Canada va revoca o taxă planificată pe serviciile digitale pentru a avansa discuțiile comerciale cu SUA, aflate în impas, a anunțat Ottawa duminică, informează Politico Europe.
Anunțată inițial în 2020, DST prevedea o taxă de 3% asupra veniturilor obținute de utilizatorii serviciilor digitale canadiene și ar fi afectat companii americane precum Amazon, Meta și Apple, conform Deutsche Welle.
După ce guvernul său a renunțat la această taxă, prim-ministrul canadian Mark Carney și administrația Trump au convenit să reia negocierile comerciale, cu scopul de a ajunge la un acord până la 21 iulie, potrivit Ministerului canadian al Finanțelor.
Trump și-a exprimat în repetate rânduri nemlțumirea față de „barierele netarifare” impuse de alte țări, cu precădere împotriva reglementărilor și taxelor din domeniul tehnologiei.
Anterior, guvernul canadian a justificat DST ca fiind o măsură menită să remedieze un deficit în impozitarea veniturilor generate de canadieni.
Uniunea Europeană a pus în aplicare o măsură similară, iar Trump a acuzat Ottawa că imită Bruxelles-ul.
Canada este al doilea cel mai mare partener comercial al Statelor Unite, după Mexic, și cel mai mare cumpărător de exporturi americane.
Canada a cumpărat anul trecut bunuri americane în valoare de 349,4 miliarde de dolari (297,4 miliarde de euro) și a exportat produse în valoare de 412,7 miliarde de dolari (351,3 miliarde de euro).
Politico și alte instituții de presă au relatat săptămâna trecută că Europa a indicat că este dispusă să fie flexibilă în privința Legii privind piețele digitale pentru a încheia un acord comercial cu Washingtonul. Dar, în declarațiile publicate luni, Teresa Ribera, șefa UE pentru concurență, a ripostat.
„Nu vom face compromisuri … în ceea ce privește suveranitatea și reglementările privind modul de funcționare pe propria noastră piață”, a declarat Ribera la The Capitol Forum, conform unor extrase dintr-un interviu văzut de Politico.
Având în vedere că se apropie termenul limită de 9 iulie, iar tarifele americane urmează să intre în vigoare, principalii actori din UE sunt împărțiți cu privire la necesitatea de a grăbi încheierea unui acord sau de a rămâne fermi pentru a obține condiții mai bune.




