Connect with us

U.E.

Alegeri în Franța. Francois Fillon va fi inculpat oficial, dar nu se retrage din cursa prezidențială

Published

on

Candidatul dreptei la alegerile prezidențiale din Franța, Francois Fillon, a anunțat miercuri că, în pofida apropiatei sale inculpări de către magistrați ca urmare a unui scandal în care este implicat alături de soția sa, nu se retrage din cursa electorală, transmit mass-media internaționale, potrivit Agerpres.

În cadrul unei conferințe de presă susținute miercuri, politicianul a invocat un “asasinat politic” asupra sa și a spus că scandalul în care este implicat nu face decât să îi sporească hotărârea de a continua cursa electorală.

“Nu doar eu sunt victima unui asasinat politic, ci și alegerile prezidențiale”, a spus politicianul. “Nu voi ceda, nu mă voi preda, nu voi retrage, voi lupta până la capăt”, a adăugat acesta.

Francois Fillon și soția sa, Penelope, fac obiectul unei anchete penale în Franța, în urma unor acuzații de angajări fictive în cadrul biroului parlamentar al politicianului.

Francois Fillon a primit miercuri dimineață o convocare din partea judecătorilor de instrucție în cazul Penelope Fillon, au indicat surse apropiate candidatului, potrivit Journal du Dimanche, în ediția online, informație confirmată de altfel de însuși Fillon.

La 25 ianuarie, justiția franceză a deschis o anchetă în urma dezvăluirilor din presă despre salariile primite de Penelope Fillon în calitate de asistentă parlamentară a soțului său, apoi a supleantului acestuia, suma totală ridicându-se la peste 800.000 de euro brut între 1988 și 2013. Anchetatorii încearcă să stabilească dacă soția fostului prim-ministru a prestat în mod efectiv o activitate în anii în care a fost remunerată, sau a fost vorba despre o slujbă fictivă.

Citiți și Alegeri prezidențiale în Franța: 70% dintre alegători doresc ca François Fillon să se retragă din cursă

Potrivit unui sondaj de opinie realizat de Opinion Way , dat publicității la 10 februarie, șefa partidului de extremă-dreapta Frontul Național (FN), Marine Le Pen, ar câștiga primul tur al alegerilor prezidențiale, dar ar fi învinsă în cel de-al doilea tur de candidatul independent Emmanuel Macron.

Potrivit rezultatelor sondajului, candidata Frontului Național ar obține 26% dintre voturi în primul tur al alegerilor din aprilie, fiind urmată de Emmanuel Macron, cu 23%, și de candidatul dreptei, Francois Fillon, cu 20%.

În al doilea tur de scrutin, Macron ar urma să se impună cu 65% dintre voturi, iar Le Pen ar obține 35%, potrivit datelor date publicității de Opinion Way.

Alegerile prezidențiale din Franța sunt programate pentru 23 aprilie, primul, și pe 7 mai, în eventualitatea unui al doilea tur.

 

.

REPUBLICA MOLDOVA

Premierul Estoniei, înainte de summitul Comunității Politice Europene de la Chișinău: Vom transmite un mesaj puternic că Moldova nu este singură

Published

on

© European Union 2022

Premierul Estoniei, Kaja Kallas, a transmis vineri, într-un mesaj video, că summitul Comunității Politice Europene de la Chișinău va transmite un mesaj puternic că Republica Moldova “nu este singură”.

“Aștept cu nerăbdare să particip la reuniunea la nivel înalt a Comunității Politice europene din Moldova. Pentru a discuta despre cum putem consolida împreună securitatea și stabilitatea continentului european. Împreună trebuie, de asemenea, să sprijinim Moldova și să transmitem un mesaj puternic că Moldova nu este singură”, a spus Kallas, într-un mesaj video distribuit pe contul oficial de Twitter pentru summitul din 1 iunie al Comunității Politice Europene, găzduit de Republica Moldova.

Mesaje similare au fost transmise zilele trecute și de cancelarul german Olaf Scholz, președintele Consiliului European Charles Michel, de președinta Parlamentului European Roberta Metsola, de președintele francez Emmanuel Macron și de președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen.

Mesajul președintelui Consiliului European vine la câteva zile de la ampla manifestare intitulată Adunarea Națională “Moldova Europeană”, care s-a desfășurat în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, la 21 mai, cu zece zile înainte ca R. Moldova să găzduiască, tot la Chișinău, summitul Comunității Politice Europene (CPE), a doua astfel de reuniune după summit-ul inaugural din octombrie anul trecut, de la Praga.

La această manifestare, peste 75.000 de cetățeni au adoptat o rezoluție prin care cer includerea aderării la UE în Constituție, iar președinta Maia Sandu și președinta Parlamentului European Roberta Metsola au susținut discursuri.

Liderii de la Chișinău, în frunte cu președinta Maia Sandu, speră că această adunare cetățenească și summitul CPE vor oferi un impuls puternic pentru obținerea unei decizii în vederea începerii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.

