâne sau alte mărfuri. Această semi-blocadă este explicată stângaci de către propaganda și autoritățile ruse drept lovire a navelor care livrează arme Ucrainei, știut fiind că transporturile de această natură sunt terestre, limitate și incomparabil mai reduse decât armamentele pe care le produce Ucraina însăși. În această ecuație, securitatea economică a Regiunii Extinse a Mării Negre se mișcă spre o dilemă a securității, care se amplifică în trilema funcționării statelor în timp de război sau cu războiul în proximitate.
Pe scurt
Trilemele statelor în război și ale administrațiilor confruntate cu războiul cu spectrul larg
- În REMN apar operațiunile agresive situate pe zonele gri, sub nivelul de alertă, care alcătuiesc războiul cu spectru larg
- Trilema de securitate – trei deziderate care nu pot fi maximizate toate deodată
- Acum țintele sunt navele civile, libertatea de navigație și transportul de mărfuri în Marea Neagră.
Reziliența economică și securitatea națională. Imperative pe timp de război
- Ucraina se confruntă cu tensiuni structurale profunde între pregătirea militară, reziliența economică și legitimitatea politică
- Reziliența societală presupune menținerea credibilității lidershipului, susținerea populației pentru efortul de război și pentru deciziile luate în război
- Trilema securității între postura forței necesară, angajamentele față de aliați, parteneri și reziliența economică
Restabilirea libertății de navigație și comerț în Regiunea Extinsă a Mării Negre
- Instabilitatea în materie de tranzit, comerț și libera navigație în Marea Neagră
- Blocarea exporturile rusești care ocolesc sancțiunile internaționale, prin intermediul flotei din umbra
- protecția zonelor economice exclusive, care nu intră sub imperiul articolului 5 al NATO
Integrarea economică în Regiunea Extinsă a Mării Negre
- Aprovizionarea cu cereale a Sudului Global și securitatea alimentară sub presiune
- Turcia a suferit cele mai multe victime în navele civile locate și scufundate
- Ucraina și efortul restabilirii economiei civile în timp de război,
Trilemele statelor în război și ale administrațiilor confruntate cu războiul cu spectrul larg
Vremurile pe care le trăim azi vin cu nenumărate probleme pentru orice decident statal, având în vedere furtuna aproape perfectă care combină contextul internațional, natura războiului și dificultățile economiei în timp de război. La nivel global, vedem schimbări sistemice care au loc la nivelul reașezării ordinii globale, a guvernanței economice și a revoluției tehnologice, toate având loc simultan. În privința războiului, nu numai cel convențional, s-au extins operațiunile agresive situate pe zonele gri, sub nivelul de alertă, care alcătuiesc războiul cu spectru larg și expun fiecare stat constrângerilor, ingerințelor și agresiunilor disruptive ale celor din jur, cu precădere state autoritare, cu ambiții imperialiste și de cuceriri teritoriale. Toate acestea aduc noi tipuri de presiune asupra libertății de navigație, a securității energetice legată de rutele maritime și a infrastructurii critice de suprafață sau submarină, concomitent cu accesul în porturi, strâmtori și drumuri obligatorii de trecere sau securitizarea zonelor economice exclusive.
Dilema securității este arhicunoscută și explică în multe cazuri recursul la confruntare și război, în condițiile în care creșterea securității unui stat – prin acumulare de capabilități, pregătire, personal sub arme antrenat, rezerve, industrie de apărare, exerciții – poate fi percepută de către vecin drept o amenințare și să determine, la rândul ei, o nevoie de creștere a propriei securități și apărări, lansând o spirală a escaladării, înarmării și deficitului de încredere. Pentru că, în epoca războiului cognitiv-informațional, alterarea percepției publicului larg și a decidenților în special e la îndemână și poate genera, în contextul lipsei de încredere între actori, spirala escaladării. Ieșirea din dilema securității este, de obicei, cooperarea sau integrarea actorilor într-o structură majoră de securitate sau alianță care să gestioneze regulile, transparența și comunicarea, ca și controlul armamentelor și construcția încrederii.
Trilema schimbă realitățile concrete cunoscute. În cazul trilemei de securitate, este vorba despre trei elemente, trei deziderate care nu pot fi maximizate toate deodată și pentru care decidentul e obligat să aleagă, să renunțe sau să prioritizeze unele dintre opțiuni. Cele mai concrete cazuri vin din economie, dar în domeniul guvernanței și al securității, trilema cea mai cunoscută este acomodarea concomitentă a dezideratelor prosperității, protecției și proiecției intereselor unui stat. Și mai aproape de opțiunile interne, orice guvern trebuie să echilibreze, cu resursele limitate la îndemână, trei deziderate – gestionarea crizelor inerente în evoluția țării într-un mandat, administrarea treburilor curente și bunul mers al țării respectiv realizarea proiectelor noi, proprii, a promisiunilor electorale angajate, inclusiv în perspectiva următorului ciclu electoral.
Atunci când discutăm despre securitatea maritimă și puterea militară la nivel maritim, trilema este și mai prezentă, și mai concretă, pentru că ea vizează protecția teritoriului național, inclusiv a apelor teritoriale, prosperitatea și dezvoltarea economică sustenabilă care să asigure motorul finanțării nivelului de ambiție național și al susținerii realizării intereselor naționale și, respectiv, proiecția intereselor, a forței, a culturii, a exporturilor în regiunea imediat apropiată sau în zone mai îndepărtate, de interes direct, de la acces la resurse pentru componenta economică, la comerț și exporturi, mergând până la securizarea lanțurilor de furnizori pentru apărarea națională. Întinderile maritime sunt caracterizate de aplicarea celor trei deziderate de protecție, prosperitate și proiecție, sunt spații comune care separă statele, dar care pot fi în egală măsură punți, spații de rivalitate sau ziduri, dacă vorbim despre cooperare, competiție sau confruntare.
Pentru Regiunea Extinsă a Mării Negre, subiectul trilemei de securitate este cu atât mai important cu cât există un război major care afectează arealul, cel puțin în jumătatea sa nordică, de la gurile Dunării până spre Batumi și porturile georgiene. Războiul de agresiune pe scară largă, de mare intensitate, pe termen lung al Rusiei asupra Ucrainei se revarsă nu numai asupra statelor vecine – vezi dronele, rachetele și resturile lor care intră sau cad în vecinătate, dincolo de frontiere – ci mai ales arealul Mării Negre, acolo unde nu numai dimensiunea militară a fost schimbată dramatic – după scufundarea crucișătorului Moskva, nava amiral a Flotei Mării Negre, închiderea strâmtorilor de către Turcia pentru navele statelor beligerante și ale celor care nu sunt litorale, potrivit Convenției de la Montreux, după atacurile cu drone navale și aeriene ucrainene care au închis practic Sevastopulul și au împins navele militare ruse în Novorosiisk. Acum țintele sunt navele civile, libertatea de navigație și transportul de mărfuri în Marea Neagră.
Reziliența economică și securitatea națională. Imperative pe timp de război
Punctul cel mai important rămâne cel al statului aflat în război, chiar dacă susținut financiar, politic și cu sprijin militar de către europeni, cum este cazul Ucrainei. Ucraina e obligată să se confrunte în fiecare moment, azi și în viitor, cu tensiuni structurale profunde între pregătirea militară, reziliența economică și legitimitatea politică. Toate sunt imperative naționale pe care nu le poate compensa decât abordându-le direct. Componenta militară a fost în prim plan, așa cum e natural pentru un stat aflat în război, dar din ce în ce mai mult atenția se mută spre reziliența economică, respectiv capacitatea de a relua producția economică și creșterea sustenabilă din mers, chiar în timp de război, chiar sub atacuri zilnice cu rachete și drone, în ciuda pierderilor teritoriale. Și, bineînțeles, componenta legitimității politice și a încrederii publice devin obligatorii pentru a susține efortul de război.
Tensiunile dintre cele trei componente sunt evidente, și nu se referă doar la resursele financiare, ci și la cele de atenție, timp alocat, dialog deschis, transparență și control civil asupra politicilor chiar și în timp de război. Și ele alcătuiesc o trilemă, la rândul lor. Iar chiar sub finanțarea garantată a UE și NATO pentru următorii doi ani – vezi hotărârile summitului NATO de la Ankara și aprobarea finanțării cu 90 mld euro a Ucrainei în Consiliul European de după alegerile generale din Ungaria – chiar și în acest interval de doi ani, 2026-2027, Ucraina trebuie să asigure concomitent protecția securității naționale și a propriilor interese, menținerea unor capabilități de descurajare credibile și suficiente – inclusiv lovituri în adâncime și controlul infrastructurii inamicului pe distanță medie a lanțurilor de aprovizionare și liniilor logistice pentru linia întâi – precum și prezervarea fundațiilor economice necesare pentru dezvoltarea durabilă pe termen lung.
Cele mai importante lecții învățate de la Ucraina sunt cele legate de reziliența societală, respectiv susținerea populației pentru efortul de război. Aici au contat în primul rând intangibilele de război, care au făcut diferența, respectiv miza – războiul de independență reală al Ucrainei, apărarea teritoriului și populației, a alegerilor și libertății în fața unei amenințări existențiale cu anihilarea și anexarea de către Rusia – împreună cu legitimitatea, încrederea și susținerea conducerii.
Aici e și punctul critic pentru terțele state din vecinătatea zonei de război, dar și a Ucrainei însăși în viitor, respectiv prioritatea numărul unu rămâne menținerea credibilității lidershipului, susținerea populației pentru efortul de război și pentru deciziile luate în război. Asta implică, în egală măsură, asigurarea serviciilor fundamentale către populație cât mai aproape posibil de situația din perioadele de pace, și pe o întindere cât mai mare din teritoriul țării pe care-l au sub control autoritățile legitime. Concomitent, firește, cu sprijinirea cât se poate a populației ucrainene din teritoriile ocupate.
Desigur, trilemele sunt multiple, și un punct important rămâne găsirea unui echilibru potrivit, cu tendința de optim matematic, cel puțin – dar afectat evident, de comandamentele sociale, politice și mai ales militare – a raportului dintre postura forței necesară, angajamentele față de aliați, parteneri și reziliența economică, în condiții de incertitudine. Iar această trilemă s-ar dezvolta, în Regiunea Extinsă a Mării Negre, în cazul unei strategii maritime adaptate condițiilor de război, cu cele trei imperative competitive și imposibil de soluționat în varianta maximală în orice moment, cele ale proiecției, protecției și prosperității statului/statelor din regiune, în contextul războiului.
Restabilitate libertății de navigație și comerț în Regiunea Extinsă a Mării Negre
Recentele evoluții din Regiunea Extinsă a Mării Negre, în mod special din acvatoriul său, crează circumstanțe pentru instabilitatea în materie de tranzit și comerț, după nenumărate atacuri la adresa navelor civile, în portul Odesa, în porturile ucrainene la Marea Neagră și Dunăre, dar și în largul coastelor Turciei, în marea de Azov și Marea Neagră. Avem peste 17 nave lovite în ultimele 10 zile și unele scufundate atunci când încărcau sau se deplasau către sau dinspre porturile ucrainene. Așa cum avem alte cazuri de nave cu încărcătură de petrol rusesc lovite, multe dintre ele listate în flota din umbră, sau propuse spre a fi introduse pe o asemenea listă, pe baza acțiunilor de aprovizionare a Crimeii și teritoriilor ocupate sau de export al petrolului rusesc către rafinării turcești sau prin strâmtori, mai departe.
Aceste acțiuni au adus în discuție însăși libertatea de navigație și comerțul liber cu produse civile. Dacă la un moment dat și pentru o perioadă limitată, trecerea din strâmtori a fost folosită de unele vase civile pentru a abuza de dreptul de liberă circulație și de a aproviziona cu muniție și armament mașina de război rusă, sistemul a fost repede abandonat la intervenția Turciei, care are drept de control la trecerea prin Bosfor, prin inima Istanbulului. Altfel, Ucraina are de rezolvat propria trilemă de a echilibra imperativele de a bloca exporturile rusești care ocolesc sancțiunile internaționale, prin intermediul flotei din umbră și a altor instrumente de evitare și escamotare a sancțiunilor, evitarea afectării furnizării de petrol și produse energetice ale aliaților și partenerilor săi – vezi întreruperea funcționării conductei CPC cu petrol kazah și atacul la adresa terminalului internațional de lângă Novorosiisk, care nu e administrat de către Rusia – și evitarea măsurilor de retorsiune cu rachete și drone care lovesc sistematic exporturile ucrainene cu precădere pe cele de cereale.
Desigur, principalul comandament este acela de a stabiliza comerțul și libertatea de navigare pe Marea Neagră, creând reguli și norme acceptabile și acceptate de statele litorale Mării Negre, cel puțin în ceea ce privește Ucraina și statele membre NATO – Turcia, România și Bulgaria. De asemenea, se impune relansarea vechilor Coridoare ale Solidarității – Solidarity Lanes, de transport și export de cereale, în primul rând, dar a tuturor produselor relevante ucrainene, folosind barjele de pe Dunăre, șosele și căi ferate din statele vecine, în primul rând România, cu precădere portul Constanța pentru exporturi, iar toate aceste rute să fie relansate și utilizate extensiv în această perioadă, cel puțin până când comerțul este reluat normal pe mare.
Nu în ultimul rând, securitatea economică a Regiunii Extinse a Mării Negre este legată de protecția zonelor economice exclusive, care nu intră sub imperiul articolului 5 al NATO, deși infrastructura critică și navele sunt teritorii naționale și au un statut ce poate fi discutat și în contextul apărării colective, considerând statul primul și principalul respondent la orice asemenea amenințare și atac. E motivul pentru care a fost extinsă, prin semnarea în marja summitului NATO de la Ankara din acest an, misiunea comună MCS Black Sea Initiative a Turciei, României și Bulgariei, cu două dimensiuni: mai întâi teritorială, vizând zonele economice exclusive, în al doilea rând scopul dragării minelor către cel vizând protecția infrastructurii critice submarine și de suprafață.
Desigur, o decizie politică trebuie transpusă, ulterior, în capabilități și planificare strategică a utilizării lor și al protecției fizice a platformelor de forare – inclusiv Neptun Deep – reclamă achiziții de capabilități pentru noile obiective. Este motivul pentru care România își modernizează propria flotă de fregate și a achiziționat o corvetă de la Turcia, pregătind elementele de pregătire, antrenament și dotare pentru a putea pune în acțiune această capacitate până la începerea exploatării, în 2027. În legătură cu această operațiune, și Ucraina ar putea manifesta interes și să construiască condițiile pentru a se alătura, în curând sau în viitor, acestei misiuni, cu propriile sale capabilități.
Integrarea economică în Regiunea Extinsă a Mării Negre
Și diplomația trebuie să-și aibă propria contribuție pentru securitatea economică a Regiunii Extinse a Mării Negre. Până acum a funcționat un drum al cerealelor ad hoc, înființat după ce s-a prăbușit acordul tranzitului de cereale gestionat de Națiunile Unite și de Turcia. Tema aprovizionării cu cereale a statelor din așa-numitul Sud Global a rămas în prim plan, și afectează în mod substanțial securitatea lor alimentară, ca și securitatea alimentară a lumii.
E motivul pentru care această rută a cerealelor trebuie reîntărită și apărată, în primul rând pe segmentul care se referă la încărcarea bunurilor de export în apele teritoriale ale Ucrainei. Dacă un asemenea deziderat nu poate fi atins pe termen scurt, se poate gândi un acord despre lovituri care să limiteze categoriile de ținte vizate în arealul Mării Negre, o variantă negociabilă pe canale diplomatice. Turcia ar fi un foarte bun intermediar, facilitator sau chiar negociator pe de-a-ntregul, în primul rând pentru că este un stat litoral Mării Negre, apoi pentru că este gardianul strâmtorilor și are propriile sale pârghii de influență și putere, în al treilea rând pentru că este statul care a înregistrat cele mai multe victime în atacurile recente în rândul echipajelor navelor lovite sau scufundate în apele teritoriale ucrainene. Și navele sale au fost ținta acestor atacuri.
În ceea ce privește temele strategice, de integrare economică și termenii realizării unor asemenea acorduri, de tehnologie, inovare și capacitate de export cu valoare adăugată mare a statelor din Regiunea Extinsă a Mării Negre, pot fi gândite formate diverse, inclusiv pentru securizarea lanțurilor de aprovizionare cu materiale critice pentru întreaga zonă de Vest a Mării Negre. Acordurile pot fi făcute bilateral. Ucraina fiind direct interesată ca Turcia să fie primul său partener fiind cea mai mare economie din regiune, cu propriile dezvoltări tehnologice, fiind și ea interesată de evoluțiile și cercetarea ucraineană în materie de tehnologie militară aplicată, ca și cea cu dublă utilizare. În ceea ce privește lanțurile de furnizori, aici România și statele occidentale membre ale UE și NATO sunt soluțiile cele mai evidente.
Trebuie spus că, din păcate, Organizația Cooperării Economice la Marea Neagră nu mai este un instrument viabil, pe multiple motive, în primul rând suita de războaie între membrii săi și interesele divergente ale acestora în materie de securitate, inclusiv securitate economică. Cu greu ar mai putea OCEMN-BSEC să mai fie o bază pentru dezvoltarea relațiilor economice în regiune. Însă cadrul relațiilor UE- Marea Neargă ar putea fi relansat după apariția proximă a noii evaluări a amenințărilor și Strategia de Securitate a UE care ar putea include elementele de interes pentru Regiunea Extinsă a Mării Negre, dezvoltare economică și reconstrucție legată de războiul din Ucraina.
Industria de apărare a Ucrainei a atins deja un vârf și poate deveni un element de coagulare a dezvoltării economice din regiune și din Europa, deopotrivă. Dar, în același timp, Ucraina trebuie să-și aducă industria civilă din nou pe linia de plutire, în următorii doi ani, capabilă să preia parțial sau total dezvoltarea economică și efortul de război sau de descurajare și prevenire a războiului, în perspectiva anului 2029. Finanțarea echilibrată a efortului de război curent și al restabilirii economiei civile în timp de război, chiar sub atacurile repetate, trebuie combinată cu integrarea completă a unor componente ale economiei cu statele din vecinătate, România, desigur, dar și Polonia, în al doilea dacă nu chiar în primul rând.
Desigur, știm de tensiunile existente între Kiev și Varșovia. Recenta vizită a președintelui Zelenski la Lublin și întâlnirea cu premierul Donald Tusk a netezit parțial lucrurile. Ca și planul în cinci pași, cu transparență, acces la arhive și săpături. Dar perspectiva dezvoltării economice comune poate fi îndeajuns de atractivă pentru a ajuta, împreună cu o soluție complementară de compartimentalizare, pentru relansarea cooperării, în acest moment, putând juca rolul de proiect comun care să ușureze tensiunile politice și istorice dintre cele două state. Un șantier necesar pentru relația bilaterală.
