Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a subliniat, joi, că semnarea contractului pentru construirea Spitalului regional de la Craiova reprezintă „un moment care încununează munca unei echipe de la Ministerul Sănătăţii şi de la Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Investiţiilor în Sănătate” și le-a mulţumit tuturor colegilor care au făcut posibil acest lucru.
Ministrul a arătat că Primăria Craiovei a jucat un rol important în realizarea procedurilor necesare semnării contractului.
„N-aş vrea să trecem cu vederea un lucru extrem de important şi prezenţa doamnei primar este sugestivă din acest punct de vedere. Realizarea proiectului tehnic al acestui spital a necesitat foarte mult muncă şi aprobări din partea primăriei din Craiova şi în mod evident responsabilitatea pentru sănătatea comunităţii a făcut, bineînţeles, ca participarea să fie deplină şi să putem să devansăm termenul aşteptat pentru acest spital regional”, a explicat Rafila.
Acesta reamintit, că ţara noastră are, în prezent, o infrastructură spitalicească în dezvoltare rapidă, prin proiectele demarate din banii europeni, prin fonduri prevăzute în PNRR, cât şi din alocările de la buget.
„În mod evident, consecvenţa cu care Guvernul României, condus de domnul prim-ministru Marcel Ciolacu a abordat dezvoltarea investiţiilor în sănătate se vede în sfârşit, pentru că nu se întâmplă doar proiecte legate de spitalele regionale, avem foarte multe proiecte din PNR, din alte surse de finanţare. Toate aceste proiecte nu sunt blocate, sunt în desfăşurare, iar România are în momentul de faţă o infrastructură spitalicească în dezvoltare rapidă. Ne dorim ca aceste lucruri să fie finalizate şi pacienţii din România să aibă acces la servicii de sănătate. E vorba despre responsabilitate, profesionalism şi foarte multă muncă. Lucrurile astea cred că sunt definitorii pentru Guvernul României şi cred că lucrul ăsta trebuie apreciat în consecinţă de toată lumea”, a adăugat ministrul Sănătății.
Spitalul regional de la Craiova va deservi întreaga regiune de sud-vest a României şi va oferi servicii de asistenţă medicală de înaltă complexitate, utilizând tehnologii de ultimă generaţie pentru diagnostic şi tratament. Spitalul regional va putea trata peste 800 de persoane pe zi.