Summitul Comunității Politice Europene urmează să se concentreze pe chestiuni legate de securitate și migrație, energie și conectivitate în Europa.

R. Moldova a obținut la 23 iunie anul trecut, alături de Ucraina, statutul de țară candidată pentru aderarea la UE.

Continue Reading

REPUBLICA MOLDOVA

Olaf Scholz: La 1 iunie, familia europeană se reunește în R. Moldova, o țară care are tot sprijinul nostru și nu este singură

Published

on

© Administrația Prezidențială

Cancelarul federal german Olaf Scholz a declarat că în data de 1 iunie, familia europeană se va aduna în Republica Moldova, reconfirmând sprijinul pentru această țară.

“În data de 1 iunie, familia europeană se va aduna în Republica Moldova, o familie care este unită în lupta pentru o cooperare pașnică, pentru prosperitatea economică, pentru drepturile omului și pentru democrație. Credem că războiul nu-și mai are locul în Europa. Ne adresăm celor care suferă în urma agresiunii și amenințărilor din partea Moscovei. Acesta este mesajul puternic pe care îl va transmite Summitul Comunității Politice Europene. Iată de ce R. Moldova are tot sprijinul nostru. Iată de ce R. Moldova nu este singură”, a declarat Olaf Scholz, într-un mesaj video distribuit pe contul oficial de Twitter pentru summitul din 1 iunie al Comunității Politice Europene, găzduit de Republica Moldova.

Mesaje similare au fost transmise zilele trecute și de președintele Consiliului European Charles Michel, de președinta Parlamentului European Roberta Metsola, de președintele francez Emmanuel Macron și de președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen.

Mesajul președintelui Consiliului European vine la câteva zile de la ampla manifestare intitulată Adunarea Națională “Moldova Europeană”, care s-a desfășurat în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, la 21 mai, cu zece zile înainte ca R. Moldova să găzduiască, tot la Chișinău, summitul Comunității Politice Europene (CPE), a doua astfel de reuniune după summit-ul inaugural din octombrie anul trecut, de la Praga.

La această manifestare, peste 75.000 de cetățeni au adoptat o rezoluție prin care cer includerea aderării la UE în Constituție, iar președinta Maia Sandu și președinta Parlamentului European Roberta Metsola au susținut discursuri.

Liderii de la Chișinău, în frunte cu președinta Maia Sandu, speră că această adunare cetățenească și summitul CPE vor oferi un impuls puternic pentru obținerea unei decizii în vederea începerii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.

Summitul Comunității Politice Europene urmează să se concentreze pe chestiuni legate de securitate și migrație, energie și conectivitate în Europa.

R. Moldova a obținut la 23 iunie anul trecut, alături de Ucraina, statutul de țară candidată pentru aderarea la UE.

Continue Reading

U.E.

Ursula von der Leyen a vizitat zonele din Italia afectate de inundații: ”Europa este cu voi”

Published

on

© Ursula von der Leyen/ Twitter

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a vizitat regiunea Emilia Romagna, din nordul Italiei, devastată de inundații, pentru a transmite că ”Europa este cu voi”.

”Este sfâșietor să vezi asta, să vezi inundațiile, apa, pământul sub apă, acoperit de apă, dar și să vezi noroiul și aceste cicatrici adânci ale multiplelor alunecări de teren. Așa că, într-adevăr, a fost foarte util să vedem de sus amploarea pagubelor și a devastării, dar și problemele foarte diferite pe care le provoacă. Aceasta este o regiune care, după cum mi-a spus președintele Bonaccini, este foarte prosperă din punct de vedere economic. Emilia-Romagna are o istorie lungă, o istorie bogată. Așadar, este cu atât mai dureros să vedem cât de profunde sunt distrugerile și devastarea din această regiune”, a menționat von der Leyen, alături de premierul italian, Giorgia Meloni, după ce a survolat din elicopter zona afectată. 

Aceasta a amintit și de solidaritatea de care au dat dovadă statele membre, venind în ajutorul Italiei, prin Mecanismul de protecție civilă.

”Sunt aici pompe de apă din Franța, Belgia, Slovacia, Slovenia. Mai mult de 100 de persoane au venit să lucreze cu aceste pompe de apă. Aceasta este solidaritatea europeană în cea mai bună formă. Dar sunt, de asemenea, profund impresionată de sutele de voluntari care au venit aici, de îngerii din noroi. A fost uimitor să văd impactul pozitiv pe care îl poate avea solidaritatea”, a mai spus oficialul european.

Președinta Comisiei Europene a anunțat că ”rezerva pentru criza agricolă va fi declanșată”.

