Connect with us

Marian-Jean Marinescu

Raportul Marinescu, aprobat: Acord în Parlamentul European privind primele sisteme europene de radionavigație prin satelit

Published

on

Parlamentul European a aprobat miercuri (603 voturi pentru, 29 împotriva si 59 de abțineri) raportul privind „Implementarea și operarea sistemelor europene de radionavigație prin satelit” al deputatului european Marian-Jean Marinescu, vicepreședinte al Grupului PPE în Parlamentul European.

Raportul propune mai multe măsuri la nivel european pentru a crește valoarea adăugată a Galileo și EGNOS, cele două programe europene de radionavigație prin satelit.

marinescuRaportorul Marinescu a insistat, potrivit unui comunicat remis redacției,  în favoarea dezvoltării pieței de aplicații bazate pe această tehnologie (GNSS – global navigation satellite system), a propus defalcarea bugetului alocat în mod corespunzător diferitelor segmente ale programelor, în vederea unui mai bun management financiar, și a accentuat importanța popularizării sistemului Galileo ca o alternativă europeană viabilă la sistemele militare străine folosite în prezent în Europa, cum ar fi GPS-ul american. Raportul subliniază și rolul esențial al bunei guvernanțe în activitatea spațială a UE și nevoia stabilirii unor obiective clare, precum și a responsabilizării tuturor părților implicate.

„Beneficiile socio-economice generate la nivel european de Galileo și EGNOS sunt estimate la o valoare totală de circa 70 de miliarde de euro în primii 20 de ani de operare. Cele două programe vor stimula dezvoltarea și inovarea și vor impulsiona creșterea economică în Europa. Se vor deschide noi oportunități de afaceri pentru dezvoltatorii de aplicații, pentru furnizorii de servicii, pentru cercetători. Principalele sectoare vizate includ cele care necesită aplicații de înaltă precizie, precum aviația, transportul terestru, agricultura”, a explicat raportorul Marian-Jean Marinescu, potrivit sursei citate.

Aplicațiile bazate pe tehnologia GNSS vor valorifica potențialul infrastructurii și al serviciilor oferite de Galileo și EGNOS. Siguranța rutieră, colectarea taxelor, managementul traficului și al parcărilor, gestionarea flotelor, serviciile de intervenție în caz de urgență, monitorizarea transporturilor de marfă, rezervările online, transportul animalelor, agricultura de precizie sunt doar câteva dintre activitățile care pot beneficia de aplicațiile bazate pe această tehnologie. „Implementarea și operarea sistemelor europene de radionavigație prin satelit” este unul dintre primele rapoarte aprobate în legătură cu bugetul UE 2014-2020.

Galileo și EGNOS vor pune la dispoziția cetățenilor o alternativă europeană civilă la semnalul american GPS sau la cel rusesc Glonass, de care utilizatorii GNSS au depins până acum. Patru sateliți au fost deja lansați și alți 18 sunt planificați a fi lansați până la sfârșitul lui 2014. Până în 2018, obiectivul este ca infrastructura Galileo să numere 30 de sateliți.

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Marian-Jean Marinescu a organizat în Parlamentul European un eveniment dedicat rezultatelor proiectului PULSAR privind identificarea inițiativelor cruciale de cercetare în domeniul aviației după 2050

Published

on

© Marian-Jean Marinescu/ Facebook

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu, raportor al Parlamentului European pentru Cerul Unic European, a organizat miercuri, în legislativul european, un eveniment în cadrul căruia au fost prezentate rezultatele proiectului PULSAR, în contextul importanței cercetării și inovării pentru decarbonizarea aviației și atingerea obiectivelor de mediu.

”Echipa proiectului și-a propus să dezvolte o foaie de parcurs europeană de cercetare și inovare în domeniul aviației, luând în considerare diverse aspecte de mediu, cum ar fi zgomotul și emisiile aviației, precum și impactul acestora asupra schimbărilor climatice și asupra calității aerului local”, a precizat Marinescu într-un mesaj publicat pe Facebook.

În descrierea proiectului se amintește că sectorul aviației se confruntă cu numeroase provocări, cum ar fi realizarea de progrese tehnologice, reducerea impactului său asupra mediului și creșterea competențelor forței de muncă din acest sector, respectând în același timp noile politici și priorități ale UE, cum ar fi Pactul verde european, noua politică industrială europeană, precum și strategia digitală europeană. Sectorul aviației europene are nevoie de un cadru de cercetare și inovare orientat spre politici pentru a facilita progresele tehnologice, pentru a minimiza amprenta sa asupra mediului și pentru a adera la noile politici și priorități ale UE.

Pentru a îndeplini aceste obiective, proiectul PULSAR, finanțat de UE, asistă factorii de decizie europeni în identificarea inițiativelor cruciale de cercetare în domeniul aviației după 2050. Aceste eforturi abordează obiectivele de mediu, reglementările asociate și așteptările cetățenilor europeni.

În plus, PULSAR urmărește să dezvolte o foaie de parcurs europeană de cercetare și inovare în domeniul aviației, luând în considerare diverse aspecte de mediu, cum ar fi zgomotul și emisiile de aviație, precum și impactul acestora asupra schimbărilor climatice și a calității aerului la nivel local.

Mai mult, proiectul de cercetare finanțat prin programul Horizon Europe stabilește o foaie de parcurs educațională care vizează să ghideze formarea viitorilor experți în domeniul aviației durabile, comunicând în același timp în mod eficient inițiativele de mediu ale industriei către cetățeni.

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Marian-Jean Marinescu închide cercul și anunță că a încheiat ”epopeea” ”Cerul Unic European”, dosar pe care l-a negociat cu țările membre în numele PE: Va fi votat în ultima sesiune din această legislatură

Published

on

© European Union 2022 - Source : EP

Eurodeputatul  Marian-Jean Marinescu, responsabil al Parlamentului European pentru dosarul Cerul Unic European, a anunțat că această ”epopee”, după cum a numit-o într-o postare publicată pe Facebook, ”s-a încheiat după 11 ani de negocieri și 6 președinții rotative ale Consiliului Uniunii Europene”.

El a explicat care a fost parcursul obținerii unui consens sub președinție belgiană, care permite ca dosarul să poată fi votat de legislativul european în ultima sesiune plenară din aprilie, înainte de alegerile europene din 6-9 iunie. 

”Am încheiat acest dosar sub președinția belgiană, Discuția finală, tilogul cum se mai cheamă, a început la 4 martie, la ora 13.00, și s-a încheiat la ora 5.30 dimineața, a doua zi, după foarte multe discuții și contre. Rezultatul trilogului a fost contestat de 6 state membre din Europa Centrală, plus Bulgaria și Ungaria. A urmat o săptămână de discuții și, în final, președinția belgiană mi-a propus unele schimbări. Am condiționat acordul meu de introducerea unei prevederi foarte importante referitoare la legislația secundară privind Performance Body Review, pe care nu am reușit să o impun în timpul trilogului. Președinția belgiană a acceptat, iar pe 22 martie au acceptat textul și statele membre. Prin urmare, vom pute vota în plen acest text”, a detaliat Marinescu întregul parcurs al anevoioaselor discuții.

Citiți și: Reforma normelor privind „Cerul Unic European”, finalizată după un deceniu de negocieri. Raportorul PE Marian-Jean Marinescu: Acordul semnifică o schimbare spre eficiență și sustenabilitate în managementul traficului aerian

El evaluează că ”mai degrabă putem vorbi despre menținerea stării actuale”.

”Este adevărat că sunt aduse într-un singur regulament prevederi din trei regulamente și alte acte legislative secundare. Avem puțini pași în față. Avem acest Performance Body Review care va fi profesional, permanent și care este foarte important pentru că verifică planurile de performanță ale controlorilor de trafic aerian. Mai avem o țintă pentru reducerea emisiilor, pe care eu am propus-o pentru că implică zboruri mai scurte, zboruri directe și asta înseamnă, de fapt, cerul unic european, pe lângă alte aspecte”, a explicat eurodeputatul.

Din feedback-ul pe care l-a primit de la diverse entități din aviație, Marian-Jean Marinescu apreciază că industria este mulțumită de rezultat.

”Am fost la întâlnirea anuală a Asociației Aviației pentru Europa, în care sunt toate companiile mari din UE și toată lumea era mulțumită de rezultat. Ar trebui să fie pentru în statele din care provin nu au reușit să îți impună punctul de vedere în fața controlorilor de trafic aerian. Le-am și spus că este succesul Parlamentului, pentru că am fost singuri în această dispută”, a continuat europarlamentarul.

Marian-Jean Marinescu a recunoscut că pentru el, acest rezultat reprezintă ”un motiv de bucurie”.

”Primele mele dosare în Parlamentul European au fost în 2008 și au fost Cerul Unic European și EASA – Agenția Europeană pentru Siguranța Aeriană și închei cu aceleași dosare. Deci este un cerc închis. Sunt ultimele mele dosare în Parlamentul European și vor fi votate în ultima sesiune din această legislatură”, a conchis eurodeputatul.

Comisia a lansat în 1999 inițiativa Cerul Unic European pentru a îmbunătăți performanța managementului traficului aerian și a serviciilor de navigație aeriană printr-o mai bună integrare a spațiului aerian european. Ultima inițiativă legislativă majoră din cadrul SES, și anume SES 2, a fost încheiată în 2009.

Comisia Europeană a propus ulterior, în 2013, măsuri pentru a elimina blocajele de trafic din spațiul aerian al Europei prin actualizarea intermediară a normelor SES, denumită SES 2+.

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

PE a adoptat cu o majoritate covârșitoare raportul privind crearea unui sistem de îmbunătățire a capacității de transport pe calea ferată, pentru care Marian-Jean Marinescu a fost raportor din partea grupului PPE

Published

on

© Marian-Jean Marinescu/ Facebook

Parlamentul European a adoptat cu o majoritate covârșitoare raportul privind Utilizarea capacităților de infrastructură feroviară în spațiul feroviar unic european, pentru care eurodeputatul Marian-Jean Marinescu a fost responsabil din calitatea de raportor din umbră al Grupului PPE.

Într-un mesaj publicat pe Facebook, acesta a explicat că regulamentul este unul ”foarte tehnic” și urmărește crearea ”unui sistem de îmbunătățire a capacității de transport pe calea ferată”.

În egală măsură, acesta este ”foarte important în îndeplinirea obiectivului Comisiei referitor la Shift to Rail, adică mutarea transportului de marfă, în principal, de pe șosele pe calea ferată, micșorând astfel poluarea”, a explicat Marinescu.

Prin acest vot, Parlamentul European a primit un mandat puternic pentru viitoarea negociere cu Consiliul, în principal în ceea ce privește:

  • crearea unei platforme pentru o gamă largă de utilizatori ai infrastructurii feroviare, care va fi consultată de administratorii de infrastructură;
  • consolidarea Agenției Europene a Căilor Ferate și stabilirea unei foi de parcurs clare, cu date certe pentru utilizarea instrumentelor digitale și a serviciilor digitale.

Conform detaliilor oferite de Marian-Jean Marinescu, mandatul Parlamentului European include și solicitarea PPE de ”a îmbunătății situația actuală, în care capacitatea feroviară din Europa nu este utilizată la maximum, punând accentul pe eforturile pe care statele membre trebuie să le facă pentru a construi infrastructură feroviară suplimentară pentru o capacitate de transport mai mare”.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
MAREA BRITANIE2 days ago

Cameron: Ucraina are dreptul să folosească armele furnizate de Marea Britanie pentru a lovi Rusia pe teritoriul său

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE2 days ago

Consiliul Ministerial al OCDE: Șefa diplomației române a reliefat contribuția României în direcția eforturilor pentru dezvoltare durabilă ale organizației

NATO2 days ago

Uniunea Europeană și NATO denunță Rusia pentru lansarea de atacuri cibernetice împotriva Germaniei și a Cehiei

COMISIA EUROPEANA2 days ago

De Ziua Mondială a Libertății Presei, Comisia Europeană solicită statelor membre să pună în aplicare „cât mai curând” normele fără precedent adoptate pentru protejarea jurnaliștilor

U.E.2 days ago

Germania nu va tolera atacul cibernetic sponsorizat de Rusia asupra SPD și amenință cu represalii

ROMÂNIA2 days ago

Marcel Ciolacu: La nivelul societății din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului

ENGLISH2 days ago

Op-Ed | A call from Moldova for a European budget for peace: A Marshall Plan could be Europe’s promise of peace

REPUBLICA MOLDOVA2 days ago

Op-Ed | Un apel din Republica Moldova pentru un buget european pentru pace: Un Plan Marshall ar putea fi promisiunea de pace a Europei

U.E.3 days ago

Prima vizită de stat a unui președinte francez în Germania după 24 de ani: Macron va fi elogiat cu Premiul Pacea Westfalică într-o vizită ce va sta sub semnul cooperării europene

EDITORIALE3 days ago

Op-Ed | Ambasadorul SUA, Kathleen Kavalec: Susținerea libertății presei, un pilon al societăților democratice

COMISIA EUROPEANA5 days ago

La Maastricht, Ursula von der Leyen și-a apărat mandatul în fața contracandidaților la șefia Comisiei Europene, criticându-i pe “reprezentanții lui Putin care încearcă să distrugă UE”

NATO6 days ago

Stoltenberg a discutat cu Zelenski la Kiev: Ucraina se află pe o „cale ireversibilă” către NATO, iar sprijinul va continua

ALEGERI EUROPENE 20246 days ago

VIDEO Parlamentul European a lansat clipul pentru alegerile europene, cu un mesaj de la o generație la alta: “Foloseşte-ţi votul. Sau alţii vor decide pentru tine”

INTERNAȚIONAL2 weeks ago

Joe Biden a promulgat ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, iar primele livrări de muniții se reiau imediat: “Nu ne înclinăm în fața lui Putin. Iată ce înseamnă să fii o superputere mondială”

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

20 de ani de la “cel mai mare val de extindere a UE”, marcați în Parlamentul European cu gândul la aderarea Ucrainei și R. Moldova: O victorie a lui Putin ar schimba harta și cursul istoriei europene

ROMÂNIA2 weeks ago

Ministrul Finanțelor, concluzii după participarea la reuniunile de primăvară ale BM şi FMI: România va avea parte de sprijin pentru consolidarea fiscală și creșterea investițiilor în infrastructură

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Marcel Ciolacu anunță că ”proiectul de lege privind adoptarea salariului minim european în România” este în lucru la Ministerul Muncii: Păstrarea forţei de muncă în ţară, o prioritate

INTERNAȚIONAL2 weeks ago

Klaus Iohannis și Yoon Suk Yeol au adoptat, la Seul, Declarația pentru consolidarea Parteneriatului Strategic România – Coreea de Sud, cu accent pe apărare, energie și investiții

U.E.2 weeks ago

Șeful diplomației UE face apel la statele membre să furnizeze și interceptoare Ucrainei pe lângă muniția esențială pe câmpul de luptă

ROMÂNIA2 weeks ago

În ultimii 30 de ani, România a beneficiat de investiții de peste un miliard de euro din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, subliniază directorul BERD pentru țara noastră

Trending