Amenințări hibride rusești: Consiliul UE sancționează două entități pentru manipularea informațiilor

Consiliul Uniunii Europene a decis astăzi să adopte restrictive împotriva a două entități suplimentare responsabile pentru activitățile hibride continue ale Rusiei, în special în domeniul propagandei și dezinformării, potrivit comunicatului oficial.

Prima entitate inclusă pe listă este Euromore, o platformă media care operează în cadrul arhitecturii informaționale pro-Kremlin, calificând-o drept un canal media neoficial. Euromore amplifică, reciclează și legitimează narațiunile și dezinformarea rusești care vizează publicul european. În plus, aceasta difuzează în mod repetat conținut care pune la îndoială legitimitatea instituțiilor UE și justifică războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.

De asemenea, Consiliul Uniunii Europene a impus măsuri restrictive și împotriva Fundației pentru Sprijinul și Protecția Drepturilor Compatrioților care trăiesc în străinătate (Pravfond). Aceasta reprezintă un instrument central al strategiei de influență externă și propagandă a Federației Ruse, fiind înființată și finanțată de statul rus. Activitatea juridică și analitică a Pravfond este utilizată sistematic pentru a susține principalele teze de dezinformare ale Kremlinului, precum:

  • acuzațiile privind „nazificarea” Ucrainei;
  • afirmațiile despre o „rusofobie” generalizată;
  • susținerile privind „persecuția sistematică a populațiilor vorbitoare de limbă rusă în statele vecine”.

Prin activitățile lor, entitățile desemnate sprijină acțiunile și politicile guvernului rus care subminează democrația, statul de drept, stabilitatea și securitatea în Uniunea Europeană și în Ucraina.

În urma deciziei de astăzi, măsurile restrictive adoptate în contextul activităților destabilizatoare ale Rusiei se aplică în total unui număr de 69 de persoane și 19 entități. Cei incluși pe listă sunt supuși înghețării activelor, iar cetățenilor și companiilor din UE le este interzis să le pună la dispoziție fonduri, active financiare sau resurse economice.

Actele juridice relevante au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Andreea Radu
Andreea Radu
Andreea Radu este redactor. Absolventă a Facultății de Științe Politice și a programului de master „Politicile egalității de șanse în context românesc și european” din cadrul Universității din București, Andreea este interesată de aspectele sociale ale politicilor europene, cu accent pe egalitate de gen, incluziune și acces echitabil la oportunități.

Articole Populare