Suedia va preda Ucrainei o navă de marfă aparținând flotei fantomă ruse, confiscată la începutul lunii martie și care transporta, potrivit Kievului, grâu ucrainean furat din teritoriile ocupate, conform unor documente judiciare consultate de AFP, relatează Agerpres.
Curtea Supremă a Suediei a refuzat să examineze apelul depus de armator, confirmând astfel cele două hotărâri anterioare care dispuneau predarea navei și a încărcăturii sale către Ucraina, a explicat aceasta în decizia sa din 4 august.
Caffa, o navă de 96 de metri, plecase din Casablanca, în Maroc, pe 24 februarie și se îndrepta spre Sankt-Petersburg, în Rusia, când poliția suedeză, înarmată, a abordat-o în largul orașului Trelleborg pe 6 martie.
Parchetul suedez a confiscat nava în urma unei cereri de asistență juridică din partea Ucrainei, unde nava Caffa face obiectul unei anchete judiciare, conform hotărârii inițiale.
Nava se află pe lista sancțiunilor Ucrainei și naviga sub un pavilion guineean fals. Zece dintre cei unsprezece membri ai echipajului erau ruși. Proprietarul său este dificil de identificat, iar nava este suspectată că nu este asigurată, a declarat ministrul Apărării Civile, Carl-Oskar Bohlin, în urma confiscării navei.
Flota fantomă rusă se referă la navele, adesea îmbătrânite, în stare proastă, fără asigurare adecvată și cu proprietari neclari, pe care Moscova le folosește pentru a eluda sancțiunile occidentale.
Caffa transporta o încărcătură de cereale, potrivit comisarului ucrainean pentru sancțiuni, Vladislav Vlasiuk.
Potrivit acestuia, nava a fost implicată anterior în furtul de cereale din teritoriile ucrainene ocupate, inclusiv în transportul unei încărcături din portul Sevastopol, în Crimeea, în iulie 2025. Nava și-a descărcat apoi marfa în portul Tartus, în Siria, a scris el într-o postare pe Facebook pe 7 martie.
Ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sybiha, a salutat joi decizia Curții Supreme a Suediei.
„Această decizie istorică stabilește un precedent important, demonstrând că acțiunea fermă a forțelor de ordine și a procurorilor, combinată cu independența și imparțialitatea sistemului judiciar, poate da o expresie concretă principiului responsabilității. Continuăm eforturile de a combate flota fantomă rusă și capacitatea acesteia de a genera venituri pentru a finanța războiul”, a scris șeful diplomației ucrainene, pe X.
I welcome the decision by the Supreme Court of Sweden to uphold the seizure and transfer to Ukraine of the Russian shadow fleet vessel Caffa.
This landmark decision sets an important precedent, demonstrating that decisive action by law enforcement and prosecutors, combined with…
— Andrii Sybiha 🇺🇦 (@andrii_sybiha) August 5, 2026




