Connect with us

-EU NEWS-

Theresa May, femeia care poate conduce destinul Marii Britanii

Published

on

theresa mayTheresa May, femeia care poate conduce destinul Marii Britanii – Theresa May ar putea fi viitorul premier al Marii Britanii. Mai ales după ce contracadidata sa, Andrea Leadsom, și-a anunțat retragerea din cursa conservatorilor. Theresa May nu este orice femeie, este genul de femeie despre care colegii politicieni spun: ”e a naibii de dificilă!, scrie jurnalistul Emma Zeicescu pe site-ul său.

”Theresa May nu a mizat pe Brexit. În cadrul referendumului privind apartenența Regatului Unit la Uniunea Europeană, ea a ales să joace cartea rămânerii în UE, dar a pledat pentru ieșirea din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Acum, în fața unor perspective uriașe și a unei responsabilități imense, Theresa May face un pas strategic- vrea și conducerea Partidului Conservator.

De-a lungul timpului,  Theresa May s-a remarcat prin declarații care au lăsat să se întrevadă nemulțumirea față de abordarea masculină în politică. „Mulți bărbați din politcă și-au dat seama brusc de probelemele femeilor în politică. S-a întâmplat asta când au realizat că pot obține astfel niște voturi!”

Întrebată în aceste zile despre faptul că este considerată o femeie a naibii de dificilă, răspunsul ei a arătat încă o dată nivelul de expertiză și ambiția acestei doamne.

Ken Clarke consideră că sunt o femeie a naibii de dificilă. Următoarea persoană care va afla acest lucru va fi preşedintele Comisiei Europepene, Jean-Claude Juncker”, a declarat  Theresa May.„

Mai multe detalii aici.

.

-EU NEWS-

Undă verde în Comisia juridică a Parlamentului European pentru înregistrarea companiilor se va putea face on-line. Poziția Grupului PPE

Published

on

Membrii Comisiei pentru afaceri juridice din Parlamentul European au dat recent undă verde pentru a permite înregistrarea online a companiilor pentru antreprenorii care doresc să-și lanseze afacerile într-o altă țară a UE. Atunci când sunt puse în aplicare, noile dispoziții vor scurta în mod considerabil durata necesară înregistrării unei companii sau a unei sucursale și vor simplifica etapele administrative.

“Acesta este un pas cerut și mult așteptat de către întreprinderile europene. Internetul face parte din rutina noastră zilnică – este timpul ca întreprinzătorii europeni să beneficieze de noile tehnologii atunci când doresc să dezvolte activități transfrontaliere!”, a declarat Tadeusz Zwiefka, deputat european, vicepreședinte al Grupului PPE și autor al directivei în ceea ce privește utilizarea instrumentelor și proceselor digitale în dreptul societăților comerciale.

Datorită aplicării principiului “o singură dată” din directivă, întreprinzătorilor europeni li se va cere să depună o singură dată toate documentele și informațiile necesare pentru înregistrarea societății sau a sucursalei. Dispozițiile privind cerințele și procedurile dintr-o anumită țară rămân neschimbate, însă înregistrarea unei companii va fi accesibilă în întregime prin intermediul internetului, fără a fi necesară prezentarea personală în birourile administrative. Acest lucru va permite scurtarea procedurii de înregistrare la maximum 5-10 zile, în funcție de tipul de societate și dacă solicitantul este o persoană fizică sau juridică.

“Înregistrarea online și depunerea on-line a informațiilor și documentelor pentru companii și sucursale reprezintă un prim și necesar pas, ce aduce economii de timp și bani și încurajează dezvoltarea companiilor europene. În același timp, prerogativele și procedurile de înregistrare ale tuturor statelor membre necesare prevenirii fraudelor, nu vor fi afectate”, a completat dl Zwiefka.

 

.

Continue Reading

-EU NEWS-

Parlamentul European reconfirmă sprijinul pentru un destin European al Balcanilor de Vest. Poziția grupului PPE

Published

on

Parlamentul European a reconfirmat parcursul european al Balcanilor de Vest prin adoptarea rapoartelor anuale ale Comisiei Europene privind Serbia, Kosovo, FYROM, Albania și Muntenegru. Grupul PPE salută eforturile lor continue de a îndeplini criteriile de integrare în UE.

Dintre acestea, Serbia și Muntenegru negociază acum aderarea lor la UE, în timp ce Consiliul European va începe negocierile similare cu Albania și FYROM în luna iunie a anului viitor. Spania, Slovacia, Cipru, România și Grecia nu recunosc Kosovo ca stat independent. Raportul privind Bosnia și Herțegovina va fi votat într-o etapă ulterioară pentru a ține seama de alegerile recente din țară.

“Rapoartele privind cei șase parteneri din Balcanii de Vest – dintre care 5 au fost adoptați astăzi – servesc drept un indicator-cheie al progreselor țărilor în parcursul lor european. În rapoartele noastre, subliniem că toate cele cinci au o perspectivă europeană clară. Cu toate acestea, aderarea la UE nu poate deveni realitate fără reforme considerabile și ireversibile în domeniile de politică fundamentală. Aderarea la UE este o alegere strategică bazată pe valori strategice, bazată pe obiective convenite în comun, care vizează pacea, creșterea durabilă și condițiile de viață îmbunătățite. Statul de drept, parlamente puternice, presă liberă și o societate civilă solidă sunt pilonii democrației “, a declarat David McAllister, deputat european, președinte al Comisiei pentru afaceri externe și purtător de cuvânt pentru Serbia.”UE este de departe cel mai important donator din regiune și este angajată în mai multe mii de proiecte pentru a sprijini eforturile de reformă și pentru a sprijini pregătirile pentru aderarea la UE. Dacă cetățenii Balcanilor de Vest exprimă o dorință „de a fi lăsați în pace” de către UE, arată că este o nevoie urgentă pentru UE de a comunica mai eficient despre amploarea angajamentului nostru în regiune “, a subliniat McAllister.

Andrey Kovatchev, deputat în Parlamentul European, responsabil pentru extindere și politica mediteraneeană, a felicitat de asemenea activitatea depusă de cei 5 parteneri: “Grupul PPE își susține în mod neechivoc eforturile UE ale Balcanilor de Vest, subliniind în același timp că procesul va avansa numai după îndeplinirea unor criterii concrete. Extinderea UE cu Balcanii de Vest va aduce ambelor părți mai multă stabilitate și securitate și va fi de avantaj reciproc. O Europă de Vest mai prosperă și mai stabilă înseamnă o Uniune Europeană mai prosperă și mai stabilă. Cea mai mare atenție o acordăm statului de drept, combaterii crimei organizate și a corupției, reformelor juridice și administrative “, a spus Kovatchev.

 

.

Continue Reading

-EU NEWS-

Grupul PPE în Parlamentul European solicită alocarea mai multor fonduri pentru educație, locuri de muncă și incluziune socială

Published

on

Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale a dat undă verde noului Fond Social European Plus (FSE +), care pune la dispoziție peste 120 miliarde de euro pentru educație, formare profesională, ocuparea forței de muncă și incluziune socială.

Gândit pentru perioada 2021-2027, va uni actualul Fond Social European (FSE), Inițiativa pentru ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor (YEI), Fondul pentru ajutorul european pentru cei mai defavorizați (FEAD), Programul pentru ocuparea forței de muncă și pentru inovare socială (EaSI) și Programul de Sănătate al UE.

În ceea ce privește educația și formarea profesională, deputatul Veronica Lope Fontagné, responsabilă pentru dosar, a apreciat că “resursele fondului se vor concentra pe politici active care promovează egalitatea de șanse și garantează accesul la învățare continuă, de la învățământul primar pentru copii până la educația adulților, ajutând la echivalarea competențelor.”

Accesul la ocuparea forței de muncă, în special pentru tineri, este o prioritate-cheie pentru care grupul PPE sa luptat în mod deosebit: “După discuții lungi, am obținut o creștere a ponderii ajutorului pentru ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor de la 10% la 15% cu rate mai mari de NEETs și cu o atenție specială acordată tinerilor, la care se ajunge cel mai greu. De asemenea, suntem foarte mulțumiți de faptul că fondul va contribui la finanțarea unor programe concrete, cum ar fi sistemele de formare duală, și va fi utilizat pentru a spori mobilitatea și oportunitățile de angajare, facilitând (re)integrarea lor pe piața forței de muncă”.

Cea de-a treia parte majoră a fondului, incluziunea socială, a primit o atenție deosebită: “Am propus creșterea procentului luptei împotriva sărăciei și excluziunii sociale la 27%, acordând o atenție deosebită grupurilor dezavantajate și contribuind la creșterea accesibilității pentru persoanele cu handicap. Copiii vor ocupa un loc principal, pentru a le permite să își dezvolte întregul potențial și să pună capăt cercului vicios al sărăciei. În plus, 3% vor fi alocate ajutoarelor materiale și măsurilor de însoțire pentru incluziunea socială pentru cei mai defavorizați”, a declarat Lope Fontagné.

În practică, statele membre vor sugera programe care vor beneficia de cofinanțare de până la 85%. “Fiecare cetățean al Uniunii Europene contează și avem nevoie de o abordare specifică pentru toți cei care au nevoie. FSE+ va fi cel mai bun instrument pentru atingerea acestui obiectiv”, a adăugat ea.

“Pentru ca FES+ să fie utilizat în mod eficient, respectarea principiului subsidiarității este esențială. Aceasta este o prioritate pentru Grupul PPE și suntem mulțumiți de faptul că acest fond va permite statelor membre flexibilitatea necesară pentru adaptarea programelor la nevoile proprii, ținând cont de particularitățile regionale din cadrul și între regiuni “, a conchis Veronica Lope Fontagné.

.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
U.E.9 hours ago

Prima vizită de stat a unui președinte francez în Germania după 24 de ani: Macron va fi elogiat cu Premiul Pacea Westfalică într-o vizită ce va sta sub semnul cooperării europene

EDITORIALE10 hours ago

Op-Ed | Ambasadorul SUA, Kathleen Kavalec: Susținerea libertății presei, un pilon al societăților democratice

NATO12 hours ago

NATO își exprimă „profunda îngrijorare” privind acțiunile hibride ale Rusiei, care constituie o amenințare la adresa securității Aliaților

ENGLISH17 hours ago

Op-Ed | Marian Preda, University of Bucharest Rector’: On Managers, Leaders and the role of Universities in the formation of Elites

NATO17 hours ago

Macron reia ideea trimiterii de forțe în Ucraina dacă Rusia “străpunge linia frontului”: Ce securitate vor mai avea R. Moldova, România sau Polonia dacă Rusia câștigă?

POLITICĂ17 hours ago

Nicolae Ciucă, de Ziua Națională a Tineretului: Generaţia tânără este cea care va decide România de mâine. Investind în tineri, investim în România

COMISIA EUROPEANA19 hours ago

Ancheta privind subvențiile acordate de China pentru vehiculele electrice ”avansează”, anunță Dombrovskis, care lasă de înțeles că UE ar putea impune tarife provizorii ”înainte de vacanța de vară”

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE20 hours ago

Luminița Odobescu și omologul croat, întâlnire în contextul reuniunii Consiliului Ministerial al OCDE. Cei doi miniștri vor menține coordonarea apropiată pe parcursul procesului de aderare a țărilor la organizație

COMISIA EUROPEANA21 hours ago

Din Beirut, Ursula von der Leyen promite Libanului un sprijin financiar de 1 miliard de euro până în 2027, în parte pentru a contribui la limitarea fluxului de refugiați către Europa

COMISIA EUROPEANA21 hours ago

La 20 de ani de la cel mai mare val de extindere a UE, Valdis Dombrovskis cere ca membrii mai noi să nu fie lăsați în urmă și solicită o acțiune rapidă privind începerea oficială a negocierilor de aderare cu Ucraina și R. Moldova

COMISIA EUROPEANA3 days ago

La Maastricht, Ursula von der Leyen și-a apărat mandatul în fața contracandidaților la șefia Comisiei Europene, criticându-i pe “reprezentanții lui Putin care încearcă să distrugă UE”

NATO4 days ago

Stoltenberg a discutat cu Zelenski la Kiev: Ucraina se află pe o „cale ireversibilă” către NATO, iar sprijinul va continua

ALEGERI EUROPENE 20244 days ago

VIDEO Parlamentul European a lansat clipul pentru alegerile europene, cu un mesaj de la o generație la alta: “Foloseşte-ţi votul. Sau alţii vor decide pentru tine”

INTERNAȚIONAL1 week ago

Joe Biden a promulgat ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, iar primele livrări de muniții se reiau imediat: “Nu ne înclinăm în fața lui Putin. Iată ce înseamnă să fii o superputere mondială”

COMISIA EUROPEANA1 week ago

20 de ani de la “cel mai mare val de extindere a UE”, marcați în Parlamentul European cu gândul la aderarea Ucrainei și R. Moldova: O victorie a lui Putin ar schimba harta și cursul istoriei europene

ROMÂNIA1 week ago

Ministrul Finanțelor, concluzii după participarea la reuniunile de primăvară ale BM şi FMI: România va avea parte de sprijin pentru consolidarea fiscală și creșterea investițiilor în infrastructură

ROMÂNIA1 week ago

Premierul Marcel Ciolacu anunță că ”proiectul de lege privind adoptarea salariului minim european în România” este în lucru la Ministerul Muncii: Păstrarea forţei de muncă în ţară, o prioritate

INTERNAȚIONAL1 week ago

Klaus Iohannis și Yoon Suk Yeol au adoptat, la Seul, Declarația pentru consolidarea Parteneriatului Strategic România – Coreea de Sud, cu accent pe apărare, energie și investiții

U.E.2 weeks ago

Șeful diplomației UE face apel la statele membre să furnizeze și interceptoare Ucrainei pe lângă muniția esențială pe câmpul de luptă

ROMÂNIA2 weeks ago

În ultimii 30 de ani, România a beneficiat de investiții de peste un miliard de euro din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, subliniază directorul BERD pentru țara noastră

Trending