Ambasadorul Andrei Muraru: România, pe ultima sută de metri privind îndeplinirea criteriilor programului Visa Waiver al SUA

România este pe cale să îndeplinească criteriul de a avea o rată de respingere sub 3% pentru aplicațiile de viză în SUA până la sfârșitul anului fiscal american, care se termină la 1 octombrie, a declarat ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Dan-Andrei Muraru, pentru Agerpres.

„Ambasada Statelor Unite a acordat anul acesta un număr uriaș de vize, cred că se vor apropia de 50.000, poate 60.000. Sunt foarte multe aplicații venite și din mediul privat și din mediul guvernamental și credem că este o șansă foarte bună. Anul trecut fiscal, care s-a încheiat la 1 octombrie 2023, am fost la o rată de respingere de peste 8%, deci putem să fim anul acesta sub 3%”, a spus Muraru.

Ambasadorul a subliniat că România mai trebuie să îndeplinească și alte măsuri de securitate.

„Pe lângă acest criteriu, mai avem o serie de măsuri de securitate de îndeplinit. Guvernul și Parlamentul și-au luat acest angajament că vor îndeplini aceste măsuri, acorduri de securitate pentru schimburi de informații privind combaterea criminalității transfrontaliere și a terorismului și sunt câteva acorduri încheiate sau în curs de încheiere”, a explicat Muraru.

O misiune de evaluare americană este așteptată în România la sfârșitul acestui an sau în prima jumătate a anului viitor.

Întrebat despre posibilitatea obținerii unei derogări, Muraru a răspuns că este imposibilă. „Din punctul meu de vedere este imposibilă o derogare, pentru că există o întreagă discuție cu privire la imigrația ilegală în Statele Unite și este greu. Nici Israelul n-a primit o asemenea derogare, nici Polonia n-a primit o asemenea derogare”, a explicat el.

Cu toate acestea, ambasadorul s-a declarat „foarte optimist” în ceea ce privește includerea României în programul Visa Waiver. „Eu sunt foarte optimist pentru că știu ce s-a făcut și știu în primul rând că există un angajament de ambele părți. Și partea americană a înțeles că România a așteptat prea mult acest moment”, a adăugat Muraru.

Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a participat duminică la “Romania Day on Broadway”, un eveniment organizat în parteneriat cu Ambasada României în SUA, Consulatul General al României din New York și Institutul Cultural Român.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare