Bulgaria va invita ”experți” vamali olandezi și austrieci pentru a observa operațiunile de la frontiera cu Turcia, în încercarea de a atenua îngrijorările care fac zid în calea acestei țări de a adera la spațiul Schengen, a declarat miercuri premierul Nikolai Denkov pentru POLITICO.
Oficialul de la Sofia a anunțat că joi, cu ocazia summitului Consiliuluui European, va avea întâlniri cu premierul olandez, Mark Rutte, și cu cancelarul austriac, Karl Nehammer, pentru a aborda preocupările acestora.
Acestea se concentrează în mare parte asupra migrației, în special la granița turco-bulgară, care este cunoscută ca fiind problematică și care a fost mult timp un punct de tranzit important pentru traficul de persoane, narcotice și arme din Orientul Mijlociu către Europa.
”Vom încerca să implicăm cât mai mult posibil partenerii din Austria și Olanda, pentru ca ei să vadă ce este la graniță, pentru că nu este ușor acolo”, a declarat Denkov, care participă pentru prima dată la o reuniune a Consiliului European din calitatea de premier.
El a declarat că salută cooperarea cu ambele țări, care ar putea apoi să facă ”recomandări tehnice” privind supravegherea frontierei cu Turcia. Oficialul de la Sofia a adăugat că în Bulgaria este în curs de creare o unitate specială, împreună cu Europol, pentru a combate traficul de persoane.
Planul de a face schimb de expertiză vamală face parte dintr-un ”proiect pilot internațional” lansat în martie sub guvernul precedent al Bulgariei și este finanțat parțial de Comisia Europeană, este o încercare de a ”construi încredere” și de a arăta că ”facem tot ce este posibil acolo”, a declarat premierul.
Unul dintre principalele motive de îngrijorare este punctul de control Kapitan Andreevo de la granița cu Turcia, care este cunoscut ca fiind un punct de intrare în UE pentru contrabandiști și un loc în care importatorii ar fi șantajați.
S-a spus mult timp că acest punct de frontieră ar fi controlat de grupuri de crimă organizată și, deși autoritățile bulgare au declarat anul trecut că au recâștigat controlul operațiunilor sale în timpul guvernului reformist anterior condus de Kiril Petkov, Denkov a declarat că autoritățile încă se confruntă cu ”probleme” la Kapitan Andreevo.
Pentru a încerca să facă progrese, Denkov a declarat că le va cere lui Rutte și Nehammer să se asigure că vor ridica ”preocupări specifice” pentru care Sofia va putea lua măsuri concrete.
”Principala noastră rugăminte pentru ei este ca, în cazul în care există o problemă specifică, să o definească în mod clar, astfel încât să știm care este problema care trebuie rezolvată”, a declarat Denkov, adăugând că “nu a fost întotdeauna așa în trecut”.
În aprilie, ministrul austriac de externe, Alexander Schallenberg, a declarat că Viena își va menține dreptul de veto ca ”semnal de alarmă” pentru Bruxelles până când va vedea o ”scădere susținută” a cererilor de azil în Austria, care are cea mai mare rată de cereri de azil pe cap de locuitor din UE.




