Andy Burnham, noul premier al Regatului Unit, promite un plan pe 10 ani către un nou model economic și politic: Va fi un moment de “resetare”

Andy Burnham este noul prim-ministru al Regatului Unit, după ce a fost primit la Palatul Buckingham de regele Charles, care l-a însărcinat cu formarea guvernului – al patrulea de la urcarea suveranului pe tron, în septembrie 2022, potrivit The Guardian și BBC.

Burnham, în vârstă de 56 de ani, fost primar al Greater Manchester, fusese ales vineri lider al Partidului Laburist, preluând astfel și funcția de șef al executivului de la Keir Starmer, care a demisionat după ce a pierdut sprijinul multor parlamentari și miniștri laburiști, în urma unei serii de gafe și schimbări bruște de politică.

Într-un discurs susținut fără notițe în fața reședinței de pe Downing Street, noul premier a numit venirea sa la putere un moment de „resetare” pentru Marea Britanie și a promis restabilirea speranței pentru milioane de britanici.

Un plan mai amplu, pe zece ani, menit să transforme sistemul politic și economic al țării, va fi prezentat mai târziu în acest an.

„Sunt pe deplin conștient că sunt a șasea persoană care, în ultimii 10 ani, urcă pe această stradă, al șaptelea prim-ministru din 2016, ceea ce face din acesta un moment de reflecție și de nouă hotărâre. Este nevoie ca generația mea de politicieni să își ridice nivelul și să fie la înălțimea noii provocări. Marea Britanie trebuie să arate lumii că ne putem recăpăta stabilitatea încă o dată, iar aceasta este provocarea noastră: să facem politica să funcționeze, să o facem să funcționeze mai bine”, a declarat noul premier.

„Știu că oamenii, acasă, sunt sătui de politică. Vă aud și vreau să fiu sincer cu voi. Nu am fost suficient de buni și trebuie să fim mai buni. Vom fi”, a adăugat Burnham.

Noul premier a anunțat că, începând de marți, guvernul va lua primele măsuri pentru reducerea costului vieții – vizând, printre altele, facturile la energie și tarifele la transportul cu autobuz – urmând să precizeze și modul de finanțare a acestora.

Un plan mai amplu, pe zece ani, menit să transforme sistemul politic și economic al țării, va fi prezentat mai târziu în acest an.

„Vom face din acest moment o resetare pentru Marea Britanie, aducând cele mai mari schimbări din ultimii 40 de ani. Un nou model politic și un nou model economic”, a spus el.

„În anii ’80, Marea Britanie a luat câteva decizii greșite. Puterea politică a fost centralizată, puterea economică a fost privatizată, mari părți ale țării au fost dezindustrializate și încă nu și-au revenit”, a explicat Burnham, adăugând că „mulți simt că sunt încă în declin și că nu au capacitatea de a schimba lucrurile”.

„De aceea vom schimba politica pentru a o face mai colaborativă, mai axată pe rezolvarea problemelor decât pe marcarea de puncte. Și vom scoate puterea de aici și o vom duce în fiecare cod poștal din țară, astfel încât oamenii să poată face mai mult”, a susținut noul premier.

Printre angajamentele sale se numără sprijinirea tinerilor pentru găsirea unui loc de muncă, prin reforma sistemului de educație și a ajutoarelor sociale – inclusiv în zona sănătății psihice –, construcția de locuințe sociale și relansarea industriei britanice prin achiziții publice. Burnham a sugerat totodată că guvernul ar putea cere cetățenilor să contribuie „ceva mai mult” la buget prin taxe și impozite, în condițiile în care spațiul său de manevră fiscal rămâne limitat până la următoarele alegeri.

Prima sa decizie oficială ca premier a fost, însă, una simbolică: eliminarea fenomenului persoanelor fără adăpost care dorm pe stradă – o promisiune făcută cândva și de Jeremy Corbyn –, anunțată luni dimineață, în urma unei vizite la persoane fără adăpost din centrul Londrei.

Pe plan extern, Burnham a precizat că primii lideri cu care intenționează să discute sunt președinții Statelor Unite și Ucrainei, Donald Trump și Volodimir Zelenski, căruia urmează să-i transmită că sprijinul britanic în războiul cu Rusia rămâne neschimbat. Cancelarul german Friedrich Merz l-a invitat deja să efectueze în curând o vizită în Germania.

Numirile în cabinet urmau să înceapă chiar luni după-amiază, în timp ce la evenimentul de la Downing Street au fost prezenți aliați apropiați ai lui Burnham, precum Steve Rotheram, primarul regiunii Liverpool, și fostul fotbalist al lui Everton, Peter Reid.

„Voi pune grija față de oameni în centrul a tot ceea ce fac, voi da totul pentru asta și vă cer tuturor să trageți alături de mine. Haideți să construim un nou sentiment național de unitate, de scop comun și de pozitivitate. Să facem din acesta momentul în care Marea Britanie începe să creadă din nou, momentul în care aducem înapoi speranța”, le-a spus el celor adunați în fața Downing Street 10.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare