Ultimul lider al URSS, Mihail Gorbaciov, cel care a pus capăt Războiului Rece fără vărsare de sânge, dar nu a reușit să împiedice prăbușirea Uniunii Sovietice, a murit marți la vârsta de 91 de ani, au anunțat agențiile de presă rusești, care au citat oficiali ai spitalului, informează Reuters și The Guardian.
“Astăzi seară (marţi), după o lungă boală gravă, Mihail Sergheevici Gorbaciov a murit”, a indicat Spitalul Clinic Central (TSKB), potrivit AFP, citat de Agerpres.
Perioada de șase ani (1985-1991) în care a condus Uniunea Sovietică s-a remarcat prin încheierea Războiului Rece ca urmare a unor summit-uri și decizii istorice împreună cu președinții americani Ronald Reagan și George H.W. Bush la Geneva, Reykjavik, Washington, Moscova și Malta, inclusiv acorduri pentru reducerea armamentului nuclear, prin căderea Cortinei de Fier și prăbușirea Zidului Berlinului, care a favorizat reunificarea Germaniei, căderea regimurilor comuniste din Europa Centrală și de Est și calea spre o Europă liberă, democratică și unită, și lansarea unor politici de reformă a PCUS și a Uniunii Sovietice care, în cele din urmă, au grăbit implozia sistemului comunist și disoluția URSS, permițând dobândirea independenței pentru statele baltice, Ucraina sau Republica Moldova.
Gorbaciov, care a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1990, a încheiat acorduri de reducere a armamentului cu SUA, fiind protagonistul unor summit-uri istorice cu președinții americani Ronald Reagan și George H.W. Bush, şi parteneriate cu statele occidentale pentru a prăbuși Cortina de Fier, care a divizat Europa după cel de-al Doilea Război Mondial, şi a dus la reunificarea Germaniei.
Atunci când protestele pro-democrație au cuprins națiunile blocului sovietic din Europa de Est comunistă în 1989, el s-a abținut de la folosirea forței – spre deosebire de liderii anteriori ai Kremlinului, care au trimis tancuri pentru a zdrobi revoltele din Ungaria în 1956 și Cehoslovacia în 1968.
Dar protestele au alimentat aspirațiile de autonomie în cele 15 republici ale Uniunii Sovietice, care s-au dezintegrat în următorii doi ani într-un mod haotic.
El a condus Uniunea Sovietică între anii 1985 și 1991, când aceasta s-a destrămat. Gorbaciov a fost ales la 11 martie 1985, la vârsta de 54 de ani, în fruntea Partidului Comunist al Uniunii Sovietice în calitate de secretar general al PCUS.
Când a devenit secretar general al Partidului Comunist Sovietic, a încercat să reformeze partidul comunist și economia aflată în recesiune prin introducerea glasnostului (“transparenței”), perestroikăi (“reconstrucției”) și uskorenie (“accelerării” dezvoltării economice), politici lansate oficial la cel de-al XXVII-lea Congres al Partidului Comunist din februarie 1986, dar reformele sale au scăpat de sub control.
Politica sa de “glasnost” – libertatea de exprimare – a permis critici până atunci de neconceput la adresa partidului și a statului, dar a încurajat și naționaliștii care au început să facă presiuni pentru independență în republicile baltice Letonia, Lituania, Estonia și în alte părți.
Mulți ruși nu l-au iertat niciodată pe Gorbaciov pentru turbulențele pe care reformele sale le-au declanșat, considerând că scăderea ulterioară a nivelului de trai a fost un preț prea mare pentru a plăti pentru democrație.
Pe 25 decembrie 1991, Mihail Gorbaciov a demisionat din funcția de președinte al URSS, poziție stabilită în 1990 în timpul conducerii sale. Prin acest act, s-a produs și disoluția Uniunii Sovietice.