Aliații NATO au stabilit accelerarea sprijinului pentru țările afectate de amenințările cu drone, anunță Nicușor Dan: Un pachet de măsuri ar putea fi aprobat la summitul de la Ankara

Aliații NATO au convenit accelerarea proiectelor privind răspunsul la amenințările cu drone, astfel încât un pachet de măsuri de sprijin pentru statele afectate să poată fi aprobat la viitorul summit de la Ankara, a anunțat președintele Nicușor Dan, în urma reuniunii Consiliului Nord-Atlantic de la Bruxelles.

Șeful statului a salutat rezultatele reuniunii Consiliului Nord-Atlantic de la sediul NATO din Bruxelles, dedicată situației de securitate din Marea Neagră, pe care l-a descris drept un subiect de mare importanță pentru România și pentru NATO

Șeful statului a precizat că decizia vine în contextul deteriorării situației de securitate din regiunea Mării Negre și al riscurilor generate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, care continuă să afecteze securitatea euro-atlantică.

Consiliul Nord-Atlantic (NAC) s-a reunit pe 10 iunie într-o sesiune dedicată securității la Marea Neagră, la solicitarea României, reuniune în cadrul căreia au fost abordate și incidentul cu drona de proveniență rusească Geran-2 ce a lovit un bloc de locuințe din Galați, dar și explozie unei drone marine ucrainene în portul Constanța.

Aliații și-au exprimat ferm solidaritatea cu România în urma incidentelor recente cu drone”, a transmis președintele Nicușor Dan.

Acesta a subliniat că Rusia continuă să genereze riscuri semnificative pentru securitatea Alianței în zona Mării Negre.

„Războiul Rusiei împotriva Ucrainei continuă să genereze riscuri majore pentru securitatea euro-atlantică, în special în Marea Neagră, o regiune de importanță strategică pentru Alianță”, a mai precizat șeful statului.

În acest context, președintele a arătat că este necesară consolidarea prezenței NATO în România, inclusiv în domeniul apărării împotriva dronelor aeriene și maritime, și a subliniat contribuțiile deja asumate de țara noastră.

Prin urmare, este important ca NATO să își consolideze prezența și capacitățile în România, inclusiv în domeniul contracarării dronelor aeriene și maritime. România a subliniat încă o dată necesitatea unor contribuții suplimentare din partea aliaților și a evidențiat faptul că țara noastră are deja în derulare inițiative, proiecte și achiziții importante în acest sens. În timpul discuțiilor, s-a convenit accelerarea proiectelor NATO privind răspunsul la amenințările cu drone, astfel încât măsurile de sprijin pentru aliații afectați să poată fi aprobate la summitul de la Ankara”, a transmis Nicușor Dan.

De asemenea, securitatea Mării Negre a fost abordată și din perspectiva protejării infrastructurii critice și a proiectelor energetice strategice, precum Neptun Deep.

„Securitatea Mării Negre este, de asemenea, esențială pentru protejarea infrastructurii critice și a proiectelor energetice strategice, precum Neptun Deep, care contribuie la reziliența energetică a Europei. Acest subiect a făcut parte din discuțiile de astăzi”, a mai transmis șeful statului.

În final, Nicușor Dan a reafirmat angajamentul României de a lucra împreună cu aliații pentru consolidarea securității regionale și a Flancului estic al NATO.

„România va continua să colaboreze cu aliații pentru o Mare Neagră mai sigură și un Flanc estic mai bine apărat”, a transmis președintele.

Totodată, acesta a mulțumit secretarului general al NATO, Mark Rutte, și tuturor aliaților pentru sprijinul și angajamentele asumate în cadrul discuțiilor.

Potrivit unui comunicat al MAE remis CaleaEuropeană.ro, în cadrul intervenției naționale, ambasadorul României la NATO, Dan Neculăescu, a evidențiat consecințele atacurilor ruse asupra Ucrainei, în special incidentele repetate cu drone și riscurile pe care acestea le generează pentru spațiul aerian național, siguranța cetățenilor români, securitatea navigației, precum și pentru infrastructura critică din zonă.

România a subliniat că recentele incidente cu drone confirmă caracterul persistent și tot mai complex al amenințărilor la adresa securității regionale. Astfel, România a evidențiat necesitatea consolidării urgente a capabilităților aliate dislocate pe teritoriul național, în special în domeniul apărării aeriene și al combaterii dronelor.

„Reuniunea de astăzi creează premisele pentru avansarea accelerată, în perspectiva Summit-ului NATO de la Ankara (7-8 iulie), a unor măsuri aliate suplimentare privind apărarea aeriană și contracararea dronelor pe Flancul Estic. Reuniunea a reconfirmat importanța strategică a Mării Negre pentru securitatea euro-atlantică”, a mai transmis MAE.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare