Ministerul Finanțelor mandatează BID să gestioneze granturile programului „Diaspora Investește Acasă”: Românii din străinătate pot primi finanțări de până la 200.000 de euro pentru afaceri în țară

Guvernul a aprobat joi, la propunerea Ministerului Finanțelor, operaționalizarea programului „Diaspora Investește Acasă”, iar Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) a fost mandatată să gestioneze granturile acordate prin acest program, a anunțat ministrul de finanțe, Alexandru Nazare.

„100 mil. EUR pentru investițiile diasporei acasă. Românii din diaspora care vor să deschidă o afacere în țară au de azi un sprijin financiar concret din partea statului. Ministerul Finanțelor pune astfel la dispoziție un buget de 100 de milioane de euro, destinat românilor din străinătate care vor să înființeze afaceri noi în România și să investească aici experiența, capitalul și competențele dobândite peste hotare”, a scris Nazare într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Potrivit Ministerului Finanțelor, programul oferă:

  • granturi care pot acoperi până la 60% din valoarea unui credit de investiții, în limita a 200.000 de euro pentru fiecare beneficiar;
  • credite pentru investiții cu valori cuprinse între 5.000 și 500.000 de euro, destinate dezvoltării unor afaceri sustenabile;
  • un mecanism prin care antreprenorii din diaspora își pot transforma experiența profesională acumulată în străinătate în investiții și locuri de muncă în România.

„Românii din diaspora reprezintă una dintre cele mai valoroase resurse de dezvoltare ale țării. Mulți au acumulat experiență profesională, au învățat modele de business performante și au economisit capital pe care îl pot investi în România”, a adăugat Alexandru Nazare.

Potrivit lui Alexandru Nazare, programul îi sprijină pe românii din diaspora să facă pasul către antreprenoriat în România, reducând o parte din costurile unei investiții și facilitând accesul la finanțare. Ministrul a arătat că impactul programului depășește beneficiarii direcți, prin dezvoltarea de noi afaceri, crearea de locuri de muncă, investiții în comunitățile locale și o economie mai puternică.

„Ne dorim ca tot mai mulți români să aleagă să investească acasă, iar statul să fie un partener de încredere în acest proces”, a punctat acesta.

Prin mandatul primit astăzi, BID – banca națională de dezvoltare a României – va administra granturile în mod transparent și eficient, în parteneriat cu Ministerul Finanțelor și cu băncile comerciale implicate în program.

„Acesta este unul dintre exemplele care concretizează rolul pentru care a fost creată Banca de Investiții și Dezvoltare: să transforme politicile publice în instrumente financiare care sprijină investițiile și dezvoltarea economiei”, a conchis ministrul.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Andreea Radu
Andreea Radu
Andreea Radu este redactor. Absolventă a Facultății de Științe Politice și a programului de master „Politicile egalității de șanse în context românesc și european” din cadrul Universității din București, Andreea este interesată de aspectele sociale ale politicilor europene, cu accent pe egalitate de gen, incluziune și acces echitabil la oportunități.

Articole Populare