Connect with us

INTERNAȚIONAL

Administraţia Trump reinstituie toate sancţiunile împotriva Iranului începând din 5 noiembrie

Published

on

Administraţia Trump reinstituie toate sancţiunile împotriva Iranului, suspendate prin acordul nuclear din 2015, informează BBC News. Casa Albă a comunicat că acestea sunt „cele mai dure sancţiuni impuse vreodată Iranului” şi că au ca ţintă sectorul energetic, precum şi sectoarele transporturilor şi bancare. Măsura va intra în vigoare din 5 noiembrie.

Totuşi, opt ţări nu vor fi penalizate de SUA dacă vor continua să importe petrol din Iran. Printre acestea se numără Italia, India, Japonia şi Coreea de Sud, conform Associated Press. De asemenea, conform Reuters şi Turcia este exceptată.

„Sancţiunile vin”, a scris preşedintele american, Donald Trump, pe Twitter după anunţul de vineri.

SUA a reimpus sancţiunile gradual după ce s-a retras din acordul nuclear semnat în 2015 cu Iranul, dar analiştii susţin că această mişcare este cea mai importantă pentru că vizează cele mai importante sectoare ale economiei iraniene.

Conform acordului din 2015, Iranul şi-a limitat activităţile nucleare în schimbul ridicării sancţiunilor.

Din acordul din 2015 mai fac parte Marea Britanie, Franţa, Germania, Rusia şi China, ele respectând în continuare tratatul.

Pe lista de sancţiuni vor fi trecute numele a peste 700 de persoane fizice, entităţi, vase şi aeronave inclusiv bănci importante, exportatori de petrol şi companii de transport.

Mike Pompeo, Secretarul de Stat american, a declarat că sancţiunile au ca scop „schimbarea fundamentală a comportamentului” Iranului. El a declarat că există 12 cereri pe care Iranul trebuie să le îndeplinească pentru a fi ridicate sancţiunile. Printre acestea se află şi încheierea susţinerii faţă de terorism şi a intervenţiei militare din Siria precum şi oprirea totală a dezvoltării de arme nucleare.

Pompeo a explicat că unele ţări nu vor putea să îşi oprească importurile de petrol iranian imediat şi acestea au fost exceptat cu condiţia că le vor reduce şi în final, le vor opri complet.

 

 

.

INTERNAȚIONAL

Donald Trump: Crearea unei zone de securitate în Siria este un mare succes

Published

on

© Youtube/ White House

Preşedintele american Donald Trump a calificat miercuri drept un ,,mare succes” crearea unei zone de securitate în Siria, precizând că urmează să facă o declaraţie de la Casa Albă pe această temă mai târziu în cursul zilei, relatează AFP, dpa şi Reuters, preluat de Agerpres.

,,Mare succes la frontiera dintre Turcia şi Siria. Zona de securitate a fost creată!”, a transmis pe Twitter preşedintele american.

Trump a mai precizat că ,,acordul de încetare a focului a fost respectat şi operațiunile armate au luat sfârşit”, iar ,,kurzii sunt în siguranţă şi au lucrat foarte bine cu noi”, adăugând că şi ,,prizonierii Statului Islamic capturaţi se află siguranţă”.

Anunțul șefului de la Casa Albă vine după ce președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a ajuns marți la o înțelegere cu Rusia pentru ca luptătorii kurzi să se retragă din „zona de securitate” supravegheată de Turcia în nord-estul Siriei în 150 de ore, la finalul cărora care Ankara și Moscova vor avea patrule comune în jurul zonei.

Anunțul a fost făcut după discuțiile de la maraton de la Sochi între Erdogan și președintele rus Vladimir Putin, marți, cu câteva ore înainte ca armistițiul de cinci zile între forțele conduse de Turcia și milițiile kurde YPG, mediat de Statele Unite, să expire.

Turcia și-a lansat ofensiva împotriva forțelor conduse de kurzi la 9 octombrie, după ce președintele american Donald Trump a anunțat că va retrage cea mai mare parte a trupelor americane din nord-estul Siriei, o mișcare echivalată cu o trădare din partea americanilor care au sprijinit forțele kurde în lupta cu Statul Islamic și forțele regimului de la Damasc. 

Turcia consideră milițiile kurde YPG din Siria teroriste, deși aceste forțe au fost instrumentale în înfrângerea grupării extremiste a Statului Islamic (IS) din Siria la începutul acestui an împreună cu forțele americane.

Zona de securitate pe care președintele turc a dorit să o instituie în nord-estul Siriei, pe o distanță de 120 de km, la granița cu Turcia, ar trebui să fie destinația pentru aproximativ 2 milioane refugiați pe care îi adăpostește în taberele de pe teritoriul său, unde au ajuns în urma războiului civil sirian. 

Continue Reading

NATO

Miniștrii Apărării din NATO se reunesc la Bruxelles pentru a pregăti summitul de la Londra. Jens Stoltenberg: Toți aliații trebuie să aibă sisteme de telecomunicații fiabile în timp de pace, criză și conflict, inclusiv pentru 5G

Published

on

© NATO

Miniștrii Apărării din țările membre ale NATO se reunesc joi și vineri la Bruxelles pentru a pregăti summitul șefilor de stat și de guvern din NATO, care avea loc în perioada 3-4 decembrie, la Londra, pentru a marca 70 de ani de la înființarea Alianței Nord-Atlantice.

Într-o conferință de presă în care a prefațat mizele reuniunii, secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, a afirmat miercuri că temele de pe agendă vor viza ”misiunile și operațiunile aliate, consolidarea pregătirii forțelor noastre, progresul înregistrat în ce privește partajarea echilibrată a sarcinilor și reziliența sistemelor noastre de telecomunicații”.

”Vom discuta și situația din nord-estul Siriei”, a spus Stoltenberg, referindu-se apreciativ la diminuarea violențelor din această zonă în urma declarației comune semnate de Statele Unite și de Turcia.

Înaltul oficial aliat a pus accentul pe adaptarea și răspunsurile NATO în raport cu amenințările hibride, subiectul urmând să se regăsească pe agenda miniștrilor.

Infrastructura civilă este o responsabilitate națională. Dar, în conformitate cu articolul 3 din Tratatul nostru fondator, a fi rezilient face parte din angajamentul fiecărui aliat față de Alianță și unul față de celălalt. Acesta este motivul pentru care miniștrii apărării NATO vor fi de acord cu o actualizare a cerinței noastre de bază pentru telecomunicațiile civile. Cerința este ca toți aliații să aibă sisteme de telecomunicații fiabile în timp de pace, criză și conflict, inclusiv pentru 5G”, a mai declarat Stoltenberg.

Dimensiunea telecomunicațiilor și implementarea tehnologiilor 5G reprezintă o sursă de tensiune la nivel aliat, în contextul în care mai mulți aliați europeni sunt tentați să își dezvolte infrastructura 5G în parteneriat cu compania chineză Hauwei, gigant aflat sub restricții în Statele Unite. 

De altfel, SUA au semnat în ultimele luni două memorandumuri cu doi aliați importanți din est – România și Polonia – privind implementarea tehnologiei 5G. Memorandumurile vizează condițiile privind organizarea licitațiilor pentru edificarea infrastructurii 5G în țările menționate cu scopul unei ”evaluări riguroase” a furnizorilor. 

La nivelul NATO, fostul comandant suprem al forțelor aliate în Europa, generalul Curtis Scaparrotti, a avertizat Germania că o dezvoltare a tehnologiei 5G cu compania Hauwei ar putea prejudicia comunicațiile militare cu aliații.

Potrivit lui Jens Stoltenberg, cerința ca aliații NATO să aibă sisteme de telecomunicații fiabile necesită ca țările membre să aibă la dispoziție mai multe opțiuni : 1) opțiuni solide de restabilire a sistemelor în caz de perturbare a lor și de întrerupere; 2) acces prioritar pentru autoritățile naționale la rețelele de comunicații aflate în criză; 3) planuri minuțioase de gestionare a riscurilor și măsuri de atenuare; 3) schimbul de informații în timp util între guverne și cu sectorul privat.

”Mă aștept ca miniștrii să fie de acord să țină seama de aceste cerințe atunci când iau decizii naționale privind proiectarea, construirea și operarea rețelelor lor de telecomunicații”, a adăugat Jens Stoltenberg, precizând că aceste subiecte vor fi discutate și cu partenerii prezenți la reuniune, UE, Finlanda și Suedia.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Studiu GfK: România, spre coada clasamentului european al puterii de cumpărare medii/cap de locuitor. Bucureștenii, cei mai potenți financiar dintre români

Published

on

© Eurobarometru 2018 (Democracy on the move)

Românii au o putere de cumpărare medie pe cap de locuitor de trei ori mai mică decât alți europeni care locuiesc în Liechtenstein, Elveția sau Luxemburg, se arată într-un studiu lansat recent de GfK, relatează Agerpres.

Puterea de cumpărare medie pe cap de locuitor este, în România, de 5.881 de euro, în timp ce suma medie pe care un european din state vestice o are la dispoziţie pentru cheltuieli şi economii este de aproape trei ori mai mare, respectiv 14.739 de euro.

Studiul, care a luat în calcul 42 de țări europene, plasează România spre coada clasamentului, pe locul 32 al puterii de cumpărare pe cap de locuitor, situându-se astfel cu aproximativ 60% sub media europeană.

De asemenea, acesta a evidențiat diferențe majore privind puterea medie de cumpărare pe cap de locuitor între statele vizate, cu țări precum  Liechtenstein( 67.550 de euro), Elveţia (42.067 de euro) şi Luxemburg (35.096 de euro) situându-se pe prime locuri ale clasamentului european, în timp ce Republica Moldova, Kosovo şi Ucraina se situează la polul opus.

În medie, la nivel european, puterea de cumpărare pe cap de locuitor a fost evaluată în 2019 la 14.739 euro, mai puțin de jumătate din țările incluse în studiu, mai exact 16 dintre ele, având o putere de cumpărare peste medie, iar restul de 26 situându-se sub pragul european.

În ceea ce privește România, capitala conduce în clasament, cu o putere de cumpărare medie/cap de locuitor de 10.452 de euro, sumă cu 78% mai mare decât în restul ţării. Bucureștiul este urmat în ierarhie de judeţul Timiş, cu o medie de 7.564 de euro şi judeţul Cluj, cu 7.457 de euro.

La polul opus, se situează judeţul Vaslui, cu o medie a puterii de cumpărare pe cap de locuitor de 3.706 de euro, cu circa 37% sub media naţională şi cu aproximativ 75% sub media europeană.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending