Ambasadoarea Franţei la Bucureşti, Michele Ramis, a primit decoraţia Crucea Casei Regale a României din partea Custodelui Coroanei Majestatea Sa Margareta

Ambasadoarea Franţei la Bucureşti, Michele Ramis, a primit, luni, decoraţia Crucea Casei Regale a României, din partea Custodelui Coroanei, Margareta, în cadrul unei ceremonii restrânse, la Palatul Elisabeta, relatează Agerpres.

Decoraţia i-a fost acordată ambasadoarei “pentru a onora munca diplomatică şi de reprezentare a statului francez, pentru contribuţia sa semnificativă la aprofundarea bunelor relaţii dintre România şi Republica Franceză, două naţiuni prietene, pentru sublinierea legăturilor Casei Regale a României cu statul francez şi rememorarea acţiunilor suveranilor români în Franţa după Primul Război Mondial, pentru încurajarea culturii şi economiei prin programe bilaterale care întăresc legăturile societăţii civile, legăturile educaţionale şi industriale” pe care cele două state le au în cadrul Uniunii Europene.

Ceremoniile regale de decorare denumite și investituri pot avea loc de trei sau patru ori pe an. Ele sunt oficiate în prezența Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei române. O parte dintre ceremonii au loc în prezența Alteței Sale Regale Principele Radu, care reprezintă pe Majestatea Sa.

Ceremoniile au loc la Palatul Regal din București, Castelul Peleș sau la Palatul Elisabeta. În anumite ocazii, ele pot avea loc la Castelele Pelișor sau Săvârșin. Uneori, ceremoniile de decorare au loc și în afara reședințelor regale, cu ocazia vizitelor efectuate de Majestatea Sa în țară sau în străinătate.

Investiturile sunt zile speciale pentru persoanele cărora le-a fost conferit un ordin sau o decorație regală.

 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este foto jurnalist, câștigătoare a Premiul Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana urmează în prezent programul de master ”Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. Pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare