Prim pas spre amânarea ieșirii Regatului Unit din UE. Parlamentul britanic a preluat controlul asupra Brexit-ului. Premierul Boris Johnson se pregătește să convoace alegeri anticipate

Prim-ministrul britanic, Boris Johnson, a anunțat marți seara că va depune o moțiune în Camera Comunelor pentru a convoca alegeri anticipate, după ce membrii Parlamentului britanic au aprobat, la rândul lor, o moțiune ce permite opoziției să stabilească agenda Legislativului de la Londra, un prim pas spre blocarea planului șefului Executivului de a scoate Regatul Unit din Uniunea Europeană fără un acord, informează AFP și Reuters, citate de Agerpres.

”Să nu existe nicio îndoială cu privire la consecinţele votului din seara aceasta. El înseamnă că parlamentul este la un pas de a distruge orice înţelegere pe care am putea-o conveni cu Bruxelles-ul. Pentru că proiectul de lege de mâine va ceda UE controlul asupra negocierilor. Şi aceasta va însemna mai multă indecizie, întârziere şi confuzie”, a avertizat Boris Johnson.

”Nu doresc alegeri, dar dacă membrii parlamentului votează mâine pentru a stopa negocierile şi a impune o altă întârziere fără sens a Brexitului, potenţial timp de ani de zile, atunci acestea ar fi singura cale de soluţionare” a impasului, a subliniat şeful executivului britanic.

Intenția de a convoca alegeri anticipate în cazul concretizării unei realități în care Johnson suferă o înfrângere în Camera Comunelor în privința Brexit-ului plutea deja în aer, mărturie în acest sens stând declarațiile unui reprezentant guvernamental de luni seara.

În pofida acestor semnale, opoziția, care a primit sprijinul unui grup format din 21 de consevatori – ce sunt pasibili acum de excludere din partid – care nu sunt de acord cu o ieșire dezordonată a Regatului Unit din Uniunea Europeană a depus o moțiune al cărei scop a fost acela de a prelua controlul asupra agendei Parlamentului.

La capătul unei dezbateri de urgență furtunoase, ce a fost posibilă după ce președintele Parlamentului, John Bercow, a aprobat o reuniune în acest sens, în favoarea moțiunii au votat 328 de membri ai Camerei Comunelor, în vreme ce 301 s-au propunțat împotrivă, făcând posibilă preluarea controlului asupra Brexitului din mâinile prim-ministrului Boris Johnson, anunță Digi24.

Acestă dovadă rară de cooperare transpartinică era pregătită de mai multe zile, în contextul în care premierul britanic obținuse deja aprobarea din partea Reginei Elisabeta a II-a de a suspenda Parlamentul până la 14 octombrie, cu trei zile înainte de summitul Consiliului European din 17-18 octombrie în urma căruia soarta Brexit-ului ar trebui să fie clarificată.

Cu toate acestea, Partidul lui Johnson a pierdut majoritatea parlamentară, și așa fragilă după alegerile dintr-o circumscripție din Țara Galilor, după ce un parlamentar conservator, Philip Lee, a anunțat că se alătură liberal-democraților, nemulțumit de faptul că șeful Executivului vrea să părăsească Uniunea Europeană chiar și în lipsa unui acord.

După obţinerea controlului asupra afacerilor parlamentare, în pofida obiecţiilor Guvernului Boris Johnson, opoziţia va încerca miercuri să adopte o lege care l-ar obliga pe Johnson să ceară Uniunii Europene să amâne Brexit-ul până la 31 ianuarie 2020 dacă, până la data de 19 octombrie, după summitul Consiliului European, nu va reuși să obțină un nou acord cu blocul comunitar sau nu va reuși să obțină aprobarea Camerei Comunelor pentru ieșirea din UE fără acord.

Minusul proiectului rezidă în lipsa mențiunilor privind calea de urmat în cazul în care, până la 31 ianuarie 2020, nu se va fi stabilit un acord de retragere convenit de ambele părți, această chestiune fiind problematică, având în vedere că data ieșirii Regatului Unit a mai fost amânată.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare