PARLAMENTUL EUROPEAN
Aproximativ 13 milioane de lucrători din UE vor fi mai protejați la locul de muncă după ce PE a dat undă verde actualizării normelor privind limitarea expunerii la substanțe toxice
Published
3 years agoon

Parlamentul European a dat, joi, undă verde finală pentru o actualizare a normelor UE privind limitarea expunerii lucrătorilor la substanțe cancerigene, mutagene sau toxice pentru reproducere, potrivit unui comunicat remis caleaeuropeana.ro.
Un acord informal cu guvernele UE, încheiat în decembrie 2021, a fost adoptat de deputați, cu 686 de voturi pentru, 4 împotrivă și 4 abțineri. Legislația UE actualizată are ca scop consolidarea protecției lucrătorilor împotriva substanțelor cancerigene și a altor substanțe periculoase, prin stabilirea unor limite de expunere profesională la nivelul UE.
Deputații europeni au reușit să includă pentru prima dată substanțele toxice pentru reproducere în domeniul de aplicare al directivei. Substanțele toxice pentru reproducere sunt dăunătoare pentru reproducere și pot provoca scăderea fertilității sau infertilitatea.
„Acesta este un succes uriaș pentru toată lumea, în special pentru cele 13 milioane de lucrători direct afectați de aceste dispoziții. Pe lângă benzen, compuși de nichel și acrilonitril, această a patra revizuire extinde pentru prima dată normele la substanțele periculoase pentru reproducere și la medicamentele periculoase, cum ar fi medicamentele utilizate în principal în tratamentele împotriva cancerului. Aceasta este cu siguranță o mare realizare în lupta noastră comună împotriva cancerului“, a declarat raportorul Stefania Zambelli (ID, IT).
Se estimează că 12,7 mi.lioane de lucrători din Europa, dintre care 7,3 milioane sunt asistente medicale, sunt potențial expuși la HMP.
Normele revizuite prevăd, de asemenea, limite de expunere profesională pentru acrilonitril și compuși de nichel și revizuiesc în jos limita maximă pentru benzen. În plus, Comisia trebuie să prezinte propuneri legislative privind valorile-limită de expunere profesională pentru 25 de substanțe sau grupuri de substanțe înainte de sfârșitul anului 2022.
Co-legiuitorii UE solicită Comisiei Europene să lanseze, în 2022, o procedură de reducere a limitelor de expunere profesională pentru praful de siliciu cristalin, a cărui expunere provoacă efecte deosebit de grave și debilitante, cum ar fi cancerul pulmonar și silicoza.
„Salut votul de astăzi ca pe un mare succes pentru oamenii a căror sănătate încercăm să o protejăm. Parlamentul a reușit să includă substanțele toxice pentru reproducere în domeniul de aplicare al directivei CMD și a asigurat că lucrătorii, în special în sectorul sănătății, vor fi mult mai bine protejați atunci când manipulează medicamente periculoase. Această legislație revizuită va preveni mii de decese și cazuri de efecte adverse asupra sănătății în fiecare an”, a declarat Lucia Ďuriš Nicholsonová, care a condus echipa de negociere a Parlamentului.
În așteptarea aprobării Consiliului, directiva va intra în vigoare în a douăzecea zi de la publicarea sa în Jurnalul Oficial al UE.
La 22 septembrie 2020, Comisia Europeană a prezentat cea de-a patra propunere legislativă de modificare a Directivei 2004/37/CE privind protecția lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenți cancerigeni sau mutageni la locul de muncă (CMD4). Propunerea a fost anunțată ca fiind una dintre primele măsuri care se încadrează în angajamentul Comisiei de a lupta împotriva cancerului în cadrul Planului European de Luptă împotriva Cancerului.
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

You may like
Îngrijorat de rata istorică a inflației, Parlamentul European solicită BCE să facă mai mult pentru a stopa acest fenomen
Alexandru Rogobete a dezbătut o modificare legislativă ce vizează îmbunătățirea accesului pacienților la servicii de fizioterapie: „Ușurăm traseul pacientului pentru recuperarea medicală”
Trei ani de război. Parlamentul European își menține angajamentul de a sprijini Ucraina pe calea aderării la UE
Președinta BCE: Procesul de dezinflație în zona euro este în desfășurare, dar tensiunile comerciale internaționale pot afecta perspectivele economice
Sesiunea plenară a PE din februarie. Trei ani de război în Ucraina, Busola Competitiviății UE și tarifele administrației Trump, subiectele principale
Eurodeputata Gabriela Firea pledează pentru adaptarea metodelor de predare la realitățile actuale din domeniul tehnologiei și comunicării
EUROPARLAMENTARI ROMÂNI
Virgil Popescu este convins că relația România-SUA va continua să fie una puternică: Voi susține activ și din PE dezvoltarea parteneriatului pe energie pentru a ne atinge obiectivele de securitate energetică
Published
2 hours agoon
February 11, 2025By
Teodora Ion
Eurodeputatul Virgil Popescu, membru al Comisiei pentru industrie, cercetare și energie din Parlamentul European, a dezbătut alături de ceilalți colegi, de comisarul Maroš Šefčovič și ministrul polonez pentru afaceri UE, Adam Szłapka, stadiul actual al relațiilor comerciale dintre Uniunea Europeană și Statele Unite.
O altă temă aflată pe agenda discuțiilor a fost posibilul răspuns al UE în eventualitatea impunerii unor tarife suplimentare asupra produselor europene de către SUA.
”Sunt încrezător că vom continua să avem o relație bilaterală puternică cu SUA, iar parteneriatele încheiate vor avansa și vom crește volumul schimburilor comerciale. Voi susține activ, și din Parlamentul European, dezvoltarea parteneriatului pe energie, pentru a ne atinge obiectivele de asigurare a independenței și securității energetice”, a dat asigurări Popescu, referindu-se la relația dintre România și SUA.
De asemenea, Parlamentul European și-a reiterat sprijinul pentru Ucraina și pentru eforturile continue pentru instaurarea păcii, în contextul în care se apropie data de 24 februarie ce va marca trei ani de când Rusia a invadat ilegal și neprovocat Ucraina.
În cadrul sesiunii de vot, eurodeputatul a susținut ”inițiative esențiale pentru bunăstarea cetățenilor europeni, consolidând astfel proiectele menite să aducă stabilitate și prosperitate în Uniunea Europeană”.
”Europa trebuie să rămână unită și puternică, atât în fața provocărilor economice, cât și a celor geopolitice. Este important să dăm dovadă de solidaritate și hotărâre!”, a conchis Virgil Popescu.
PARLAMENTUL EUROPEAN
Îngrijorat de rata istorică a inflației, Parlamentul European solicită BCE să facă mai mult pentru a stopa acest fenomen
Published
3 hours agoon
February 11, 2025By
Diana Zaim
Parlamentul European solicită, în premieră, Băncii Centrale Europene (BCE) să facă mai mult pentru a stopa inflația, ale cărei efecte cele mai grave sunt resimțite de cei mai vulnerabili din societate, și să se asigure că orice lansare a unui euro digital ia în considerare preocupările cetățenilor.
Astfel, plenul Legislativului European a votat un set de recomandări (378 de voturi pentru, 233 împotrivă și 26 de abțineri) ca BCE să realizeze o evaluare privind modul în care conflictele internaționale pot afecta stabilitatea prețurilor, potrivit unui comunicat oficial, remis CaleaEuropeana.ro.
Preocupări legate de inflație
Deputații europeni sunt îngrijorați de nivelurile „istorice și persistente” ridicate ale inflației, susținând că majorările de prețuri îi afectează cel mai mult pe cei cu venituri mai mici. Ei notează că BCE a greșit crezând că inflația va fi doar tranzitorie și că modelele de prognoză economică trebuie îmbunătățite pentru a permite o mai bună elaborare a politicilor. Parlamentul deplânge „subvenția semnificativă” acordată băncilor ca rezultat indirect al politicilor BCE, care a condus la plata unor dobânzi mari pentru depozitele bancare la BCE, și solicită măsuri pentru atenuarea acestei probleme.
Implementarea monedei euro digitale
Deputații europeni susțin că încrederea publicului este necesară pentru implementarea cu succes a monedei euro digitale și doresc ca BCE să demonstreze beneficiile acesteia înainte ca legiuitorii, mai degrabă decât Consiliul guvernatorilor BCE, să ia decizia privind introducerea sa. Ei insistă asupra faptului că euro digital trebuie să coexiste cu numerarul fizic, care „ar trebui să rămână disponibil pe scară largă în orice moment”. Preocupările legate de stabilitatea financiară și potențialele schimbări în structura sectorului financiar care rezultă din introducerea unui euro digital trebuie, de asemenea, luate în considerare de BCE, spun deputații europeni.
Pentru prima dată, deputații europeni cer BCE să elaboreze un plan geopolitic 2025-2030 pentru a înțelege mai bine implicațiile războaielor și conflictelor asupra stabilității prețurilor.
De asemenea, Parlamentul dorește ca BCE să evalueze modul în care schimbările climatice afectează capacitatea sa de a menține stabilitatea prețurilor. Instituția ar trebui să utilizeze instrumentele disponibile pentru a se asigura că băncile iau în serios riscurile financiare și externe, inclusiv riscurile climatice și geopolitice, se arată în rezoluție.
PARLAMENTUL EUROPEAN
Trei ani de război. Parlamentul European își menține angajamentul de a sprijini Ucraina pe calea aderării la UE
Published
6 hours agoon
February 11, 2025By
Diana Zaim
La trei ani de când Federația Rusă a început „războiul de agresiune la scară largă, neprovocat, nejustificat și ilegal împotriva Ucrainei”, Conferința președinților Parlamentului European își reiterează sprijinul pentru susținerea Ucrainei în parcursul său de aderare la Uniunea Europeană. De asemenea, PE subliniază că va milita pentru finanțarea Ucrainei pentru ca aceasta să continue să se apere de agresorul rus și pledează pentru accentuarea sancțiunilor împotriva Rusiei în toate sectoarele esențiale.
Uniunea Europeană trebuie să rămână unită în angajamentul său de a sprijini Ucraina, care include asistență politică, militară, economică, umanitară și financiară.
- „Solicităm punerea în aplicare deplină și extinderea semnificativă a sancțiunilor împotriva Rusiei și a complicilor săi, inclusiv măsuri eficiente de prevenire a eludării acestora, cu scopul de a submina definitiv capacitatea acesteia de a purta războaie și de a-i trage la răspundere pe cei responsabili de agresiune și de încălcarea drepturilor omului.”
- „Ne exprimăm sprijinul deplin pentru aspirațiile de integrare europeană ale Ucrainei. Parlamentul European își menține angajamentul de a sprijini Ucraina pe calea către aderarea la UE, recunoscând progresele sale semnificative în materie de reforme în cele mai dificile circumstanțe.”
- La împlinirea a trei ani de la această agresiune brutală, Conferința președinților Parlamentului European onorează rezistența poporului ucrainean și aduce un omagiu tuturor celor care și-au sacrificat viața pentru libertate și democrație. Suntem ferm alături de Ucraina, reafirmând că pacea, securitatea și justiția vor prevala”.
Ca viitor stat membru, Ucraina va trebui să continue să adere la valorile enumerate la articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, și anume respectarea demnității umane, libertatea, democrația, egalitatea, statul de drept și respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor aparținând minorităților.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Virgil Popescu este convins că relația România-SUA va continua să fie una puternică: Voi susține activ și din PE dezvoltarea parteneriatului pe energie pentru a ne atinge obiectivele de securitate energetică

SUA impun sancțiuni împotriva unei rețele rusești de criminalitate informatică

Marea Britanie, următoarea țintă în războiul tarifelor demarat de Trump? Președintele american a criticat deficitul ”uriaș” pe care SUA îl au în relația cu Regatul Unit: Nu vor exista ”excepții”

Îngrijorat de rata istorică a inflației, Parlamentul European solicită BCE să facă mai mult pentru a stopa acest fenomen

Summitul AI de la Paris: Marea Britanie și Statele Unite au refuzat să semneze declarația internațională privind inteligența artificială

Uniunea Competențelor va asigura acces egal fetelor și femeilor la competențe-cheie pentru competitivitatea și reziliența UE, subliniază vicepreședintele executiv Roxana Mînzatu: Talentul nu are gen

Ilie Bolojan, desemnat președinte interimar al României începând cu 12 februarie după demisia lui Klaus Iohannis din funcția de președinte

Marcel Ciolacu, discuții cu directorul SG RECOVER al Comisiei Europene despre implementarea PNRR într-un „ritm dinamizat” la nivelul ministerelor: 2025 este anul investițiilor pentru România

Studiu: Populiștii de extremă dreapta folosesc cel mai des dezinformarea și știrile false pentru a obține avantaje politice față de partidele cu altă orientare politică

Ministrul Digitalizării, prezent la Summitul AI de la Paris: Scopul meu e ca România să fie la masa deciziilor în materie de AI

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

Înainte de împlinirea a 48 de ani de la cutremurul din 1977, Gabriela Firea solicită fonduri europene suplimentare și prevenție reală pentru a proteja românii de consecințele unui viitor cutremur major

Vicepreședintele PE, Victor Negrescu, pledează pentru ”dialog și soluții pragmatice” care să contribuie la reconstruirea colaborării între UE și Regatul Unit: Putem asigura un viitor comun mai bun

Eurodeputatul Virgil Popescu subliniază importanța de a finaliza interconectarea rețelelor de energie electrică pentru o consolidare uniformă a competitivității în UE

Candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale, validată de PSD: Avem nevoie să ne apărăm și să ne respectăm condiția de țară a UE, a NATO, a parteneriatului strategic cu Statele Unite

Guvernul a adoptat Bugetul pentru 2025. Ministrul Tánczos Barna: Prin acest buget, punem bazele unei noi viziuni prin care rezolvăm probleme structurale și consolidăm creșterea economică cu ajutorul fondurilor UE

Premierul Belgiei, discurs la Universitatea Harvard din SUA: Rusia a intervenit în alegerile din România, denunțăm asta!

Giganții europeni mută în cursa tehnologică globală: Vodafone a efectuat primul apel video în spațiu din lume dintr-o zonă fără acoperire, folosind un smartphone și sateliți comerciali

“Este timpul să repornim motorul inovării din Europa”: Comisia von der Leyen a lansat Busola competitivității, axată pe inovare, decarbonizare, securitate, simplificare, piața unică, finanțare și competențe

PE marchează Ziua Internațională a Comemorării Holocaustului printr-o ședință solemnă dedicată celor șase milioane de victime. Povestea violoncelistului Pál Hermann, ucis de naziști, a răsunat în hemiciclu

În fața Curții de Justiție a UE, Ursula von der Leyen se angajează să exploreze noi căi pentru a proteja tratatele și valorile atemporale ale Uniunii într-o lume aflată în schimbare
Trending
- ROMÂNIA6 days ago
Un raport oficial francez confirmă “manipularea pe scară largă” a alegerilor din România, primele alegeri democratice majore din Europa anulate din cauza ingerințelor străine
- CORESPONDENȚĂ SPECIALĂ1 day ago
“Multipolarizare”: Maga Carta și abdicarea lui Trump de la Pax Americana, furtună polară în Europa, China în pole-position și Rusia țarului (raportul Conferinței de Securitate de la München)
- NATO1 week ago
NATO are idei “secrete” privind pacea în Ucraina: “Putin nu va mai încerca niciodată după asta” să cucerească Ucraina
- SUA1 week ago
Elon Mask propune desființarea USAID și susține că Donald Trump este de acord
- ROMÂNIA1 week ago
Raport comun OCDE-CE: România investește cel mai puțin din UE pentru îngrijirea pacienților oncologici și are cea mai scăzută participare la programele de screening