U.E.
Austria înființează o ”unitate de apărare a frontierelor” pentru a gestiona afluxul de migranți
Published
7 years agoon
By
Teodora IonMinistrul de Interne al Austriei, Herbert Kickl, membru al Partidului Libertăţii (FPOe, extrema dreaptă), a anunţat joi înfiinţarea „unei unităţi de apărare a frontierelor“, care va avea rolul de a gestiona afluxul de migranţi similar, potrivit lui, celui din 2015, anunță Adevărul.ro.
„Nu se pune problema ca 2015 să se repete. Prin urmare, am dat instrucţiuni pentru înfiinţarea unei «unităţi de apărare a frontierelor»“, a declarat Herbert Kickl pentru cotidianul Tiroler Tageszeitung, preluat de AFP.
„Obiectivul este de a asigura o gestionare ordonată a frontierelor în câteva ore“, a precizat el.
„Nu se va mai întâmpla să treacă cineva fără control“, a promis ministrul austriac.
În 2015, în timpul crizei imigranţilor, sute de mii de persoane provenind din Siria, Irak sau Afganistan au tranzitat Austria pentru a ajunge în Germania sau în alte ţări din vestul şi nordul Europei. În acel an, Austria a înregistrat un număr record de cereri de azil, notează AFP.
Săptămâna trecută, Herbert Kickl a intrat într-o polemică după ce a propus cantonarea solicitanţilor de azil în mod „concentrat“ în centre speciale. Zeci de mii de austrieci au ieşit în stradă pentru a denunţa această propunere, subliniind că aduce aminte de lagărele naziste.
Coaliţia a rezultat în urma alegerilor anticipate din luna octombrie, la care extrema dreapta s-a ridicat pe valul nepopular al nemulţumirii provocate de afluxul de migranţi şi de unele abordări ale Uniunii Europene. Pentru a câştiga voturi, partidul lui Kurz a preluat şi el din mesajul FPOe.
Totuşi, în urma negocierilor post-electorale dintre cele două partide, ele au convenit menţinerea angajamentului european al Austriei. Kurz a apreciat în schimb că UE trebuie să accepte mai multă ”subsidiaritate” în favoarea statelor membre, adică un rol sporit al statelor naţionale în faţa instituţiilor europene.
Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.
You may like
”Combateți fascismul”. Zeci de mii de oameni au protestat în Austria împotriva unui ”cancelar de extremă-dreapta”
Ministrul energiei demontează un fake news: Exportul de gaze din Marea Neagră în Germania nu reprezintă prețul aderării României la Schengen. Este o cantitate sub 1% din producția estimată
Președintele Austriei l-a mandatat oficial pe Herbert Kickl, liderul extremei-drepte, cu formarea guvernului
Președintele Austriei se va întâlni cu liderul extremei-drepte pentru a-i încredința formarea unui guvern
Noul lider interimar al conservatorilor din Austria, deschis la negocieri cu naționaliștii din FPÖ: Nu este vorba despre mine sau despre Herbert Kickl, este vorba despre țară
Austria: Karl Nehammer va demisiona din funcția de cancelar și președinte al Partidului Popular după prăbușirea discuțiilor pentru formarea unei coaliții de guvernare
SUA
Șeful diplomației daneze admite că Statele Unite au interese de securitate legitime în Arctica: „Suntem pregătiți să continuăm discuțiile cu noul președinte”
Published
1 hour agoon
January 13, 2025By
Andreea RaduDanemarca recunoaște că Statele Unite au interese de securitate legitime în regiunea arctică și este pregătită să discute cu viitoarea administrație Trump, a afirmat luni ministrul de externe danez Lars Lokke Rasmussen, informează Reuters, potrivit Agerpres.
„Suntem de acord că americanii au anumite îngrijorări despre situația securității în Arctica, pe care le împărtășim și astfel, în strânsă cooperare cu Groenlanda, suntem pregătiți să continuăm discuțiile cu noul președinte al Statelor Unite, pentru a asigura interesele legitime americane”, a spus șeful diplomației daneze într-o conferință de presă la Ierusalim.
„Nu vă pot asigura cu privire la niciuna dintre cele două”, a declarat preşedintele ales, întrebat despre o eventuală recurgerea la forţa armată pentru a anexa canalul, arteră vitală a transportului maritim mondial, şi Groenlanda, teritoriu autonom al Danemarcei.
