România susține dezvoltarea programului nuclear civil pentru că decarbonizare fără energie nucleară nu se poate, reiterează ministrul Energiei, Virgil Popescu.
Acesta se află la Bruxelles pentru a participa la reuniunea Consiliului Transporturi, Telecomunicații și Energie.
”La prima oră am participat la o întâlnire cu mai mulți miniștrii din statele UE pentru a discuta detalii despre măsurile de susținere a energiei nucleare. România susține dezvoltarea programului nuclear civil, pentru că decarbonizare fără energie nucleară nu se poate. De aceea este nevoie de cooperare la nivelul statelor UE pentru a putea să ne atingem țintele asumate”, a precizat oficialul român într-un mesaj publicat pe Facebook.
Între timp, Germania, Austria, Spania și alte șapte țări membre au organizat înaintea reuniunii mai sus amintite o întâlnire cu comisarul european pentru energie, Kadri Simson, pentru a discuta despre obiectivele privind implementarea energiei regenerabile în UE.
”Regenerabil înseamnă regenerabil”, dezvăluie Reprezentanța Austriei la UE poziția centrală a celor zece țări.
La mijlocul lunii martie, șapte state membre Austria, Danemarca, Germania, Irlanda, Luxemburg, Portugalia şi Spania) au trimis o scrisoare preşedinţiei sudeze a UE în care cer ca sursele non-regenerabile să nu fie luate în calcul pentru atingerea obiectivelor privind energiile regenerabile.
”Includerea hidrogenului low-carbon şi a combustibilor low-carbon în țintele privind energiile regenerabile în 2030 ar însemna o diluare a ambiţiilor şi ar încetini dezvoltarea regenerabilelor, ceea ce, pe cale de consecinţă, ar pune în pericol atingerea obiectivelor climatice”, scriau atunci miniștrii în scrisoarea trimisă preşedinţiei suedeze şi consultată de Reuters, exprimându-și astfel opoziția față de eforturile Franței de a include energia nucleară în obiectivele UE privind energia regenerabilă.
11 țări membre, în frunte cu Franța și România, și-au reafirmat la finalul lunii februarie voința de a ”consolida cooperarea europeană” în domeniul energiei nucleare pentru a dezvolta ”noi proiecte”, insistând asupra rolului energiei atomice în decarbonizarea economiei.
Cele 11 ţări (Franţa, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Finlanda, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Olanda şi Ungaria) s-au declarat de acord să îşi unească forţele pentru ”a susţine noi proiecte nucleare, bazate în special pe tehnologiile inovatoare” precum şi ”exploatarea centralelor existente”.
Textul acordului prevede proiecte comune de pregătire, ”posibilităţi de cooperare ştiinţifică extinsă” şi ”introducerea coordonată a celor mai bune practici în materie de securitate”.
Să nu uităm că executivul european a decis să includă pe lista investițiilor verzi energia nucleară și gazele, în pofida nemulțumirilor exprimate de unele state care au decis să atace în justiție această hotărâre.
Cert este că Franța conduce această cavalcadă și nu doar la nivel european. Nu mai târziu de luna decembrie, această țară și Statele Unite, parteneri ai României, au căzut de acord să promoveze energia nucleară civilă la nivel mondial.
Este lesne de înțeles de ce. 67% din producția totală a electricității din Franța provine din surse nucleare, conform Eurostat. Și în România, energia nucleară reprezintă o cincime din totalul energiei produse.