Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat miercuri seara că proiectul Legii salarizării unitare transmis Comisiei Europene a primit observații din partea experților europeni, iar Ministerul Finanțelor și Ministerul Muncii lucrează la revizuirea propunerii. Subiectul va fi discutat joi și la Palatul Cotroceni, unde președintele Nicușor Dan se întâlnește cu liderii fostei coaliții de guvernare și cu miniștrii interimari ai Finanțelor și Investițiilor și Proiectelor Europene.
Bolojan a precizat, la B1 TV, că proiectul a fost transmis Comisiei pentru a verifica îndeplinirea jalonului din PNRR, iar răspunsul primit miercuri conține observații și solicitări de clarificare.
„Nu au respins propunerea, au făcut anumite observații și au pus niște semne de întrebare și niște clarificări care sunt de bun simț”, a explicat premierul interimar, potrivit Agerpres.
Una dintre problemele semnalate de Comisia Europeană vizează impactul bugetar al majorării anvelopei salariale.
„E o problemă legată de faptul că, în condițiile în care crești anvelopa peste un anumit nivel, trebuie să găsești diferența de bani pe care trebuie să o reduci din altă parte. Deci, problema este ca la final, plus cu minus, să te încadrezi în ceea ce poate economia românească”, a spus Bolojan.
Premierul interimar a anunțat că joi va avea loc o nouă rundă de discuții și a avertizat asupra consecințelor în cazul în care România nu ajunge la un acord privind forma finală a legii.
„Sunt două posibilități: sau se ajunge la un consens și la o formulă de susținere, pe care eu personal o susțin, și am discutat și cu colegii din PNL să susținem acest proiect pentru că consider că este bun, și am explicat de ce, pentru România în contextul actual. Sau dacă nu se va ajunge la o înțelegere pe tema asta, atunci vom fi în situația în care vom pierde niște fonduri europene”, a mai spus Ilie Bolojan.
În acest context, președintele Nicușor Dan va avea joi, de la ora 14:00, la Palatul Cotroceni, o reuniune dedicată stadiului implementării PNRR. La întâlnire sunt așteptați Sorin Grindeanu, Ilie Bolojan, Dominic Fritz și Kelemen Hunor, precum și miniștrii interimari Alexandru Nazare și Dragoș Pîslaru.
Legea salarizării unitare reprezintă unul dintre jaloanele PNRR, iar îndeplinirea acestuia este legată de deblocarea unor fonduri europene în valoare de 770 de milioane de euro. Termenul-limită pentru realizarea jaloanelor este 31 august.




