La solicitarea generalului-maior William E. Rapp, comandantul Colegiului de Război al Forțelor Terestre SUA (United States Army War College – USAWC), la 8.04.2016, Reprezentantul Permanent al României la ONU, ambasadorul Ion Jinga, a primit vizita Promoției 2016 de ofițeri-studenți ai USAWC, din care face parte și ofițerul român, colonel Cristian Teglaș, informează un comunicat al Misiunii Permanente a României la ONU remis CaleaEuropeana.ro.
Vizita face parte din călătoria anuală de studii pe care studenții prestigioasei instituții militare americane o efectuează la New York și care include Misiunile Permanente la ONU ale statelor membre ce au cursanți în cadrul programelor internaționale de studii oferite de USAWC, mai precizează sursa citată.
Reprezentantul Permanent al României a salutat organizarea acestei întâlniri cu viitoarea generație de lideri militari la nivel înalt, mulțumind ofițerilor-studenți pentru interesul arătat față de România ca stat membru al ONU.
Pornind de la remarca fostului Secretar General al Organizației Națiunilor Unite, Dag Hammarskjold: “ONU nu a fost creat pentru a conduce omenirea în Rai, ci pentru a o salva din Iad”, ambasadorul României a apreciat că ONU a salvat milioane de vieţi de la război, sărăcie, boli şi foamete, însă rolul său este testat astăzi, în mod dramatic, în contextul multiplicării ameninţărilor la adresa păcii şi securităţii internaţionale.
Făcând o incursiune istorică asupra contribuției țării noastre la promovarea păcii și securității regionale și globale, începând cu prezidarea Ligii Națiunilor de către marele diplomat român Nicolae Titulescu, continuând cu anii de după aderarea la ONU în 1955 și culminând cu participarea, în ultimii 25 de ani, a peste zece mii de militari români la operațiunile de menținere a păcii sub egida ONU, a arătat că România, ca stat membru al singurei organizații internaționale globale, își propune să rămână o prezență activă în diplomaţia preventivă, în prevenirea conflictelor, construcţia păcii şi promovarea medierii, atât la nivelul dezbaterilor și negocierilor din cadrul ONU, cât și în teren:
„În prezent, România participă cu forțe militare, de poliție și personal pentru protecție și pază la 10 din cele 16 operațiuni de menținere a păcii și în două misiuni politice ONU, între acestea fiind Mali, RD Congo, Sudanul de Sud, Libia și Afganistan, țări unde situația de securitate este dintre cele mai volatile. La această dată, România este singura țară din lume care asigură echipe constituite de protecție apropiată, în zonele cu risc ridicat, pentru protecția înalților demnitari ONU, și ocupă prima poziție dintre statele membre ale Uniunii Europene care contribuie cu ofițeri de poliție sub drapel ONU”, a declarat Ion Jinga
Subliniind soliditatea parteneriatului strategic dintre România si SUA, ambasadorul Ion Jinga a afirmat că: “Pacea și securitatea pot fi asigurate doar prin efortul comun al tuturor statelor membre ONU, în principal al actorilor importanți la nivel geopolitic, prin asigurarea unor soluții socio-economice durabile și a bunei guvernări, a protejării drepturilor omului și promovării statului de drept. Îndeplinirea acestor condiții va contribui, cu certitudine, la restabilirea încrederii în ordinea globală. Toate aceste obiective însă nu pot fi atinse decât pe baza cooperării și dialogului.”
La finalul întrevederii, colonelul Cristian Teglaș i-a oferit ambasadorului României, în numele cursanților, emblema Colegiului de Război.
Colegiul de Război al Forțelor Terestre SUA, una dintre instituțiile principale în care se pregătesc viitorii lideri militari, oferă burse ofițerilor străini, pe baza unor criterii de performanță riguroase și al potențialului de promovare în cariera militară. În fiecare an, ca parte a programului academic al Colegiului de Război, se organizează o călătorie de studii la o serie de instituții civile, militare, culturale și de învățământ din SUA, inclusiv în New York, unde se află sediul celei mai importante organizații internaționale.
România găzduiește în prezent Centrul de Excelență pentru Protecție și Securitate, aflat în cadrul Serviciului de Pază și Protecție – SPP. La sfârșitul anului trecut, 37 de ofițeri din patru țări au urmat cursuri de pregătire la acest Centru. Ofițerii SPP au executat, deja, misiuni de protecție pentru demnitari ONU în Siria și Republica Centrafricană, iar în prezent oferă protecție acestei categorii de demintari în Afganistan, Sudan și Sudanul de Sud. Misiunile urmează să fie extinse și în Libia.
.