În cadrul unei conferinţe de presă la reşedinţa sa din Mar-a-Lago, din statul Florida, Donald Trump a adăugat că cele două obiective sunt „foarte importante pentru securitatea economică” a SUA.
În acelaşi timp, Donald Trump a ameninţat că va folosi „forţa economică” împotriva Canadei, după ce a afirmat cu o zi înainte că este în interesul acestui aliat al Statelor Unite să devină “al 51-lea stat” american.
Donald Trump deja afirmase la finalul anului trecut că, în opinia sa, controlul Groenlandei este „o necesitate absolută pentru securitatea națională și libertatea în lume”.
Groenlanda face parte din Danemarca de mai bine de 600 de ani, dar în prezent își controlează majoritatea afacerilor interne ca teritoriu autonom în cadrul regatului danez. Groenlanda a devenit un teritoriu formal al Danemarcei în 1953 și se supune constituției daneze, ceea ce înseamnă că orice schimbare a statutului său juridic ar necesita un amendament constituțional.
În 2009, insulei i s-a acordat o largă autonomie de autoguvernare, inclusiv dreptul de a declara independența față de Danemarca prin referendum.
Prim-ministrul Groenlandei, Mute Egede, care a intensificat demersurile pentru obținerea independenței, a declarat în repetate rânduri că insula nu este de vânzare și că este la latitudinea cetățenilor săi să își decidă viitorul.
În 2019, atât Groenlanda, cât și Danemarca au respins oferta lui Trump, aflat atunci la primul mandat de președinte, de a cumpăra insula.
Când Groenlanda era încă o colonie, SUA, sub conducerea președintelui de atunci Harry Truman, a încercat să cumpere insula ca activ strategic în timpul Războiului Rece pentru 100 de milioane de dolari în aur, dar Copenhaga a refuzat să vândă insula.
MAREA BRITANIE
Keir Starmer îl numește pe Michael Ellam pentru a conduce negocierile de resetare a relațiilor dintre Marea Britanie și UE
Published
2 hours agoon
January 13, 2025By
Teodora IonPremierul britanic Keir Starmer l-a numit pe fostul consilier de imagine al lui Gordon Brown, prim-ministru în perioada 2007-2010, pentru a conduce negocierile cu Uniunea Europeană, în vederea resetării relațiilor, informează Politico Europe.
Michael Ellam a fost director de comunicare la Downing Street din 2007 până în 2009, iar din 2013 lucrează pentru banca HSBC.
În calitate de secretar permanent adjunct la Cabinet Office, acesta se va ocupa de ”resetarea” de resetarea relațiilor dintre Uniunea Europeană și Bruxelles și de negocierea unor legături mai strânse pe teme precum comerțul și securitatea.
Ellam este cea mai recentă numire în funcțiile guvernamentale care provine din rândul fostelor figuri ale Partidului Laburist.
Peter Mandelson, un alt șef de comunicare al No.10, a fost numit ambasador în SUA, în timp ce fostul șef de cabinet al No.10, Jonathan Powell, a fost numit consilier pentru securitate națională. Liz Lloyd, fostul adjunct al șefului de cabinet al lui Blair, a fost numită director de elaborare a politicilor.
Recrutarea pentru noul rol al lui Ellam în Cabinet Office a început anul trecut, cererile închizându-se pe 8 decembrie.
Ministrul pentru Brexit, Nick Thomas-Symonds, cu care Ellam va lucra îndeaproape, a declarat că este ”încântat” că directorul HSBC ”își aduce talentele în inima guvernului”.
”Experiența lui Michael la cele mai înalte niveluri ale finanțelor internaționale va fi un avantaj imens în timp ce lucrăm pentru a asigura creșterea economică în numele poporului britanic, inclusiv prin resetarea relației noastre cu UE”, a spus el.
Într-o declarație, Ellam a declarat că este ”încântat să fie numit secretar permanent adjunct pentru Uniunea Europeană și afaceri economice internaționale și să mă întorc la serviciul public după un deceniu în sectorul privat.
”Aștept cu nerăbdare să lucrez cu prim-ministrul, ministrul pentru relațiile cu UE și alții pentru a realiza obiectivele guvernului pe această agendă importantă”, a continuat acesta.
Obiectivul lui Starmer este mai conturat, și anume acela de a relansa relațiile cu Uniunea Europeană, inclusiv printr-un pact de securitate.
În luna februarie, mai exact la începutul acesteia, premierul britanic va participa la discuții dedicate apărării cu liderii celor 27 de țări membre ale UE, prima de acest gen după ani de tensiuni generate de Brexit, exitând astfel prilejul de a aborda și chestiunile bilaterale.
COMISIA EUROPEANA
UE alocă încă 148 milioane de euro sub formă de ajutor umanitar pentru Ucraina și Republica Moldova
Published
2 hours agoon
January 13, 2025By
Andreea RaduUniunea Europeană a anunțat luni un nou pachet de ajutor umanitar în valoare de 140 milioane de euro pentru Ucraina și un sprijin suplimentar de 8 milioane de euro pentru Republica Moldova, în contextul în care războiul de agresiune al Rusiei continuă să aibă un impact devastator.
Potrivit comunicatului oficial, aproximativ 12,7 milioane de persoane au nevoie de asistență urgentă, iar noua finanțare a Comisiei Europene va fi utilizată pentru a oferi sprijin vital și pentru a garanta că ajutoarele esențiale ajung la cele mai vulnerabile populații din Ucraina.
Noua finanțare în valoare de 148 de milioane de euro va continua să sprijine ajutorul umanitar vital atât în Ucraina, cât și în Republica Moldova și va ridica totalul ajutorului umanitar alocat de Comisia Europeană la peste 1,1 miliarde de euro.
Din noul pachet:
- 140 de milioane de euro sunt alocate pentru proiecte umanitare în Ucraina. Finanțarea va fi direcționată către asistența de urgență, inclusiv alimente, adăposturi, apă potabilă, asistență medicală și protecție pe timp de iarnă. Prioritățile cheie sunt sprijinirea populațiilor vulnerabile din regiunile puternic afectate de război din estul și sudul Ucrainei.
- 8 milioane de euro sunt alocate pentru proiecte umanitare în Republica Moldova. Sprijinul se va concentra pe ajutorarea refugiaților ucraineni și a comunităților gazdă din Republica Moldova, prioritizând asistența financiară, accesul la servicii esențiale precum îngrijirea medicală și educația, precum și suportul psihosocial.
Astăzi, comisarul pentru pregătire, gestionarea crizelor și egalitate, Hadja Lahbib, efectuează o vizită în Ucraina pentru a consolida eforturile actuale ale UE de a furniza asistență esențială. În timpul vizitei, comisarul Lahbib se va întâlni cu principalii lideri ucraineni, inclusiv cu președintele Volodimir Zelenski și cu înalți funcționari, pentru a discuta provocările umanitare urgente și alocarea strategică a ajutorului UE. De asemenea, ea se va întâlni cu beneficiarii ajutorului umanitar al UE și cu partenerii locali.
„Noua noastră finanțare de 148 milioane de euro drept sprijin umanitar este o dovadă mai puternică a faptului că suntem alături de ucraineni atunci când au nevoie. Vom continua să facem tot ce ne stă în putere pentru a-i ajuta pe cei afectați de această criză, cu toți partenerii noștri și cu autoritățile ucrainene”, a afirmat Hadja Lahbib
Înainte de a ajunge la Kiev, comisarul european a vizitat deja centrul Medevac al UE din Rzeszów, care sprijină mecanismul de protecție civilă în evacuările medicale ale pacienților grav bolnavi din Ucraina și țările învecinate. Aproximativ 4.000 de pacienți au fost transferați în spitale europene pentru tratament de la înființarea sistemului în martie 2022.
De la începerea agresiunii ruse în februarie 2022, Uniunea Europeană coordonează cea mai mare operațiunea a sa desfășurată vreodată în cadrul Mecanismului european de protecție civilă, livrând peste 150.000 de tone de produse Ucrainei. De asemenea, UE a desfășurat asistență din rezervele sale rescEU, furnizând Kievului generatoare electrice, echipament medical, adăposturi temporare și stații de tratare a apei.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”
Autoritatea pentru Digitalizarea României a finalizat interconectarea Sistemului Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) cu alte baze de date naţionale, jalon din PNRR
România înregistrează cel mai mare deficit de cont curent din UE în trimestrul al treilea din 2024 (Eurostat)
Șeful diplomației daneze admite că Statele Unite au interese de securitate legitime în Arctica: „Suntem pregătiți să continuăm discuțiile cu noul președinte”
Ministrul Energiei demontează încă un fake news: Furnizăm energie R. Moldova în termeni comerciali. Oricine poate verifica datele publice
Polonia, singurul aliat NATO care și-a asumat un buget al apărării de 5% din PIB, susține apelul lui Trump în acest sens: Putem fi “legătura transatlantică” între Europa și SUA
Keir Starmer îl numește pe Michael Ellam pentru a conduce negocierile de resetare a relațiilor dintre Marea Britanie și UE
UE alocă încă 148 milioane de euro sub formă de ajutor umanitar pentru Ucraina și Republica Moldova
Nivelul de încredere a ucrainenilor în Volodimir Zelenski a scăzut cu 25% în decursul lui 2024 (sondaj KIIS)
UE are în vedere o atenuare a sancțiunilor pentru Siria, care se află în tranziție după răsturnarea Regimului al-Assad
Șeful Pentagonului propune creșterea cheltuielilor militare cu 50 mld. de dolari, ceea ce ar împinge bugetul pentru apărare la peste 1 trilion de dolari în următorii cinci ani
V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie
Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013
Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”
Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia
9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial
Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa
Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”
Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar
Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei
Mark Zuckerberg anunță că “va reduce drastic cenzura” pe Facebook și Instagram și va acorda “prioritate libertății de exprimare”, criticând guvernele, presa tradițională și UE
Președintele Austriei se va întâlni cu liderul extremei-drepte pentru a-i încredința formarea unui guvern
Susținători ai Ucrainei au protestat la Bratislava împotriva politicilor pro-ruse ale premierului Fico: Slovacia e Europa
Donald Tusk, la debutul președinției Poloniei la Consiliul UE: “Suntem pregătiți să pornim din nou pe calea europeană a măreției, forței și suveranității”
“Securitate, Europa!”. Președintele Consiliului European consideră că președinția Poloniei la Consiliul UE va dovedi că “patriotismul și integrarea europeană sunt interconectate”
În acordurile imnului UE, Cătălin Predoiu și omologul bulgar au ridicat simbolic ultima barieră de frontieră în primul minut al anului 2025, marcând aderarea deplină a României și a Bulgariei la Schengen
Guvernul adoptă Ordonanța „Trenuleț”, un set de măsuri fiscal-bugetare pentru reducerea deficitului la 7% în 2025 și menținerea accesului României la fondurile europene și din PNRR
Guvernul a depus jurământul. Klaus Iohannis: Oamenii așteaptă să mențineți ferm traiectoria pro-europeană și euro-atlantică din ultimii 35 de ani. Vă rog să acţionaţi aşa
Guvernul “Ciolacu 2” a primit la limită votul de încredere al Parlamentului României. Cabinetul coaliției PSD-PNL-UDMR va depune jurământul la Cotroceni
După 200 de reuniuni de negociere, UE și Elveția au ajuns la un ”acord istoric” de modernizare a cooperării dintre cele două părți
Trending
- COMISIA EUROPEANA5 days ago
Vicepreședintele Comisiei Europene, Stéphane Séjourné, vine în România înainte de lansarea dialogului strategic privind viitorul industriei auto. El va discuta la INCAS și despre concurența neloială a Chinei pe piața dronelor
- ROMÂNIA1 week ago
Patronatul Proiectanților în Construcții solicită Guvernului măsuri echilibrate pentru susținerea sectorului construcțiilor și a economiei românești
- ROMÂNIA5 days ago
Oficial: România va fi admisă vineri în programul Visa Waiver, iar românii vor putea călători fără vize în SUA
- CONSILIUL EUROPEAN1 week ago
“Securitate, Europa!”. Președintele Consiliului European consideră că președinția Poloniei la Consiliul UE va dovedi că “patriotismul și integrarea europeană sunt interconectate”
- U.E.1 week ago
Susținători ai Ucrainei au protestat la Bratislava împotriva politicilor pro-ruse ale premierului Fico: Slovacia e Europa