AHK România facilitează transferul de bune practici din sistemul de învățământ dual german pentru adaptarea formării profesionale la cerințele pieței muncii din Banatul Montan

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România) a organizat, în perioada 27–30 aprilie 2026, o delegație de studiu în Germania (regiunea Fulda, landul Hessa) pentru Consorțiul pentru învățământ dual Banatul Montan. La acest schimb de experiență au participat aproximativ 40 de actori implicați în dezvoltarea învățământului dual din Reșița și din zona Banatului Montan – companii, unități de învățământ preuniversitar, universități și autorități publice locale, reprezentate de Primăria Reșița, potrivit unui comunicat remis caleaeuropeana.ro.

Scopul delegației a fost identificarea de bune practici și modele funcționale de cooperare școală–companie–administrație, cu accent pe cele două direcții tematice, considerate relevante pentru dezvoltarea locală. Participanții au analizat la fața locului mecanismele sistemului dual german și modalități concrete de transfer și adaptare în contextul Campusului dual Banatul Montan Reșița.

Agenda delegației a inclus o vizită la Primăria Fulda, unde au avut loc discuții despre rolul administrației locale în susținerea parteneriatelor pentru educație și formare, întâlniri de lucru la Hochschule Fulda și la Eduard-Stieler-Schule Fulda, unde au fost prezentate modele de organizare a componentei teoretice și practice, precum și o vizită la compania Möller Medical GmbH, selectată ca exemplu de integrare a formării duale în industrie. În contextul turismului sustenabil, participanții au vizitat BiohotelLindenGut (Dipperz), un exemplu de ospitalitate responsabilă și de practici ecologice și de integrare a formării profesionale. Programul s-a încheiat cu o sesiune la Camera de Comerț și Industrie Fulda (IHK Fulda), dedicată prezentării sistemului dual german și rolului camerelor germane (rețeaua IHK/AHK) în stabilirea standardelor, a examenelor și a relației cu companiile.

AHK România are experiență solidă în facilitarea cooperării româno-germane în domeniul educației și formării profesionale, inclusiv în organizarea de delegații de studiu și schimburi de bune practici pentru actori din învățământul dual. 

„Modelul dual se bazează pe colaborare reală și pe responsabilități clare între companii, școli și autorități. AHK România are experiență în construirea de punți între România și Germania, precum și în organizarea unor astfel de vizite de lucru pentru conectarea actorilor relevanți, astfel încât bunele practici să poată fi adaptate concret la nevoile locale și la cerințele pieței muncii”, a declarat Sebastian Metz, Director General, AHK România.

„Această delegație de studiu a oferit participanților ocazia de a vedea la sursă cum funcționează parteneriatul dintre școli, companii și administrația locală în sistemul dual german și de a identifica soluții aplicabile în Reșița. Participanții au putut înțelege direct mecanismele care fac sistemul german eficient și au putut identifica elemente transferabile pentru dezvoltarea învățământului dual în Banatul Montan.”— Ilinca Pandele, Member of the Executive Board,  Head of Department Members’ Services & Vocational Education and Training, AHK România

Delegația a reconfirmat relevanța unei cooperări structurale și sustenabile între mediul economic, instituțiile de învățământ și administrația publică locală, în vederea alinierii învățământului dual la cerințele actuale și viitoare ale pieței muncii. Rezultatele și bunele practici identificate în regiunea Fulda vor fi evaluate împreună cu partenerii Consorțiului, în vederea adaptării și implementării lor prin măsuri etapizate la nivelul municipiului Reșița, cu prioritate în domeniile turismului sustenabil și industriilor emergente, cu sprijinul și expertiza AHK România.

Prin Centrul său de Formare Profesională, EduPro, AHK România joacă un rol activ în promovarea și implementarea învățământului dual după model german în România, cu accent pe integrarea educației de calitate, aliniată cerințelor actuale ale pieței muncii. Prin proiecte de formare duală, cursuri de calificare și perfecționare, traininguri și workshopuri, dar și prin servicii conexe, organizația susține dezvoltarea de competențe și skilluri esențiale pentru un viitor sustenabil al businessului. În colaborare cu companii și instituții educaționale, AHK România contribuie la formarea forței de muncă bine pregătite, capabile să răspundă provocărilor economice moderne și să susțină competitivitatea pe termen lung în cadrul comunității de business româno-germane.

Despre Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)

AHK România este reprezentanța oficială a economiei germane. Înființată în 2002, AHK numără peste 700 de membri și oferă companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informații și experiențe. Prin serviciile pe care le oferă și prin evenimentele pe care le organizează, AHK România susține activ companiile germane la intrarea lor pe piața românească și este, totodată, partener al firmelor românești interesate de piața germană. Începând cu 1 ianuarie 2020, în cadrul AHK România funcționează și Centrul de competență pentru Republica Moldova. Dorim astfel să intensificăm relațiile de afaceri între companii din România, Republica Moldova și Germania și să contribuim semnificativ la dezvoltarea economică a Republicii Moldova.

Tema anului 2026: Together for a stronger Europe. Trust creates tomorrow 

Comunitatea de afaceri româno-germană consideră că încrederea creează forța care dezvoltă companii, parteneriate și care contribuie la întărirea economică a Europei. Un veritabil constructor de punți între țări, piețe și culturi, AHK România reprezintă fiabilitate, continuitate și încredere. Este în același timp platformă și partener pentru companiile care caută noi direcții și care doresc să se extindă. Prin dialogul constant cu mediul politic, economic și social, AHK România creează stabilitate, stimulează inovația și oferă companiilor posibilitatea de a avea succes peste granițe.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare