Connect with us

TRANSPORT

Premiere nationale la Salonul Auto Moto de la Bucuresti

Published

on

samBucurestiul gazduieste zilele acestea Salonul Auto Moto 2013. Vizitatorii pot admira modelele a 21 de marci auto si a 7 marci de motociclete si scutere. La eveniment sunt prezentate premiere nationale cum ar fi Skoda Octavia 3, noul Seat Leon FR sau Volvo V40 Cross Country, singurul automobil cu airbag pentru pietoni.

Cei interesati sa achizitioneze o masina sau o motocicleta vor beneficia de oferte speciale propuse de expozanti cu ocazia salonului.

 

Alexandru Padure

Sursa: www.sam.ro

POLITICĂ

Klaus Iohannis a testat trenul Gara de Nord – Aeroportul Otopeni: Acesta va fi ritmul de dezvoltare impus pentru anii următori. Va schimba fața României în sens pozitiv

Published

on

© Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, luni, la deplasarea test cu trenul pe conexiunea feroviară Gara de Nord – Aeroport “Henri Coandă”, prilej în care șeful statului a menționat că este mulțumit de ritmul în care au fost finalizate lucrările și că prin astfel de investiții în infrastructura de transport se va schimba “fața României”.

În cursul unor scurte declarații de presă alături de prim-ministrul Ludovic Orban și ministrul transporturilor Lucian Bode, Iohannis a subliniat că a “participat astăzi la un test pe singura linie nouă de cale ferată construită, nu din 1989, ci din din anul 1984 încoace”.

 

“Iată că Planul de Relansare Economică pe care l-am elaborat împreună cu Guvernul Orban începe să-și arate și partea practică. Pentru a sublinia importanța dezvoltării infrastructurii feroviare, am participat astăzi la un test pe singura linie nouă de cale ferată, construită, atenție, nu din `89 încoace, din `84 încoace, cum ne-a spus domnul ministru. Noi dorim să dezvoltăm Aeroportul Internațional, dorim să-i dăm amploare, dar pentru asta, evident, este nevoie să poți ajungi în aeroport în condiții foarte bune, în condiții predictibile, și pentru acest lucru legătura de la Gara de Nord până la Aeroport este absolut esențială. Este evident că în acest fel și în acest ritm vom reuși să modernizăm infrastructura din România. Nu întâmplător am participat în ultimele zile la metrou, la autostradă și, iată, acum la testarea acestei noi căi ferate”, a spus președintele.

În condițiile în care conexiunea feroviară Gara de Nord – Aeroportul Otopeni a fost realizată cu fonduri europene nerambursabile, șeful statului a spus că România va putea să realizeze infrastructura sa de transport prin bani europeni și a făcut trimitere la Planul Național de Relansare Economică.

“Dezvoltarea infrastructurii de transport este fundația pe care se clădește Planul de Relansare Economică. Romania are nevoie de o dezvoltare economică sustenabilă, puternică și pentru asta este nevoie de infrastructură de transport, iar pentru a putea realiza această infrastructură de transport avem o șansă enormă, acum în anii care urmează, când putem să folosim banii europeni care ne sunt puși la dispoziție. Trebuie sa recunoaștem că bani europeni am avut și până acum, doar voința politică până acum a fost puțină. Dacă ne gândim doar că din 2016 până in 2019 s-a realizat din aceasta linie 11% și, în niciun an de când a venit guvernului liberal, s-a realizat practic tot restul, linia este ca și realizată, putem să ne dăm seama care este voința politică și putința politică”, a mai declarat Klaus Iohannis.

“Îi felicit pe toți – premier, ministru, constructori, consultanți, și toată lumea care a participat și a facilitat aceast[ dezvoltare. Sunt convins că acesta va fi ritmul impus pentru anii următori, un ritm care va schimba fața României în sens pozitiv”, a conchis el.

Ministrul Transporturilor Lucian Bode a declarat în urmă cu o săptămână că linia de cale ferată Gara de Nod-Aeroportul Otopeni ar putea fi dată în folosință în 12 decembrie, odată cu noul mers al trenurilor. Potrivit acestuia, distanța dintre Gara de Nord și Aeroport va fi parcursă în 15-17 minute, iar trenul va circula cu o frecvență de 50 de minute.

Potrivit CFR SA, noua cale ferată spre aeroport porneşte din zona de racordare (fosta Haltă Odăile) pe aproximativ 600 de metri, traseul continuă cu o zonă de consolidare, în lungime de 900 de metri, şi un viaduct de 1,52 kilometri, care supratraversează DN1, până la noua staţie de călători, de la Terminalul Sosiri Aeroportul Internaţional ‘Henri Coandă’. Pe întregul traseu a fost montată linia de cale ferată, constructorul executând în prezent ultimele lucrări de buraj şi profilare mecanică.

Proiectul ”Modernizarea liniei de cale ferată Bucureşti Nord – Aeroportul Internaţional “Henri Coandă” Bucureşti – FAZA I: Racord C.F. la Terminalul T1, Aeroportul Internaţional “Henri Coandă Bucureşti” prevede construirea unei căi ferate simple pe o lungime de 2,95 km, cu trei podeţe, un viaduct de 1,52 km lungime (37 de pile şi o culee) care supratraversează DN1 şi o staţie CF, cu linie dublă, la Terminalul T1.

Valoarea contractului este de 398,1 milioane de lei. Sursa de finanţare o constituie fondurile europene nerambursabile.

Continue Reading

ROMÂNIA

Președintele Klaus Iohannis testează luni conexiunea feroviară Gara de Nord – Aeroport “Henri Coandă”, finanțată cu fonduri europene

Published

on

© Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis participă, luni, la deplasarea test cu trenul pe conexiunea feroviară Gara de Nord – Aeroport “Henri Coandă”.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, la finalul deplasării, şeful statului va susţine o declaraţie de presă.

La deplasarea test cu trenul pe conexiunea feroviară Gara de Nord-Aeroport “Henri Coandă” participă şi premierul Ludovic Orban şi ministrul Transporturilor, Lucian Bode, informează Agerpres.

Ministrul Lucian Bode a afirmat săptămâna trecută că linia de cale ferată Gara de Nord – Aeroport Otopeni va fi dată în folosinţă în decembrie.

Potrivit CFR SA, noua cale ferată spre aeroport porneşte din zona de racordare (fosta Haltă Odăile) pe aproximativ 600 de metri, traseul continuă cu o zonă de consolidare, în lungime de 900 de metri, şi un viaduct de 1,52 kilometri, care supratraversează DN1, până la noua staţie de călători, de la Terminalul Sosiri Aeroportul Internaţional ‘Henri Coandă’. Pe întregul traseu a fost montată linia de cale ferată, constructorul executând în prezent ultimele lucrări de buraj şi profilare mecanică.

Proiectul ”Modernizarea liniei de cale ferată Bucureşti Nord – Aeroportul Internaţional “Henri Coandă” Bucureşti – FAZA I: Racord C.F. la Terminalul T1, Aeroportul Internaţional “Henri Coandă Bucureşti” prevede construirea unei căi ferate simple pe o lungime de 2,95 km, cu trei podeţe, un viaduct de 1,52 km lungime (37 de pile şi o culee) care supratraversează DN1 şi o staţie CF, cu linie dublă, la Terminalul T1.

Valoarea contractului este de 398,1 milioane de lei. Sursa de finanţare o constituie fondurile europene nerambursabile.

Continue Reading

POLITICĂ

Klaus Iohannis, la deschiderea unui nou tronson de autostradă: Am venit pentru a da semnalul că trebuie să lucrăm mai repede, să ne ținem de termene și să avansăm mult mai repede

Published

on

© Administrația Prezidențială

Președintele Klaus Iohannis a declarat vineri, la deschiderea tronsonului de autostradă Iernut – Chețani, că este evident că infrastructura din România a rămas mult în urmă și a precizat că prezența sa la eveniment are rolul de a da semnalul că trebuie să lucrăm mai repede, trebuie să ne ținem de termene și trebuie să avansăm mult, mult mai repede cu lucrările de infrastructură.

“Nu vreau să detaliez iarăși de ce s-a rămas în urmă. Cred că prin jurul meu sunt oameni care știu cu toții că de fapt nu s-a prea vrut să se dezvolte infrastructura și acum această paradigmă s-a schimbat. Acum se vrea! Vă rog să înțelegeți bine de ce sunt eu aici astăzi. Nu am venit pentru festivisme și nu am venit pentru a încheia ceva. Am venit pentru a da un semnal. Am venit pentru a da semnalul că trebuie să lucrăm mai repede, trebuie să ne ținem de termene și trebuie să avansăm mult, mult mai repede cu lucrările de infrastructură. Acest eveniment nu este un punct terminus. Acest eveniment este un punct intermediar. Este un punct intermediar fiindcă mai avem foarte, foarte mult de lucru în România”, a spus Iohannis, la deschiderea tronsonului de autostradă Iernut – Cheţani din judeţul Mureş în prezența prim-ministrului Ludovic Orban și a ministrului transporturilor Lucian Bode.

Șeful statului a reamintit că Planul de Relansare pentru Economia României lansat împreună cu guvernul Orban alocă o importanță majoră infrastructurii mari.

“Avem nevoie de infrastructură. Pentru asta, sigur, avem nevoie de finanțare, dar iată că deja fondurile europene sunt pregătite. Lucrările trebuie să fie pregătite și aceste proiecte de infrastructură mare vor fi imboldul cu care economia României se va relansa semnificativ. Prezența mea astăzi aici vrea să arate că mă interesează și voi rămâne conectat la aceste proiecte. Voi rămâne conectat fiindcă îmi dau seama de importanța lor. Dezvoltarea infrastructurii în România este nu doar o dorință politică de campanie, este o necesitate de bază”, a completat președintele.

Klaus Iohannis a dat asigurări că lucrările de infrastructură planificate vor fi realizate într-un timp surprinzător de scurt.

Gândiți-vă că, dacă vorbim de lucrări de tip autostradă, avem ambiția să realizăm Autostrada Transilvania, care trebuie finalizată, Autostrada Unirii, Valea Prahovei, Valea Oltului și multe alte lucrări pe care le-am planificat și pe care de data asta, pot să vă asigur, le vom realiza într-un timp surprinzător de scurt! În acest sens, vă doresc tuturor mult succes!”, a conchis el.

Lucrările acestui lot de autostradă au început în anul 2016, iar valoarea contractului este de 437,6 milioane de lei. După deschiderea acestui lot, românii vor avea în total la dispoziție 873 de kilometri de autostradă.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending