„Holocaustul ne oferă o lecție. Ne arată ce se poate întâmpla atunci când răul este întâmpinat cu tăcere”, a afirmat ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg, în discursul susținut în cadrul ceremoniei oficiale dedicate Zilei Europene de Comemorare a Victimelor Holocaustului împotriva Romilor, avertizând că simpla comemorare a victimelor nu este suficientă și că negarea și denaturarea Holocaustului trebuie combătute oriunde și oricând apar.
„Este o onoare să mă aflu aici în calitate de reprezentant personal al președintelui Trump în această țară remarcabilă. Iar România este o țară remarcabilă, cu care împărtășim valori întemeiate pe civilizația occidentală, credință, familie, responsabilitate personală și muncă. Astăzi ne oprim pentru a comemora sutele de mii de bărbați, femei și copii romi și sinti uciși de regimul nazist și colaboratorii săi, a spus Darryl Nirenberg.
În discursul său, ambasadorul american a arătat că suferința romilor în timpul Holocaustului este parte integrantă a înțelegerii atrocităților comise de naziști și constituie un avertisment privind pericolul ideologiilor care neagă demnitatea umană. El a subliniat că memoria acestor victime trebuie păstrată vie.
„Președintele Trump a exprimat acest lucru foarte clar: Holocaustul a fost cea mai odioasă încălcare a demnității umane din istoria lumii. Comemorarea este importantă pentru țara noastră. America a fost întemeiată pe principiul că fiecare persoană este înzestrată cu demnitate și valoare nu de către guvern, ci de creatorul său. Noi credem că fiecare individ contează și că niciun guvern nu are dreptul să șteargă un popor din cauza identității sale”, a adăugat acesta.
Darryl Nirenberg a afirmat că trebuie continuată lupta pentru dreptate și acordarea de despăgubiri și că adevărul despre Holocaust trebuie transmis fiecărei generații, subliniind că astfel sunt onorați cei care și-au pierdut viața, le este păstrată vie memoria și este consolidată opoziția față de ură.
„Către comunitatea romă prezentă aici: puterea dumneavoastră, a familiilor și a comunităților din care faceți parte v-a ajutat să treceți prin persecuții, pierderi și strămutare. Această forță este o dovadă a tăriei spiritului uman. Ea reprezintă o sursă de inspirație pentru noi toți, inclusiv pentru concetățenii mei care cred în libertate și demnitate”, a conhcis ambasadorul american.
La rândul său, ambasadoarea Germaniei la București, Angela Ganninger, a avertizat că antițiganismul „nu este o rămășiță a trecutului”, ci „există și astăzi în societățile noastre, sub forma prejudecăților, a excluziunii și a violenței”.

„Aici, în România, peste 25.000 de romi au fost deportați în condiții inumane în Transnistria, aflată sub administrație românească. Acolo au fost oprimați și au suferit din cauza frigului cumplit, a foametei și a lipsei medicamentelor. În același timp, și în România a existat o rezistență politică activă. Voci curajoase din cadrul comunității rome, dar și aliați din rândul populației majoritare, au protestat împotriva deportărilor. Mulți romi au evadat din coloanele de deportare sau din lagărele din Transnistria, au supraviețuit și s-au alăturat grupurilor de rezistență”, a spus ea.
În discursul său, Angela Ganninger a arătat că păstrarea vie a memoriei victimelor Holocaustului este o datorie și că trebuie recunoscut faptul că, după 1945, supraviețuitorii au fost adesea nevoiți să lupte timp de decenii pentru recunoașterea suferinței lor.
„Să ne amintim de rezistența lor înseamnă astăzi să privim în jur cu atenție și să acționăm împotriva oricărei forme de rasism sau discriminare. Dar numai atât nu este suficient. Trebuie să reușim să construim și să transmitem imaginea unei societăți în care demnitatea fiecărei persoane este inviolabilă, indiferent de origine, religie, înfățișare sau de orice alt criteriu. Abia atunci când va exista un consens larg în societățile noastre asupra acestor valori vom putea spune că am înțeles lecțiile trecutului”, a conchis Angela Ganninger.
Ceremonia a reunit reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, Parlamentului României, Guvernului României, corpului diplomatic acreditat la București, ai instituțiilor publice și ai organizațiilor reprezentative ale comunității rome, precum și ai societății civile, pentru a aduce un omagiu miilor de romi deportați și uciși în timpul Holocaustului.
Ziua Europeană de Comemorare a Victimelor Holocaustului împotriva Romilor este marcată anual la 2 august, în memoria celor aproximativ 4.300 de romi – femei, bărbați și copii – uciși în noaptea de 2 spre 3 august 1944 în lagărul de exterminare Auschwitz-Birkenau. Data reprezintă un simbol al comemorării tuturor victimelor rome ale Holocaustului și reafirmă angajamentul pentru combaterea rasismului, discriminării și intoleranței, precum și pentru păstrarea vie a memoriei acestui capitol tragic al istoriei Europei.




