BSDA 2024: În premieră, un avion de ultimă generație F-35 participă la cea mai mare expoziție de apărare din zona Mării Negre. Este considerat “cea mai avansată soluție de securitate pentru secolul al XXI-lea”

Un avion de luptă de ultimă generație F-35 a aterizat marți la București, pe Aeroportul Băneasa, pentru a participa în premieră la Black Sea Defense and Aerospace – BSDA 2024, este cea mai mare expoziţie de apărare, aeronautică şi securitate din Europa de Est și care va găzdui ca expozanţi cele mai mari firme de profil din lume, peste 400 de companii româneşti şi străine din 31 de ţări.

Prezența acestei aeronave la BSDA 2024 are loc în contextul în care România derulează în prezent pașii administrativi pentru pregătirea achiziției de avioane de luptă F-35, dezvoltat de compania americană Lockheed Martin și care urmează să o devină o emblemă a Forțelor Aeriene al Statelor Unite.

Avionul, programat să aterizeze marți, 21 mai, la ora 14.00, a pus roțile pe pista Aeroportului Băneasa la exact ora 14.00.

În ce fază de achiziție F-35 se află România?

Anul trecut, Ministerul Apărării Naționale a solicitat aprobarea prealabilă a Parlamentului pentru iniţierea procedurii de atribuire a acordurilor aferente achiziţiei a 32 de avioane F-35, în cadrul programului de înzestrare “Avion multirol de generaţia a V-a, F-35”, prin programul de asistenţă de securitate Foreign Military Sales (FMS). Costurile acestui program de achiziție se ridică la 6,5 miliarde de dolari, iar sumele vor fi alocate din bugetul MApN. 

Programul de înzestrare a Forțelor Aeriene Române cu avioane de luptă F-35 a fost aprobat în primăvara anului 2023 de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării, estimându-se că România se va dota cu astfel de aeronave la orizontul anilor 2030.

În prezent, România deține operațională o escadrilă completă de F-16, dislocată la Borcea, în apropiere de Mihail Kogălniceanu (MK). E vorba de 17 avioane F-16 achiziționate din Portugalia, care formează Escadrila 53 Vânătoare, de la Baza 86 Aeriană Borcea. 

România are totodată în derulare un contract pentru achiziționarea a încă 32 de avioane F-16 din Norvegia.

Avioanele F-16 vor asigura tranziția către F-35.

Performanțele F-35, prezentate de Lockheed Martin

Până în prezent, “cifrele” înregistrate de F-35 arată că 18 țări la nivel global participă la acest program, aproape 1.000 de avioane livrate și în curs de livrare, în vreme peste 18.000 de persoane (2.400 de piloți și 16.000 personal administrativ) au fost instruite pentru întrebuințarea avionului de generația a V-a.

La nivel european, avioanele F-35 se află în diferite faze de achiziție în 11 țări, dintre care 10 sunt state membre NATO (Marea Britanie, Olanda, Danemarca, Italia, Norvegia, Belgia, Polonia, Finlanda, Germania și Cehia) și Elveția, cu Grecia (40 de aeronave) și România (32 de avioane) aflate în așteptare.

Cele 11 țări menționate găzduiesc deja sau urmează să găzduiască la bazele lor aeriene, pe parcursul anilor 2025-2028, aceste avioane de ultimă generație.

Potrivit unei prezentări făcute la București, compania Lockheed Martin își propune să livreze peste 600 de avioane F-35 în Europa până la orizontul anului 2035. 

În Europa, avioane de luptă F-35 sunt staționate în Marea Britanie, Olanda, Danemarca, Italia și Norvegia, iar exerciții militare în care acestea au testate au avut loc în SUA, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Coreea de Sud sau Australia.

Principalele caracteristici tehnice cuprind Stealth Technology (tehnologie invizibilă) pentru a fi mai dificil de detectat de sistemele de radar, senzori avansați și fuziune de senzori, operațiuni activate în rețea, capacitatea de armament, viteză supersonică și rază de acțiune extinsă, sistemul de afișare montat pe cască F-35 Gen III.

Descris drept “cea mai avansată soluție de securitate pentru secolul al XXI-lea”, avionul F-35 are o comunicare integrată de luptă cu bombardierele strategice U2, cu sistemele de rachetă HIMARS, cu avioanele de luptă de generația a IV-a F-16 și cele de generația a V-a F-22, cu sistemele de apărare împotriva rachetelor balistice Aegis și cu sistemele spațiale de teledetecție LM100.

Aceste avioane, dotate cu o gamă largă de senzori avansaţi, capacitate de schimb de informaţii criptate în timp real atât cu platforme aeriene, cât şi cu sisteme de apărare cu baza la sol, capacitate de gestionare reală a imaginii operaţionale a câmpului de luptă, precum şi cu muniţii inteligente de înaltă precizie, permit realizarea şi menţinerea superiorităţii aeriene, condiţie obligatorie pentru asigurarea suveranităţii în spaţiul aerian naţional şi, la nevoie, pentru apărarea acestuia.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare