Siegfried Mureșan, raportorul Parlamentului European pentru Republica Moldova, a declarat că în eventualitatea în care Republica Moldova va adopta proiectul privind modificarea sistemului electoral, UE și-ar putea retrage ajutorul financiar promis, informează Știrile TVR.
Ajutorul financiar de 100 de milioane de euro aprobat inițial de Comisia Europeană pentru Republica Moldova ar putea fi blocat. Banii sunt condiționați de îndeplinirea unor obiective – cum ar fi combaterea corupției și independența justiției.
Parlamentul European va lua decizia finală pe 18 mai. Deputați ai Partidului Democrat, la guvernare, și socialiștii apropiați de Igor Dodon au aprobat în grabă, într-o primă lectură, trecerea la sistemul electoral mixt. Unii lideri ai opoziției de la Chișinău, care participă la proteste, spun că astfel vor ajunge în Parlament doar persoane cu bani şi resurse administrative.
Peste 5.000 de persoane au protestat duminică în fața parlamentului de la Chișinău împotriva schimbării sistemului electoral din Republica Moldova, la apelul societății civile și al mai multor partide neparlamentare, informează Agerpres.
Reprezentanții Partidului Democrat, aflat la putere în Republica Moldova, au propus anterior modificarea Codul Electoral și trecerea la sistemul de vot uninominal. Președintele Igor Dodon a afirmat că este necesar să se treacă la sistemul electoral mixt care presupune alegerea pe liste de partid a jumătate din numărul deputaților, iar cealaltă jumătate să fie aleasă pe circumscripții electorale uninominale.
Parlamentul a aprobat într-o primă lectură comasarea celor două proiecte de lege elaborate de democrați și socialiști cu privire la amendarea Codului Electoral al Republicii Moldova, care i-ar avantaja pe democrați și socialiști la alegerile parlamentare de anul viitor.
–




