Președintele Consiliului European, Antonio Costa, primit la Palatul Cotroceni, a apreciat angajamentul țării noastre pentru securitatea europeană, prin protejarea frontierei estice, invocând încălcările spațiului aerian român și incidentele recente cu drone maritime, calificându-le drept „profund îngrijorătoare”.
„Aș dori să-mi exprim aprecierea pentru România pentru angajamentul ferm de a apăra securitatea europeană. Este clar pentru toți europenii că securitatea noastră colectivă este strâns legată de securitatea graniței estice, inclusiv cea de la Marea Neagră. Ultimele încălcări ale spațiului aerian român, precum și incidentele care au implicat dronele maritime, sunt profund îngrijorătoare. Vom rămâne în continuare ferm alături de România, pentru că înțelegem că securitatea României înseamnă securitatea Europei ca un tot. Unitatea noastră în sprijinul Ucrainei nu va fi frântă de încercările Rusiei de a ne intimida sau a ne diviza”, a precizat președintele Consiliului European în cadrul declarațiilor comune de presă.
Făcând referire la viitorul Cadru Financiar Multianual, Antonio Costa a subliniat că următorul buget trebuie să îi permită Europei să își consolideze apărarea și securitatea, dar să continue să sprijine în același timp politica de coeziune.
„Trebuie să ne asigurăm că următorul buget pe termen lung îi va permite Europei să își consolideze apărarea, securitatea, să își dezvolte competitivitatea și inovarea și să construiască o reziliență strategică sporită. În același timp, viitorul buget trebuie să continue să sprijine politicile de coeziune și agricole, care contribuie în mod direct la prosperitatea și reziliența regiunilor noastre. Toate acestea, ca în orice alt buget, trebuie atinse în limitele resurselor finite, menținând contribuțiile naționale în limite rezonabile.”
Vizita la București face parte din turneul european al președintelui Consiliului European, António Costa, în capitalele statelor membre ale Uniunii Europene. Turneul are loc la începutul noului sezon politic european și este dedicat consultărilor cu liderii statelor membre privind principalele priorități și provocări aflate pe agenda UE.




