Connect with us

EDITORIALE

A început numărătoarea inversă până la Summitul liderilor europeni de la Sibiu, primul din istoria UE organizat de Ziua Europei. Cum a apărut Sibiul pe harta decizională și ce urmează să se întâmple pe 9 mai

Published

on

© Council of the European Union/ Facebook

9 mai 2019 va înfățișa o sărbătoare aparte pentru Europa și pentru construcția continentală numită Uniunea Europeană. Centru geografic al unuia dintre cei mai noi membri ai UE – țara care asigură în premieră președinția Consiliului UE – și spațiu de intersecție culturală și etnică, Sibiul va deveni, pentru istoria comună europeană, locul unde șefii de stat sau de guvern din țările membre ale Uniunii Europene s-au reunit, pentru prima dată, de Ziua Europei.

Din România, Klaus Iohannis, Angela Merkel, Emmanuel Macron și ceilalți șefi de stat sau de guvern, alături de Donald Tusk și Jean-Claude Juncker, președinții Consiliului European și Comisiei Europene, sunt așteptați să dea semnalul pentru viitor. Cel puțin așa a fost configurat Summitul de la Sibiu, fiind înzestrat îndeosebi de șeful Comisiei Europene cu alură strategică și cu speranța unei rezonanțe istorice a declarației pe care liderii sunt așteptați să o adopte.

În fond, cum a apărut Summitul de la Sibiu? Răscrucea pe care Europa trebuia să o traverseze după referendumul din Marea Britanie, după anii dificili 2015-2016 influențați de atentate teroriste, criza migrației și de ascensiunea populistă, a cunoscut în vara lui 2016 o oportunitate, când liderii europeni au decis să ”mai scoată Europa din Bruxelles”, demarând un proces de reflecție prilejuit și de lansarea Strategiei Globale a Uniunii și care presupunea, în linii mari, maximizarea potențialului unor reuniuni informale semestriale la nivel de șefi de stat sau de guvern în țările ce asigură președinția Consiliului Uniunii Europene.

Astfel a apărut reuniunea UE-27 de la Bratislava, unde documentul adoptat – ”Bratislava Roadmap” – a devenit noul punct de pornire pentru Uniunea celor 27. O consistență aparte a fost dată de implicarea lui Jean-Claude Juncker și a Comisiei Europene care, în marja Summitului de la Roma din martie 2017, momentul de celebrare a 60 de ani de la semnarea Tratatelor fondatoare, au lansat la 1 martie 2017 Carta Albă privind viitorul Europei.

Un document cu cinci scenarii pentru viitor, generator al unei dezbateri care a gravitat asupra scenariului ce propunea o Europă cu mai multe viteze, o Uniune a celor care vor mai mult și realizează mai mult, un scenariu respins de majoritatea țărilor din Est, dar considerat a fi singura cale de a avansa mai departe de țările puternice și fondatoare ale construcției europene.

Momentul intermediar de bilanț al acestor dezbateri este și cel care a pus Sibiul pe harta locurile unde deciziile pentru viitorul Europei urmează să fie luate. La 13 septembrie 2017, în hemiciclul Parlamentului European de la Strasbourg, președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker rostea în discursul său privind Starea Uniunii propunerea organizării unui summit dedicat viitorului Europei la Sibiu, în timpul președinției române a Consiliului, pentru data de 30 martie 2019, preconizată la acel moment a fi prima zi într-o Uniune Europeană cu 27 de membri în contextul retragerii Marii Britanii din UE.


”La 30 martie 2019, vom fi o Uniune de 27. Alegerile pentru Parlamentul European vor avea loc doar câteva săptămâni mai târziu, în mai 2019. Europenii au atunci o întâlnire cu democrația. Ei trebuie să meargă la vot cu o înțelegere clară a modului în care Uniunea Europeană se va dezvolta în anii următori. Îi invit pe președintele Tusk și România, țara care deține președinția în prima jumătate a anului 2019, să organizeze un summit special în România la 30 martie 2019. Dorința mea este ca acest summit să se desfășoare în frumosul oraș vechi din Sibiu sau Hermannstadt așa cum îl cunosc. Ar trebui să fie momentul în care ne vom reuni pentru a lua deciziile necesare pentru o Europă mai unită, mai puternică și mai democratică. Speranța mea este că, la 30 martie 2019, europenii se vor trezi într-o Uniune în care ținem cu toții la valorile noastre”, a spus atunci Juncker, fost premier al Luxemburgului în perioada în care a împărțit titlul de Capitală Culturală Europeană cu Sibiu, în anul 2007.


Pentru a se racorda pe deplin acestor evoluții, liderii europeni, în frunte cu apetitul pentru reformă al lui Emmanuel Macron și cu o Angelă Merkel reconfirmată spre un al patrulea mandat de cancelar, i-au cerut președintelui Consiliului European, Donald Tusk, în urma unui summit informal la Tallin să pună bazele Agendei Strategice a Liderilor, un concept de lucru prin care șefii de stat sau de guvern și-au propus să înlăture blocajele care afectează principalele provocări și priorități politice ale Uniunii Europene și să găsească soluții pentru acestea. 

Însărcinat să evalueze implementarea Agendei Strategice ce a debutat în 2017 și să pregătească Agenda Strategică 2019-2024, Summitul de la Sibiu a fost consemnat în Agenda propusă de președintele Consiliului European pentru data de 9 mai, urmând să marcheze o premieră: pentru prima dată în istoria UE, șefii de stat sau de guvern vor sta alături unul de celălalt în aceeași zi în care ministrul de externe francez Robert Schuman rostea, la 9 mai 1950, Declarația care statua că „Europa nu va fi construită dintr-odată sau ca urmare a unui plan unic, ci prin realizări concrete care să creeze în primul rând o solidaritate de facto”.

#EURoad2Sibiu: Câteva gânduri despre ce urmează să se întâmple la Sibiu. Punctum terminus pentru o eră politică

Incursiunea anterioară ne arată cum a apărut și cum a fost gândit și desenat Summitul de la Sibiu în parcursul strategic al Uniunii. Spre deosebire de celelalte reuniuni informale ale liderilor europeni ce-l precedă – de la Sofia și de la Viena – Summitul de la Sibiu nu este fixat în jurul unei tematici predefinite, ci lasă spațiu de manevră creativității și alegerii strategice a unei viziuni programatice pentru viitorul Europei. În egală măsură, Summitul de la Sibiu conferă și spațiul ideal pentru tatonări, negocieri și luarea unui puls politic al viitoarelor tratative ce se prefigurează după alegerile pentru Parlamentul European.

Fiind ultima întrunire a liderilor europeni, atât înaintea alegerilor europene, cât și înaintea Consiliului European de vară unde pe agendă vor figura Agenda Strategică 2019-2024 și discuții privind numiri politice la nivel înalt, Sibiul are potențialul de a fi un punctum terminus pentru o eră politică în care personalități precum Jean-Claude Juncker sau Angela Merkel au dominat decenii întregi procesul de integrare europeană.

Cu toate că entuziasmul asupra proiecțiilor de viitor ale acestui Summit și-a mai pierdut din intensitate pe fondul amânării progresive a termenului de retragere a Marii Britanii din UE și a cvasi-certitudinii că Regatul Unit va participa la alegerile pentru Parlamentul European, Sibiul va avea și un caracter de moștenire politică, cel puțin pentru Jean-Claude Juncker. În această cheie a apărut zilele trecute și documentul-contribuție al Comisiei Europene pentru viitoarea Agendă Strategică a Uniunii și pentru Summitul de la Sibiu, recomandări pentru o Europă în cinci dimensiuni: Europa care protejează, Europa competitivă, Europa echitabilă, Europa durabilă și Europa influentă. 

Însăși declarația lui Juncker, care însoțește aceste recomandări, este grăitoare pentru aserțiunea unei moșteniri: ”Când voi sta la Sibiu alături de 27 de lideri europeni de Ziua Europei, aniversarea Declarației Schuman, voi fi atât de mândru de trecutul nostru, dar și mai hotărât și mai plin de speranță pentru viitorul nostru”.

În egală măsură, Summitul de la Sibiu va fi și un punct de pornire și un prim filtru de intenții privind bătălia politică pentru putere ce se va ascunde în spatele unor planuri pentru Europa de tipul ”The power of WE” (Manfred Weber), ”It’s Time” (Frans Timmermans) sau ”Renaissance européenne” (curentul reformist pornit de Emmanuel Macron), planuri secondate de o preconizată alianță fără precedent între forțele centrifuge, populiste și anti-europene din Italia, Polonia, Finlanda, Ungaria și alte țări UE.

