Belgia își menține opoziția față de utilizarea activelor rusești pentru Ucraina într-un proces echivalent cu o confiscare: „Ar implica riscuri foarte importante”

Reluarea discuțiilor privind folosirea activelor rusești înghețate pentru sprijinirea Ucrainei a generat puțin interes în rândul miniștrilor de externe ai Uniunii Europene, a declarat vicepremierul și ministrul belgian de externe, Maxime Prévot, după reuniunea informală desfășurată în Irlanda, relatează Reuters și AFP, preluat de Agerpres.

Țările de Jos, Polonia, Spania și Suedia au cerut săptămâna trecută Uniunii Europene să examineze noi modalități prin care activele imobilizate ale Băncii Centrale a Rusiei ar putea fi utilizate în beneficiul Ucrainei. Propunerea a fost reluată de unii miniștri în timpul reuniunii din Irlanda.

„Dezbaterea a fost readusă pe masă la inițiativa a patru țări europene. Cu toate acestea, a stârnit puțin entuziasm sau interes în rândul colegilor”, a transmis Maxime Prévot după discuții.

Statele UE au imobilizat aproximativ 210 miliarde de euro din activele Băncii Centrale a Rusiei după declanșarea invaziei pe scară largă împotriva Ucrainei, în februarie 2022. Aproximativ 185 de miliarde de euro sunt deținute de Euroclear, depozitarul internațional de titluri de valoare cu sediul la Bruxelles.

Belgia și-a menținut în ultimul an opoziția față de orice mecanism care ar echivala cu o confiscare, invocând riscurile juridice și financiare și posibilitatea ca autoritățile de la Bruxelles să fie nevoite să suporte singure eventualele despăgubiri solicitate de Rusia.

„Am avut grijă să reiterez poziția Belgiei, care a rămas neschimbată de un an. Motivele care stau la baza opoziției noastre nu au dispărut în mod miraculos între timp”, a afirmat ministrul belgian de externe.

Prévot a avertizat că „utilizarea acestor active printr-un proces care ar echivala cu o confiscare ar implica riscuri foarte importante”.

Comisia Europeană propusese anterior folosirea lichidităților asociate activelor rusești pentru garantarea unui împrumut acordat Ucrainei. Belgia a respins însă planul, considerând că nu oferea suficiente garanții împotriva unor eventuale procese și cereri de despăgubire formulate de Moscova.

Cele patru state care solicită redeschiderea dosarului susțin că împrumutul de 90 miliarde de euro convenit de liderii UE pentru finanțarea Ucrainei în 2026 și 2027 nu va fi suficient pentru acoperirea necesităților Kievului.

Maxime Prévot a precizat că Belgia este conștientă de nevoile bugetare imediate ale Ucrainei și a indicat drept posibilă soluție devansarea unei părți din tranșa împrumutului european prevăzută pentru 2027.

„Pentru a primi echipamente militare în 2027, comenzile trebuie plasate și plătite încă de astăzi. Acest lucru explică solicitarea de a devansa parțial tranșa din 2027 a împrumutului european convenit în decembrie anul trecut”, a explicat oficialul belgian.

Belgia a susținut în mod repetat că o eventuală utilizare suplimentară a activelor rusești trebuie să fie susținută de garanții juridice solide și de un mecanism prin care riscurile financiare să fie împărțite între statele membre.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare