România marchează sâmbătă, 3 februarie 2024, aniversarea 15 ani de la pronunțarea, în 2009, a Hotărârii Curții Internaționale de Justiție de la Haga (CIJ) în procesul privind Delimitarea Maritimă în Marea Neagră, echipa ce a reprezentat România fiind condusă la acea vreme de Bogdan Aurescu, în calitate de Agent al României în fața CIJ. Acum, fostul ministrul de externe și ex-consilier prezidențial urmează să își preia săptămâna viitoare mandatul de judecător al Curții Internaționale de Justiție, în urma competiției câștigate la nivelul Organizației Națiunilor Unite în fața candidatului Federației Ruse.
Procesul încheiat în 2019, care s-a derulat pe durata a mai mult de patru ani, reprezintă un succes diplomatic de referință pentru România, țării noastre revenindu-i 9.700 kilometri pătrați de platou continental și zonă economică exclusivă în Marea Neagră, adică aproape 80% din suprafața aflată în dispută în fața CIJ.
“Azi se împlinesc 15 ani de când România a devenit mai mare: Echipa pe care am condus-o ca Agent a obținut de la Curtea Internațională de Justiție unica extindere de jurisdicție suverană și de drepturi suverane ale României după Marea Unire din 1918 – 9700km2 platou continental și zonă economică exclusivă”, a scris Aurescu, pe platforma de socializare X.
Azi se împlinesc 15 ani de când România🇹🇩 a devenit mai mare: Echipa pe care am condus-o ca Agent a obținut de la #CurteaInternaționalădeJustiție unica extindere de jurisdicție suverană &drepturi suverane ale RO după Marea Unire/1918: 9700km2 platou continental&zonă ec exclusivă. pic.twitter.com/uxjWPuFEdm
— Bogdan Aurescu (@BogdanAurescu) February 3, 2024
Hotărârea CIJ din 3 februarie 2009 a reprezentat pentru România prima și unica extindere de jurisdicție suverană și drepturi suverane a țării noastre după Marea Unire din 1918. De asemenea, a fost prima hotărâre din istoria Curții Internaționale de Justiție pronunțată în unanimitate de judecătorii CIJ, după peste 40 de ani în care acest diferend politic bilateral complex nu a putut fi soluționat prin negocieri bilaterale.
Hotărârea a devenit un punct de referință pentru soluționarea diferendelor internaționale pe cale pașnică în domeniul delimitărilor maritime, fiind citată de-a lungul timpului în jurisprudența CIJ și a altor instanțe internaționale, precum şi în doctrina dreptului internațional în materie.
Echipa României în procesul de la Haga a fost condusă, pe durata procesului (2004-2009), de ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu, în calitate de Agent al României în fața Curții Internaționale de Justiție. Din echipa României au făcut parte diplomați și experți din cadrul MAE, precum și specialiști din cadrul Ministerului Apărării Naționale și Agenției Naționale pentru Resurse Minerale.
În total, echipa a fost compusă din 20 de membri, dintre care 3 consilieri străini, experți în domeniul dreptului internațional, inclusiv profesorul australian James Crawford, reputat specialist în domeniul dreptului internațional, trecut în neființă la 31 mai 2021.