Desfășurat sub semnul unei sărbători unice în Europa și la mijlocul unui interval cu specific electoral – promisiuni politice și declarații cu un larg ecou – Summitul de la Sibiu este poziționat și în pragul unei tentații reale: acela de a amesteca festivismul inerent unui astfel de moment cu lupta naturală pentru putere care deja a izbucnit și care are nevoie de răspunsuri: Cine va fi viitorul președinte al Comisiei Europene? Va fi respectată procedura Spitzenkandidat în condițiile în care majoritățile tradiționale pro-europene se vor dovedi mai dificil de construit? Va dori acesta sau aceasta, împreună cu statele membre, să configureze un nou post de comisar european pentru Apărare? Va pune Angela Merkel capăt unei ere politice, cu dorința de a proba o haină nouă, cea de președinte al Consiliului European?

Și, în cele din urmă, cu ce rămâne România? Summitul de la Sibiu va fi, fără îndoială, capătul de linie în termeni de vizibilitate politică majoră al unei președinții la Consiliul Uniunii Europene marcată deopotrivă de rezultate legislative impresionante și de menținerea unui curs de coliziune cu instituțiile UE. Cu președintele Klaus Iohannis în rol de amfitrion, Summitul din orașul pe care actualul șef al statului l-a condus timp de 14 ani în calitate de primar va contribui la edificarea și mai rezonantă a platformei și a imaginii președintelui ca ”liderul care a dat Uniunii Europene semnalul clar că poate avea încredere în viitorul României”.

 

 

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este parte a programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

EDITORIALE

Amânarea votului pentru noua Comisie Europeană, o șansă pentru România: De ce viitorul comisar pentru vecinătate și extindere ar trebui să fie un român

Published

on

© Reprezentanța Comisiei Europene în România/ Facebook

Parlamentul European a avut trei momente în care și-a arătat autentica forță în sistemul democratic de putere al Uniunii Europene. Primul a fost acela când a ignorat negocierile de culise dintre liderii UE pentru pachetul de funcții în fruntea instituțiilor UE și l-a ales președinte pe David Sassoli. Cel de-al doilea a fost reprezentat de momentul alegerii Ursulei von der Leyen pentru funcția de președinte al Comisiei Europene cu o majoritate la limită, minim istorică și extrem de fragilă. Cel de-al treilea moment implică și România și se referă la respingerea, de către deputații europeni, a candidaților cu probleme propuși de România și Ungaria, țări ale căror guverne intraseră de multe ori în coliziune cu instituțiile UE pe tema valorilor europene, și a celui propus de Franța, într-un gest politic îndreptat ca sancțiune pentru modul cum Parlamentul European a fost ignorat de spiritul negocierilor între lideri conduse de Emmanuel Macron, iar candidatul celei mai mari familii politice europene (PPE), Manfred Weber, a fost împiedicat să revendice șefia Comisiei Europene în virtutea principiului Spitzenkandidat.

Acum, președintele Parlamentului European, David Sassoli, devine prima voce oficială care sugerează că votul de învestitură pentru viitoarea Comisie Europeană ar putea fi amânat, iar instalarea ei s-ar putea produce la 1 decembrie. Poate că actualul șef al executivului european, Jean-Claude Juncker, nu a fost doar ironic la adresa liderilor europeni când le-a făcut cunoscută percepția sa că le va dificil să îi găsească un înlocuitor.

Motivul amânării votului este lesne de observat și suficient de fezabil: România, Ungaria și Franța trebuie să propună noi candidați pentru pozițiile de comisar european. În termeni de calendar politic agreat, Comisia von der Leyen ar trebui supusă votului de aprobare din partea eurodeputaților la 23 octombrie, pentru a putea intra în mandat la 1 noiembrie. În termeni practici, intervalul de zece zile rămas este insuficient pentru a desfășura complexul proces anexat numirii unui comisar european: nominalizare din partea guvernului național, acceptare din partea Ursulei von der Leyen, răspunsuri la întrebări scrise din partea comisiilor de resort din Parlamentul European, avizul Comisiei pentru afaceri juridice, audiere în comisiile de specialitate și vot pozitiv din partea acestora. Inclusiv sub semnul excepționalului și al unei coordonări fără minimă șovaială este puțin probabil să înregistrăm o evoluție atât de spectaculoasă.

La București, această nominalizare depinde de rezultatul negocierilor pentru formarea unui nou cabinet executiv și se va întâmpla după ce vom avea un nou guvern, însă există probabilitatea ridicată că propunerea va proveni din rândul Partidului Național Liberal, membru al PPE. La Budapesta există o opțiune în persoana ambasadorului Ungariei la UE. La Paris, Emmanuel Macron are și opțiuni, dar și dorința de a plăti polițe, existând o singură certitudine: nu va renunța la portofoliul-mutant ce înglobează piața internă, industria apărării și politica spațială.

Deși dezonorant pentru o țară care doar ce a asigurat președinția rotativă a Consiliului UE să se afle în situația de a-și afla respins candidatul pentru funcția de membru al Comisiei Europene din cauza problemelor de integritate, România poate fi un beneficiar major al prorogării votului pentru instituirea Comisiei von der Leyen.

Domeniul alocat inițial României, cel al transporturilor, este important, inclusiv pentru țara noastră, din două perspective majore: carențele de infrastructură pe care le înregistrăm, inclusiv pe coridoarele de transport pan-europene la care suntem conectați, și oportunitatea de a coordona componenta mobilității militare, o inițiativă strategică UE-NATO, în care Uniunea Europeană își asumă facilitarea traversării frontierelor naționale și dezvoltarea pentru utilizare duală (civil și militar) a infrastructurii, iar Alianța Nord-Atlantică pune la dispoziție tehnica și forța militară pentru a permite desfășurarea trupelor oriunde în Europa în caz de necesitate.

O rocadă de portofolii între București și Budapesta ar fi, însă, o victorie de prestigiu pentru România, care ar ceda domeniul transporturilor și și-ar titulariza propunerea de comisar pentru portofoliul de vecinătate și extindere, alocat inițial Ungariei, un domeniu în care țara noastră are interese strategice naționale (dacă ne gândim la parcursul european al Republicii Moldova sau la statutul de stat de frontieră al UE și NATO). Această posibilitate a fost vehiculată timid în spațiul public de diferiți actori politici, semn că ea întrunește o posibilitate și că ar fi o opțiune de succes prin prisma rezonanței și a greutății politice pe care o astfel de poziție o conferă. Nu voi specula în cele ce urmează asupra potențialilor candidați, ci mă voi axa asupra portofoliului. Mizele și interesele strategice ale României înaintea persoanelor.

Încă de la nominalizarea lui László Trócsányi de către guvernul Viktor Orban, la Bruxelles a existat o rumoare că premierul suveranist al Ungariei trimite în Comisia Europeană un fost ministru al Justiției sub mandatul căruia Parlamentul European a activat articolul 7 din Tratatul UE din cauza acțiunilor executivului maghiar. Alocarea portofoliului pentru extindere și vecinătate a intensificat acest protest. Într-o analiză privind componența viitoarei Comisii, așa cum fusese ea anunțată la 10 septembrie, am intitulat această alocare de portofoliu drept ”În loc de titlu de gazetă: Un apropiat al lui Viktor Orban va evalua statul de drept în țările vecine ale UE și în țările candidate pentru aderare”.

De altfel, un motiv major care a stat la baza respingerii lui Trócsányi a fost determinat de deciziile sale în calitate de ministru al Justiției privind extrădarea unor suspecți ruși în privința traficului de arme sau de contractele firmei sale de avocatură în privința Centralei Nucleare de la Paks II, finanțată printr-un împrumut acordat Ungariei de către Rusia.

Bucureștiul este, în mod cert, un actor mai echilibrat, deopotrivă european și transatlantic, decât Budapesta, cu o atitudine față de Rusia în spiritul comunităților din care facem parte și cu capacitatea politică de a genera o orientare măsurată și către Balcanii de Vest și către vecinii din Est.

Iată câteva argumente:

1. În calitate de stat membru NATO, România a susținut și sprijină politica ușilor deschise în Balcanii de Vest, înțelegând că îndeplinirea criteriilor euro-atlantice este un pas și înspre integrarea europeană.

2. La nivelul UE, Bucureștiul, inclusiv din perspectiva președinției Consiliului, a insistat pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Macedonia de Nord și Albania, ca să luăm exemplul cel mai recent. În privința vecinătății estice, este de prisos să argumentăm de ce un comisar român ar fi mai potrivit decât un comisar maghiar pentru țări partenere ale UE precum Georgia, Republica Moldova sau Ucraina.

3. Portofoliul de comisar european pentru extindere, ulterior fiind adăugată și politica de vecinătate (stabilită în 2003), a apărut în 1999, ca decizie politică precursoare valurilor de extindere din 2004 și 2007, când Uniunea Europeană s-a lărgit de la 15 la 27 de membri. Succesiv, această poziție a fost deținută de un german social-democrat (Günter Verheugen), de un finlandez liberal (Olli Rehn), de un ceh social-democrat (Štefan Füle) și de un austriac de centru-dreapta (Johannes Hahn). Un argument în plus în favoarea României din acest istoric este că toți cei patru foști comisari amintiți sunt oameni politici. Oliver Varhely, cel propus de Viktor Orban în locul lui László Trócsányi pentru poziția de comisar pentru vecinătate și extindere, este ambasadorul Ungariei pe lângă Uniunea Europeană. Deși diplomat cu o mare experiență, o astfel de numire ar da un semnal eterogen ca ambiția de pregătire a extinderii UE către Balcanii de Vest și de apropiere a țărilor din Parteneriatul Estic să nu fie călăuzită politic.

4. Mai mult, în ultimii cinci ani, în Comisia Juncker, a existat un cuplaj între Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe și politică de securitate și comisarul pentru politică de vecinătate și extindere în privința acțiunii externe a Uniunii Europene în raport cu vecinătatea extrem de apropiată și aspirantă chiar la aderare. Acest cuplaj a reflectat și un echilibru politic, șefa diplomației europene provenind rândul social-democraților europeni, iar comisarul Hahn din familia popularilor europeni. Și în Comisia von der Leyen am regăsit inițial același echilibru: social-democratul Josep Borrell în poziția de Înalt Reprezentant și un comisar din partea Ungariei, unde, teoretic, guvernul este condus de un partid membru al PPE, dar suspendat din forurile acestuia. Or, și din această perspectivă, un comisar român din logica creării unui guvern în jurul PNL este cu mult mai reprezentativ pentru PPE, familie politică în care atât președintele Klaus Iohannis, cât și liberalii români se bucură de apreciere.

Ursula von der Leyen și-a intitulat echipa drept ”Comisia geopolitică”. Ar fi, în acest sens, un gest cât se poate de geopolitic ca portofoliul pentru vecinătate și extindere să revină unui comisar din România. Per total, însă, scenariul prefigurat de întârziere a numirii viitoarei Comisii Europene reflectă potențiale vulnerabilități în triunghiul esențial al arhitecturii decizionale europene: state membre – Parlament – Comisie. Fumul alb de la Bruxelles din vară s-ar putea să fi fost unul gri.

Continue Reading

EDITORIALE

Contribuții românești la chinuitoarea facere a Comisiei von der Leyen

Published

on

de Dan Cărbunaru

Chinurile facerii Comisiei von der Leyen sunt amplificate, în ciuda cursei contra-cronometru, de România, Ungaria și chiar Franța. Socialiștii, popularii și Renew-ul lui Dacian Cioloș și Macron sunt afectați direct, după ce conservatorii polonezi și-au trecut cu greu candidatul și au obținut mult-râvnitul portofoliu al agriculturii.

Cele mai mari valuri le-au ridicat cei de la Renew, după ce Emmanuel Macron a și-a tunat nemulțumirea că nu s-au respectat marile înțelegeri politice. Se referea la dealul european transpartinic între populari, socialiști și Renew, cel care l-a sacrificat pe Manfred Weber, odată cu procesul de spietzenkadidat și a proiectat din Consiliul European soluția von der Leyen. Respinsă după o îndelungată și umilitoare procedură de examinare a competențelor și profilului de candidat în comisiile de specialitate ale Parlamentul European, Sylvie Goulard a eșuat în ocuparea importantului portofoliu de comisar pentru piață internă, care includea domeniile digital și al industriei de apărare europene. Pentru Macron, care părea că are sub control întregul proces de reinventare a unității europene, incluzând aici nu doar configurarea Comisiei Europene, dar și inițiative precum directiva lucrătorilor, care creează un filtru protector economiilor din Vest, apărarea europeană sau buget separat pentru Zona Euro, este primul semn de slăbiciune pe scena de la Bruxelles. Așa se explică și reacția sa dură de joi seara – mai puțin vizibilă în România din cauza moțiunii de cenzură prin care a căzut guvernul Dăncilă. Așa se explică și reacția Renew Europe, care vorbește despre interese politice mici care i-au blocat calea lui Goulard și reamintește partenerilor europeni de responsabilitățile asumate în comun pentru formarea Comisiei Europene, cu un ton subtil de incertitudine suplimentară introdusă între ingredientele de care Ursula von der Leyen are nevoie pentru a-și trece Comisia de votul din Parlamentul European, la Strasbourg, pe 23 octombrie.

Pentru România, situația este și mai complicată, după ce doi dintre candidații trimiși la Bruxelles sub semnătura Vioricăi Dăncilă au căzut pe rând – Rovana Plumb în comisia JURI și Dan Nica chiar la cabinetul von der Leyen. Președintele desemnat al Comisiei așteaptă, acum, rezolvarea la pachet a situației celor trei comisari – Ungaria – politica de vecinătate, România – Transporturi și Franța – Piață internă. Asta înseamnă că, pe lângă echilibrul de gen – în actuala formulă este nevoie de două propuneri de gen feminin și una de gen masculin sau chiar toate trei de gen feminin, alocarea portofoliilor va depinde și de profilul candidaților. Dacă acest profil nu e apropiat de protofoliul alocat inițial, putem asista, poate, la realocări în acest triunghi al portofoliilor. Fără a face speculații, în cazul României, în acest context, pot fi avute în vedere o serie de repere suplimentare. Primul este legat de cine va face nominalizare. Avem un guvern demis, iar la Bruxelles, pe acest fond, soluția este așteptată de la autorități, ceea ce indică în mod cert nevoia de avea consultări și consens între Președinte, Premier și Parlament, adică ceea ce public a lipsit până la acest moment. Dacă propunerea va fi făcută înainte de avea un nou guvern, luând în calcul presiunea generată de nevoia de a avea o propunere agreată și de von der Leyen, interviul cu persoana desemnată la Bruxelles, trecerea filtrului de legalitate în Comisia JURI din Parlamentul European și audierea în Comisia TRAN din PE – toate săptămâna viitoare, atunci fie vom avea o propunere din familia socialiștilor europeni, fie o persoană tehnocrată. Profilul cel mai apropiat pe cele două coordonate politice ar fi Corina Crețu, fost comisar european pentru politică regională, poziție din care a gestionat o treime din bugetul UE, respectiv Luminița Odobescu, șefa Reprezentanței Permanente a României la UE, poziție din care a gestionat Președinția României la Consiliul UE. Dacă noul Guvern va fi format rapid și va fi condus de PNL, principala forță de Opoziție care a inițiat și contribuit la căderea Guvernului Dăncilă, atunci popularii europeni ar putea schimba raportul de forțe din Comisia Europeană în favoarea lor, în prezent fiind alocate zece posturi pentru socialiști și nouă pentru PPE. Pentru PNL, ar exista varianta unui tehnocrat, criteriu la care din nou, Luminița Odobescu ar corespunde, sau varianta unui politician de dreapta. Ludovic Orban a vorbit, după căderea Guvernului, de existența unei liste în acest sens. Deși, pentru portofoliul Transporturi, PNL are un eurodeputat cu o poziție cheie – coordonatorul Grupului PPE pentru Transporturi – Marian-Jean Marinescu, presa națională a menționat numele lui Siegfried Mureșan, eurodeputat PNL, vicepreședinte al Grupului PPE. Proaspăt numit șef al Delegației Parlamentului European pentru relația cu Republica Moldova, acesta ar putea eventual relansa posibilitatea uneirocade cu Ungaria și preluarea de către România a portofoliului de politică de vecinătate și extindere. Ambele variante nu întrunesc, însă, criteriul echilibrului de gen din Comisie și, în această situație, o altă variantă posibilă ar fi numele Adinei Vălean, singurul eurodeputat român președinte de Comisie în PE. Profilul politic și de expertiză ar fi, în acest caz, mai aproape de cel de Comisar pentru Piața Internă, acum deschis încă de respingerea lui Goulard. Este greu de crezut, însă, că Franța lui Macron va ceda un astfel de portofoiu cheie pentru economia UE. Dacă România va trimite o propunere din PPE la Bruxelles, atunci cea mai complicată discuție va fi de purtat cu socialiștii europeni din Parlament, care este greu de crezut că vor accepta schimbarea echilibrului de forțe din Comisie.

Pe 23 octombrie, vor fi mari emoțiile Ursulei von der Leyen, care a trecut, oricum, cu greu de votul eurodeputaților pentru a fi confirmată președinte desemnat al Comisiei Europene. Renew și Macron acuză voalat nerespectarea înțelegerii politice de către socialiști și populari. Popularii din Ungaria și socialiștii români sunt nemulțumiți de respingerea candidaților. Voturile de la Strasbourg vor fi numărate cu o atenție apropiată de cea de la votul pentru moțiunea de cenzură de la București.

Continue Reading

EDITORIALE

Cine ar putea fi următoarea propunere de comisar european din partea României?

Published

on

Corespondență din Bruxelles – directorul CaleaEuropeană.ro Dan Cărbunaru 

După blocarea procedurii ca urmare a avizului negativ confirmat astăzi de Comisia JURI în cazul Rovanei Plumb, România va avea de făcut o nouă încercare. Riscul de decridibilizare și timpul foarte scurt – în câteva zile vor trebui finalizate audierile tuturor viitorilor comisari, înainte de votul întregii Comisii, în plenul Parlamentului European, la Strasbourg – generează, într-un astfel de caz, nevoia unei soluții rapide și sigure. Cu ce propunere ar putea reveni Guvernul?

Iată câteva repere de orientare:

-Membru PSD – un criteriu esențial pentru partidul de guvernământ

-Femeie – Echilibrul de gen – 13 femei, 14 bărbați în configurația actuală. Balanța s-ar înclina și mai mult în favoarea bărbaților dacă înlocuitorul Rovanei Plumb ar fi bărbat.

-Dacă România vrea să păstreze portofoliul Transporturi, va conta experiența în domeniu.

-Lipsa problemelor de integritate care ar putea ridica semne de întrebare.

-Persoana propusă să fie deja cunoscută/acceptată ca interlocutor la Bruxelles.

Încercând să căutăm un astfel de profil în interiorul PSD, prima persoană care ar corespunde acestor criterii obiective – nu am luat în calcul în această analiză și chestiuni subiective, de tipul conexiunilor personale cu decidenții din partid/guvern, o variantă de lucru relevantă ar fi fostul euurodeputat Claudia Țapardel, membru activ al Comisiei Transporturi din Parlamentul European, implicată în gestionarea unor dosare privind transportul maritim, feroviar sau rutier.

O altă persoană care ar putea corespunde profilului descris mai sus, dar care nu ar fi membru PSD, este actualul ministru de Externe, Ramona Mănescu. Fost eurodeputat în mai multe legislaturi, Mănescu a fost și ministru al Transporturilor.

În cazul în care PSD renunță la ideea de a trimite la Comisia Europeană un mebru al partidului, Luminița Odobescu, diplomatul român care conduce Reprezentanța României la Uniunea Europeană, cu un rol cheie în succesul primei Președinții rotative a Consiliului UE deținute de țara noastră în prima jumătate a anului, ar fi o altă posibilă propunere.

Dacă PSD nu ține cont de criteriul reprezentării de gen, renunțând la ideea nominalizării unei femei, atunci unul dintre primii pe listă ar putea fi Victor Negrescu, fost eurodeputat și fost ministru al Afacerilor Europene, poziție pe care a părăsit-o intempestiv, după o discuție aprinsă în Guvern, cu doar câteva zile înainte de preluarea Președinției Consiliului UE, a cărui pregătire o asigurase deja.

Lista ar putea în funcție de reconfigurarea criteriilor, cu mențiunea riscului major asumat de o eventuală propunere care să nu treacă de filtrul audierilor din Comisia TRAN sau chiar de cel al Comisiei JURI. Resetarea procedurii interne de desemnare a propunerii României pentru Comisia Europeană va implica, poate, de această dată, atât Președintele României, care astăzi deja a anunțat public invitarea Premierului pentru consultări la Cotroceni, cât și Parlamentul național, care în urmă cu cinci ani a audiat-o pe Corina Crețu, propunerea de atunci.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending