Connect with us

CHINA

Administrația Biden extinde ”lista neagră” a companiilor chineze interzise investițiilor americane: Aduc atingere securităţii sau valorilor democratice ale SUA

Published

on

© US Department of State/ Flickr

Administrația Biden a decis jos, prin ordin executiv, să extindă  domeniul de acțiune al decretului prezidențial al fostului președinte Trump, prin care interziceau investiții americane în companii din China care sprijină armata chineză inclusiv prin vânzarea de tehnologie de urmărire, anunță The Washington Post, citat de Digi24.

Lista cuprinde 59 de entități care fac obiectul interdicțiilor ce decurg din ordinul executiv.

Prin ”consolidarea unui ordin executiv anterior privind interzicerea investițiilor americane în sectorul militar-industrial al Republicii Populare Chineze” Statele Unite ”se asigură că investițiile sale nu sprijină companii chineze care subminează securitatea și valorile SUA și ale aliaților noștri”, este precizat în documentul dat publicității de Casa Albă.

În egală măsură, Washingtonul ”a extins domeniul de aplicare al acestei urgenţe naţionale constatând că utilizarea tehnologiilor de supraveghere chineză în afara Chinei, precum şi dezvoltarea acestora sau utilizarea lor pentru a facilita represiunea sau încălcările grave ale drepturilor omului constituie ameninţări neobişnuite şi extraordinare”, potrivit AFP, citat de Agerpres.

Printre cele 59 de companii listate pe lista neagră se numără nume mari precum China Mobile Communications Group, China National Offshore Oil Corp, Semiconductor Manufacturing International Corp, Hikvision, China Railway Construction sau Semiconductor Manufacturing International Corp.

Consolidarea abordării fostei administrații față de China arată că Statele Unite sunt pregătite de ”o competiție strategică pe termen lung”.

De altfel, la începutul lunii februarie, liderul american a atenționat că rivalitatea între SUA și China va lua forma unei ”competiții extreme”, asigurând totodată că vrea să evite ”un conflict” între primele două puteri mondiale.

Acesta a promis că se va opune avansului autoritarismului, ”în special ambițiilor crescânde ale Chinei”. În același timp, Joe Biden s-a angajat, fară a preciza însă cum, să ”contreze abuzurile economice ale Chinei”, ”acţiunile sale agresive”, şi să apere drepturile omului, conlucrând în acelaşi timp cu Beijingul ”atunci când va fi în interesul Americii”.

În egală măsură, Joe Biden a invitat Europa să acționeze la unison cu Statele Unite, atenționând că va fi ”o concurență dură” cu China și a dat asigurări că aceasta nu va deveni cea mai puternică țară din lume cât timp este el în funcție.

Mărturie că SUA, sub administrația Biden, și Uniunea Europeană și-au dat mâna pentru a arăta că ”democrațiile sunt cele mai potrivite pentru a proteja cetățenii, a promova demnitatea și a genera prosperitate“ stă prima reuniune la nivel înalt a dialogului dintre cele două privind China, organizată la finalul lunii mai. 

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

CHINA

Casa Albă pregătește terenul pentru o posibilă întrevedere bilaterală între președintele Joe Biden și omologul chinez Xi Jinping

Published

on

© US Department of State/ Flickr

În timp ce relațiile dintre Washington și Beijing continuă să se deterioreze, Casa Albă a lăsat de înțeles că este posibilă o discuție directă între președintele american Joe Biden și președintele chinez Xi Jinping. Aceasta ar fi prima întrevedere între cei doi lideri de stat din actuala poziție, informează AFP, preluat de Agerpres.

„Suntem foarte dedicați ideii ca președintele Biden să inițieze în luna următoare o discuție cu președintele Xi, într-un fel sau altul, pentru a face un bilanț al situației în care ne aflăm cu privire la relația noastră și pentru a ne asigura că avem acel tip de comunicare directă pe care am considerat-o valoroasă cu președintele Putin ieri”, a declarat presei, joi, consilierul pentru securitate națională al SUA, Jake Sullivan. “Rămâne acum doar o chestiune referitoare la când și cum”, a mai precizat acesta.

De la preluarea mandatului, Biden a încercat să ralieze aliații SUA pentru a condamna și pedepsi Beijingul pentru presupusele încălcări ale drepturilor omului în regiunea Xinjiang, pentru represiunea drepturilor civile din Hong Kong și pentru acțiunile de sabotaj în Marea Chinei de Sud.

Ca urmare, oficialii chinezi au ripostat acuzând SUA de amestec în afacerile interne ale Chinei.

Miercuri, Biden s-a întâlnit la Geneva cu Vladimir Putin, într-un moment în care relația dintre SUA și Rusia s-a prăbușit pe fondul reacției de reprimare a protestatarilor manifestată de Rusia și al acuzațiilor Washingtonului privind atacurile cibernetice și interferența în alegeri.

Citiți și 

Summitul SUA-Rusia și elefantul din încăpere numit “China”. Joe Biden: Ultimul lucru pe care Putin îl dorește este un Război Rece cu SUA. Are o graniță de mii de kilometri cu China, care vrea să devină cea mai mare putere

Summitul SUA-Rusia: Joe Biden și Vladimir Putin au convenit să înceapă consultări privind securitatea cibernetică și ca ambasadorii celor două țări să revină la post

La finalul acestei întâlniri, un reporter l-a întrebat pe Biden dacă intenționează să vorbească „ca între vechi prieteni” cu Xi, despre cooperarea din partea Chinei în cadrul unei anchete privind originile pandemiei de coronavirus.

„Hai să lămurim ceva”, a replicat Biden. „Ne cunoaștem bine; nu suntem prieteni vechi. Este vorba exclusiv de chestiuni uzuale”.

Biden și Xi s-au întâlnit de numeroase ori de-a lungul carierei lor. Ambii au fost vicepreședinți în același timp, înainte ca Xi să devină liderul suprem al Chinei.

Aceștia au discutat la telefon în februarie, după ce Biden a preluat funcția, iar Xi a participat de la distanță la summitul de la Casa Albă privind schimbările climatice din aprilie, însa nu s-au întâlnit încă față în față în funcțiile lor actuale.

Biden l-a numit pe Xi un „golan” dictator în timpul campaniei sale prezidențiale și a declarat în martie că liderul chinez nu are niciun “os democratic în corp”.

Sullivan a mai precizat că Biden „va căuta ocazii de a relaționa cu președintele Xi în continuare”. „În curând ne vom așeza la masa discuțiilor pentru a stabili care este modalitatea potrivită pentru ca cei doi președinți să se poată întâlni”, a spus el. „Ar putea fi un apel telefonic, ar putea fi o întâlnire în marja unui alt summit internațional, ar putea fi vorba despre altceva”, a adăugat consilierul pentru securitate al SUA.

În octombrie, atât Biden, cât și Xi sunt așteptați să participe la summitul G20 din Italia, un potențial loc pentru un summit între cei doi lideri, a declarat Sullivan, deși a adăugat că “nu avem niciun plan anume în acest moment”.

O astfel de întâlnire ar fi primul contact direct al lui Xi cu un președinte american de la întâlnirea pe care a avut-o cu Donald Trump în urmă cu aproape doi ani, în marja summitului G20 de la Osaka, Japonia.

Foștii președinți Barack Obama și George W. Bush au avut, de asemenea, astfel de întâlniri cu omologii lor chinezi în cadrul reuniunii anuale.

Continue Reading

CHINA

Emmanuel Macron îndeamnă la prudență în poziția NATO față de China: NATO este o organizație nord-atlantică, China nu are nimic de-a face cu Atlanticul de Nord

Published

on

© NATO

Corespondență din Bruxelles

Președintele francez Emmanuel Macron a îndemnat la prudență și și-a exprimat precauția față de atenția bruscă pe care NATO o acordă Chinei, la finalul summitului Alianței Nord-Atlantice, care s-a desfășurat la Bruxelles și unde liderii aliați au recunoscut concurența sistemică cu regimurile autoritare prin amenințarea reprezentată de Rusia și prin provocările care pot fi derivate din influența în creștere a Chinei.

NATO este o organizație nord-atlantică, China nu are nimic de-a face cu Atlanticul de Nord“, a declarat Macron, la finalul summitului, potrivit Politico Europe.

Declarația finală a summitului NATO de la Bruxelles, au recunoscut concurența sistemică din partea puterilor autoritare precum China și Rusia, însă abordările diferă, acțiunile agresive al Federației Ruse fiind considerate o amenințare, iar influența în creștere și politicile internaționale ale Chinei fiind privite ca potențiale provocări.

Cu toate acestea, Macron a remarcat că țările NATO păstrează relații non-militare cu China, o țară din afara teatrului nord-atlantic.

Nu ar trebui să fim părtinitori în relația cu China – este mult mai mare decât cea militară. Nu ar trebui să distragem atenția de la numeroasele provocări pe care le avem în cadrul NATO“, a continuat el.

Comunicatul final al summitului a inclus o secțiune robustă despre China – o schimbare semnificativă față de acum câțiva ani, după ce Beijingul a fost inclus pentru prima oară în declarația unui summit aliat, la Londra, în 2019. În document, aliații se referă la ambițiile declarate ale Chinei care reprezintă provocări sistemice, la cooperarea în plan militar cu Rusia, la extinderea arsenalului nuclear, însă liderii salută și oportunitățile de relaționare cu China.

“Ambițiile declarate ale Chinei și comportamentul asertiv al acesteia reprezintă provocări sistemice la adresa ordinii internaționale bazate pe reguli, precum și pentru arii relevante pentru securitatea Alianței. Suntem preocupați de aceste politici coercitive, care sunt în contrast cu valorile fundamentale înscrise în Tratatul de la Washington. China își extinde în mod rapid arsenalul nuclear, prin creșterea numărului de focoase nucleare și a sistemelor sofisticate de lansare, pentru a constitui o „triadă nucleară”. Beijing este lipsit de transparență în implementarea programului de modernizare militară, respectiv a strategiei de fuziune civil-militară, strategie declarată public. De asemenea, cooperează în plan militar cu Rusia, inclusiv prin participarea la exerciții rusești derulate în spațiul euroatlantic. Rămânem îngrijorați de frecventa lipsă de transparență a Chinei și acțiunile sale de dezinformare. Solicităm Chinei să respecte angajamentele internaționale și să acționeze responsabil în sistemul internațional, inclusiv în spațiu, în domeniul cibernetic și maritim, în conformitate cu rolul său de putere majoră, NATO menține un dialog constructiv cu China acolo unde este posibil. În funcție de interesele noastre, salutăm oportunitățile de relaționare cu China în domenii de relevanță pentru Alianță, precum și cu privire la provocări comune, cum ar fi schimbările climatice. Considerăm că schimbul de informații asupra politicilor și activităților acesteia este important pentru creșterea gradului de conștientizare și discutarea potențialelor divergențe. Aliații îndeamnă China să se implice consistent în dialog, precum și în oferirea de măsuri de creștere a încrederii și transparenței privind capabilitățile sale nucleare, respectiv doctrina chineză. Transparența reciprocă și înțelegerea comună vor aduce beneficii atât NATO, cât și Chinei”, se arată în comunicatul final.

Continue Reading

CHINA

Angela Merkel avertizează că UE va ratifica acordul comercial cu China doar dacă Beijingul va face progrese privind drepturile lucrătorilor

Published

on

© Bundesregierung

Cancelarul german Angela Merkel a avertizat duminică că Uniunea Europeană va ratifica acordul comercial cu China doar dacă Beijingul va face progrese în ceea ce privește drepturile lucrătorilor, informează Politico. 

Merkel a vorbit în cadrul unei conferințe de presă la Summitul G7 de la Cornwall, iar liderii au făcut apel la China în ceea ce privește munca forțată. Guvernul de la Beijing a fost acuzat că deține până la 1 milion de uiguri și alte minorități fără un proces echitabil și că îi folosește ca forță de muncă ieftină.

„Obiectivul nostru este să vedem progrese semnificative privind drepturile lucrătorilor din China”, a declarat Angela Merkel.

În cadrul acordului, Beijingul s-a angajat să depună „eforturi continue și susținute” în vederea adoptării mai multor norme ale Organizației Internaționale a Muncii (OIM) care protejează lucrătorii și interzic utilizarea muncii forțate.

La conferința de presă din cadrul G7, Angela Merkel a pus sub semnul întrebării dacă toate normele OIM menționate în acord trebuie „să fie ratificate până la final – dar trebuie să existe un progres în comparație cu situația actuală”.

Parlamentul European a promis că nu va aproba acordul UE-China atât timp cât Beijingul își menține sancțiunile actuale împotriva parlamentarilor UE. Merkel a argumentat că înghețarea a acordat Beijingului timp pentru a face progrese. 

Luna trecută, Parlamentul European condamna în cei mai fermi termeni sancțiunile nefondate și arbitrare impuse de autoritățile chineze împotriva mai multor persoane și entități europene, inclusiv cinci deputați europeni. Legislativul European nu a luat în considerare nicio discuție privind ratificarea acordului UE-China, atât timp cât sancțiunile rămân în vigoare.

„Ratificarea se află într-o situație oarecum dificilă în acest moment, din cauza sancțiunilor care sunt, de asemenea, în vigoare. Așadar, încă mai avem puțin timp în ceea ce privește ratificarea”, a transmis Angela Merkel la Summitul G7. 

Liderii G7, format ce reunește cele mai puternice democrații ale lumii, au convenit asupra unei abordări dure față de China și au condamnat comportamentul destabilizator al Rusiei, angajându-se totodată la măsuri menite să pună capăt pandemiei de COVID-19, să consolideze sistemele globale de sănătate, să reclădească economiile lor pe baze reziliente și să promoveze valorile democratice și parteneriatele globale.

Poziția țărilor G7 cu privire la China a devenit extrem de nuanțată, reliefând deopotrivă stările de concurență sistemică și de cooperare. 

Liderii statelor G7 au îndemnat China să “respecte drepturile omului” ale minorităţii musulmane uigure din regiunea Xinjiang, precum şi în Hong Kong. Liderii marilor democrații globale au invocat și “importanţa păcii şi stabilităţii în strâmtoarea Taiwan”, declarându-se în favoarea unei zone indo-pacifice libere pe fondul tensiunilor îngrijorătoare din Mările Chinei de Est și de Sud.

Summitul G7 din Marea Britanie a reprezentat primul moment de referință democratică și transatlantică dintr-o suită care mai cuprinde summitul NATO de la Bruxelles, din 14 iunie, și summitul Uniunea Europeană – Statele Unite, prilejuri prin care democrațiile lumii caută să se adapteze noi ere a competiției strategice cu autocrațiile, marcate de ascensiunea Chinei și agresivitatea Rusiei.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
U.E.11 hours ago

Papa Francisc face primul pas în direcția canonizării „Venerabilului” Robert Schuman, unul dintre părinții fondatori ai UE

ROMÂNIA15 hours ago

Ministrul Energiei, noutăți cu privire la gazul din Marea Neagră: Romgaz și ExxonMobil au semnat un Acord de Exclusivitate pe o perioadă de 4 luni

Alin Mituța15 hours ago

Alin Mituța, la plenara inaugurală a Conferinței privind Viitorul Europei: E o șansă enormă pe care noi, românii, o avem pentru a face o Europă a viitorului care să arate așa cum ne-am dori

RUSIA17 hours ago

Angela Merkel și Emmanuel Macron îndeamnă țările UE să își coordoneze politica de redeschidere a frontierelor pentru a se proteja de noile variante COVID-19

NATO19 hours ago

NATO: Mircea Geoană a primit vizita delegației Senatului României. Președinta Anca Dragu l-a asigurat de susținerea sa în promovarea României ca partener strategic

COMISIA EUROPEANA19 hours ago

Plenara inaugurală a CoFoE. Dubravka Šuica, vicepreședinte al CE: Pentru prima dată, voi, cetățenii, aveți această Conferință pe picior de egalitate cu reprezentanții aleși

NATO20 hours ago

Antony Blinken și Zbigniew Rau au discutat despre forța parteneriatului SUA – Polonia în cadrul NATO și al comunității transatlantice

COMISIA EUROPEANA21 hours ago

Plenara inaugurală a Conferinței privind Viitorul Europei. Guy Verhofstadt, copreședinte al comitetului executiv: Instituțiile UE și parlamentele naționale vor dezbate și defini în premieră o nouă viziune pentru viitorul Europei

NATO21 hours ago

Emmanuel Macron, la Berlin: Autonomia europeană în materie de apărare și apartenența la NATO pot merge mână in mână

Dragoș Pîslaru21 hours ago

Dragoș Pîslaru, întâlnire cu ministrul francez al sportului, Roxana Mărăcineanu: Sportul are puterea de a uni, de a reduce diferențele și de a promova incluziunea

Alin Mituța15 hours ago

Alin Mituța, la plenara inaugurală a Conferinței privind Viitorul Europei: E o șansă enormă pe care noi, românii, o avem pentru a face o Europă a viitorului care să arate așa cum ne-am dori

COMISIA EUROPEANA19 hours ago

Plenara inaugurală a CoFoE. Dubravka Šuica, vicepreședinte al CE: Pentru prima dată, voi, cetățenii, aveți această Conferință pe picior de egalitate cu reprezentanții aleși

ROMÂNIA3 days ago

Klaus Iohannis: Estonia este un campion al digitalizării și e-guvernării de la care avem foarte mult de învățat

INTERNAȚIONAL3 days ago

Summitul SUA-Rusia: Joe Biden și Vladimir Putin au convenit să înceapă consultări privind securitatea cibernetică și ca ambasadorii celor două țări să revină la post

Daniel Buda4 days ago

Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei pentru agricultură din PE, cere Comisiei Europene să pună capăt diferențelor ”impardonabile” de plăți directe între fermierii din Estul Europei și cei din Vest

S&D5 days ago

With Courage. For Europe: Partidul Socialiștilor Europeni organizează pe 26 iunie o nouă conferință la nivel înalt dedicată viitorului Europei

NATO6 days ago

Klaus Iohannis anunță că România și-a îndeplinit obiectivele la Summitul NATO: Prin deciziile luate, securitatea României și a cetățenilor săi este mai bine asigurată

NATO6 days ago

Începe summitul NATO: Ce decizii majore vor lua astăzi Joe Biden, Klaus Iohannis și ceilalți 28 de lideri aliați la un summit crucial pentru viitorul Alianței și securitatea celor 30 de națiuni aliate

Marian-Jean Marinescu1 week ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu: Certificatul UE COVID-19, un prim pas către o înțelegere în comun a politicii de sănătate

MAREA BRITANIE1 week ago

Pacta sunt servanda. Ursula von der Leyen și Charles Michel îi cer lui Boris Johnson să respecte protocolul privind Irlanda de Nord: Vom folosi toate instrumentele pentru a proteja integritatea pieței unice

Team2Share

Trending