”Cred că Fondul de solidaritate este adecvat pentru a sprijini acest lucru. Știm că, pentru Fondul de solidaritate, trebuie să existe întotdeauna o evaluare a nevoilor, o evaluare a pagubelor la început. Din păcate, această regiune are deja o experiență. Pentru că în urmă cu 11 ani a avut loc un cutremur îngrozitor. Dar noi avem o abordare structurată. De asemenea, doresc să menționez fondurile de coeziune care pot fi utilizate. Și dacă ne uităm în viitor pentru prevenire, slavă Domnului, în planul NextGenerationEU, avem 6 miliarde de euro pentru prevenirea inundațiilor, prevenirea cutremurelor, consolidarea infrastructurii”, a detaliat Ursula von der Leyen sursele de sprijin.

Zeci de mii de personae sunt sinistrate în urma inundațiilor care au devasta nord-estul Italiei, în vreme ce numeroase case au fost înghițite de ape, iar cătune au rămas izolate din cauza unor noi alunecări de teren, informează Agerpres.

Intemperiile care au devastat regiunea Emilia-Romagna au provocat și moartea mai multor persoane persoane şi au transformat străzile oraşelor în râuri.

Continue Reading

Facebook

NATO14 hours ago

Olanda „ia serios în considerare” trimiterea de avioane F-16 Ucrainei

NATO15 hours ago

NATO: Germania își relochează sistemul de apărare antirachetă Patriot din Slovacia în Lituania în vederea summit-ului de la Vilnius

NATO16 hours ago

Cancelarul german Olaf Scholz afirmă că summit-ul NATO de la Vilnius se va concentra pe sprijinirea concretă a Ucrainei

REPUBLICA MOLDOVA1 day ago

Premierul Estoniei, înainte de summitul Comunității Politice Europene de la Chișinău: Vom transmite un mesaj puternic că Moldova nu este singură

REPUBLICA MOLDOVA1 day ago

Olaf Scholz: La 1 iunie, familia europeană se reunește în R. Moldova, o țară care are tot sprijinul nostru și nu este singură

U.E.2 days ago

Ursula von der Leyen a vizitat zonele din Italia afectate de inundații: ”Europa este cu voi”

NATO2 days ago

Mircea Geoană: Buna guvernare, transparența și combaterea corupției sunt importante pentru ca România să-și atingă potențialul strategic, economic și uman

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Comisia Europeană și compania BioNTech-Pfizer modifică termenii contractului privind livrarea de vaccinuri împotriva COVID-19, reducând numărul de doze și prelungind termenul de livrare

ROMÂNIA2 days ago

MCID și ADR fac un nou pas spre digitalizarea României prin lansarea aplicației mobile ROeID, care asigură identitatea digitală a tuturor cetățenilor români

CONSILIUL UE2 days ago

Ungaria contestă un demers al Parlamentului European care îi pune la îndoială capacitatea de a exercita președinția semestrială a Consiliului UE, ce urmează să o preia la jumătatea lui 2024

NATO3 days ago

“Drumul către summitul de la Vilnius”: Jens Stoltenberg afirmă că aderarea Ucrainei la NATO “în mijlocul unui război nu este pe ordinea de zi”

POLITICĂ3 days ago

Ziua Eroilor. Klaus Iohannis: Prin lupta pentru desăvârșirea unității naționale, înaintașii noștri au acționat decisiv pentru conectarea României la spațiul politic european

ROMÂNIA4 days ago

Nicolae Ciucă a apreciat reiterarea de către președintele federal Steinmeier a sprijinului Berlinului pentru aderarea României la Spațiul Schengen

POLITICĂ4 days ago

Klaus Iohannis cere coaliției ca rotația guvernamentală să se desfășoare “sticlă”: Oamenii trebuie să vadă că nu este vorba de tras sfori. Numai de instabilitate nu avem nevoie

ROMÂNIA4 days ago

Steinmeier l-a asigurat pe Iohannis că Germania se va implica pentru aderarea României la Schengen: Cancelarul Scholz și miniștrii de externe și interne vor aduce argumente Austriei și Olandei

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI5 days ago

Eurodeputatul Victor Negrescu a înregistrat în Parlamentul European petiția pentru sprijinirea satelor românești și a fermierilor români

REPUBLICA MOLDOVA7 days ago

Adunarea Națională “Moldova Europeană”. Maia Sandu: Calea aleasă de Moldova, calea europeană. Trebuie să aderăm la UE până în 2030

REPUBLICA MOLDOVA1 week ago

Dorin Recean: La Chişinău încă nu cad rachete, asta datorită ucrainenilor, dar Republica Moldova este atacată hibrid

ROMÂNIA1 week ago

Marcel Ciolacu: Regiunea Mării Negre are potențialul de a deveni un centru internațional de oportunități prin extinderea și modernizarea surselor de energie

NATO1 week ago

Black Sea and Balkans Security Forum: Premierul Nicolae Ciucă evidențiază importanța revizuirii planurilor de apărare în contextul în care o ”putere ca Rusia merge spre un război de uzură”

Team2Share

Trending