Alexandru Nazare: Eforturile de combatere a evaziunii și contrabandei trebuie dublate de reguli clare și instrumente legislative adecvate

Eforturile de combatere a evaziunii și contrabandei trebuie dublate de reguli clare și instrumente legislative adecvate, a declarat luni ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după ce Autoritatea Vamală Română și Agenția Națională de Administrare Fiscală au emis un ordin comun prin care stabilesc noi reguli pentru transportul în România al produselor accizabile cumpărate din alte state membre ale UE de către persoanele fizice.

„Până acum, legislația stabilea anumite limite cantitative pentru transportul în România al acestor produse, dar nu definea clar și perioada în care acestea puteau fi transportate. Aceasta însemna că aceeași cantitate de produse putea fi adusă în România în mod repetat, chiar și zilnic, sub pretextul consumului propriu”, a explicat Alexandru Nazare, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Citiți și Ministerul Finanțelor: Reguli noi privind transportul în România al produselor accizabile achiziționate din alte state membre UE de către persoanele fizice

ANAF şi Vama au instituit reguli clare și criterii obiective. Pentru produsele din tutun, într-un interval de 40 de zile de la ultima constatare înregistrată, cantitățile transportate nu pot depăși limitele legale, iar pentru băuturile alcoolice, limita de referință în care este permis transportul cantităților permise în România se stabileşte la un an.

Noile reguli se aplică transporturilor realizate pentru uz propriu, în scop personal și necomercial. Regulile intervin pentru a preveni situațiile în care transporturile repetate care, prin frecvență și cantitate, pot indica desfășurarea unei activități economice, inclusiv ilicite, sunt tratate ca simple cumpărături destinate consumului personal.

Totodată, noul ordin stabilește sancțiuni clare: depăşirea limitelor prevăzute poate atrage amenzi între 20.000 și 100.000 de lei, precum și confiscarea produselor.

Alexandru Nazare a subliniat că noile reguli mențin dreptul românilor de a cumpăra, pentru consum propriu, produse supuse accizelor dintr-un alt stat membru al UE, în limitele cantitative legale, dar introduc criterii temporale clare pentru a face diferența între transporturile ocazionale și cele care pot avea caracter comercial.

„Închidem însă, în acelaşi timp, portițele prin care cumpărăturile declarate pentru uz personal pot reprezenta, în realitate, activități comerciale nefiscalizate sau forme de contrabandă”, a spus acesta.

În finalul mesajului, Nazare a subliniat că lupta împotriva evaziunii fiscale și a contrabandei înseamnă mai mult decât control.

„Înseamnă legi clare, instrumente de monitorizare și capacitatea autorităților de a interveni eficient acolo unde apar abuzuri. În același timp, susținem consumul local, contribuabilii corecți și operatorii economici care își plătesc taxele și accizele și care trebuie să concureze într-un mediu fiscal echitabil şi protejăm veniturile bugetului de stat”, a conchis ministrul. 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Andreea Radu
Andreea Radu
Andreea Radu este redactor. Absolventă a Facultății de Științe Politice și a programului de master „Politicile egalității de șanse în context românesc și european” din cadrul Universității din București, Andreea este interesată de aspectele sociale ale politicilor europene, cu accent pe egalitate de gen, incluziune și acces echitabil la oportunități.

Articole Populare