Adrian-Victor Vevera, directorul general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București, a avut o întâlnire cu Radu Brașoveanu, director Digital Solutions din cadrul PPC România, în vederea pregătirii unui memorandum de cooperare între cele două organizații.

Potrivit unui comunicat al institutului, discuțiile au urmărit stabilirea principalelor domenii în care experiența de cercetare și competențele tehnice ale ICI București pot completa expertiza PPC România în dezvoltarea și implementarea soluțiilor digitale.
În cadrul întâlnirii au fost analizate posibilitățile de colaborare în domenii precum transformarea digitală, utilizarea tehnologiilor emergente, securitatea cibernetică, precum și dezvoltarea unor soluții adaptate nevoilor actuale ale sectorului energetic.
Memorandumul va stabili cadrul pentru schimbul de expertiză, identificarea unor direcții comune și pregătirea unor proiecte care să reunească echipele celor două organizații.





